[audio:https://astasunteu1.files.wordpress.com/2022/08/1b63a-ingerii-pazitori-ai-copiilor.mp3%5D
Stare de moflete…Secundele curg in picatură chinezească. Orice încerc să fac pare obositor si fără sens.

Adorm. Mă trezesc la fel de somnoroasă. Îmi observ detașarea. Entuziasmul de a nu face nimic. E ca o haină nouă, cam străină. Mă privesc in ochi-oglinzi nedumeriți…„De ce te-ai despuiat de haina veche? Te admiram toți in ea. Erai PERFECTĂ. Și acum, cine ești tu?„

Sunt iată…nesigură, pierdută in spațiul dintre sentimente. Din când in când poposesc pe câte o insula-emoție. Uneori găsesc furtună care-mi plouă în suflet, care-mi tună și-mi fulgeră între coaste. Alteori găsesc soare si montagne-russe și inima-mi pulsează unde spre infinit, de parcă mă disip în Univers, printre stele, planete, galaxii.

Revin. Plutesc iar, in spațiul dintre gânduri. Aud secundele: pic!, pic! Respir NIMICUL. E ca si cum mor puțin. Toate celulele îmi stau cu burta la soare: unele sunt in vacanță, unele au dat faliment si altele s-au pensionat de-a dreptul. Si eu nu le mai controlez. Renunț la TREBUIE. Demisionez. Măcar pentru un timp. Cât să gust această stare nouă de NIMIC. E ca un răsfăt. Devenise plictisitor să fiu perfectă.

Fac pluta printre cuvinte…shsht!…