Momente

Revelație

25 august 1991.

Vacanță de studenți. Vară pe sfârșit. Petrecere de weekend cu gașca din liceu și alți invitați.

În sufrageria de bloc,  veioza din colț, de după fotoliu, face atmosfera mai intimă. Dă magie întunericului.

Te văd pentru prima oară. Flirtezi cu o domnișoară de la Drept. Ea are chipul numai zâmbet și un râs cristalin.

Și dintr-o dată… pur și simplu știu. Că ești bărbatul meu. Că pe tine te aștept dintotdeauna. Că toată noaptea asta va fi despre noi doi.

Mă așez pe fotoliul cu pricina și te privesc. În ciuda luminii difuze și deși nu fac nimic special, știu că așteptarea mea e cumva evidentă, provocatoare. Și că tu vei veni.

Nu ridici ochii, dar deja și tu știi. Închei conversația cu domnișoara politicos. Vii.

“Îmi acorzi acest dans?”

“Desigur.”

E ca și cum dansez pentru prima dată. Miros un bărbat pentru prima dată. Mă lipesc complet de trupul lui pentru prima dată. Aproape că nu mai respir, îmbătată de secundele pline.

Nu spunem nimic, dar corpurile noaste se bucură. Se recunosc. Se știu ca din alt dans, ca din alte vieți. Ne-o iau cumva înainte într-o conversație doar a lor. Blândă. Delicată. Tandră. Mult dorită. Acceptată.

Mă fascinează amestecul dintre nou și deja al meu. Necunoscut și recunoscut. Surpriză și totuși previzibilitate. Neașteptat și atât de așteptat.

Melodiile se succed ca mărgelele pe firul unei îmbrățișări fără sfârșit. Ceilalți s-au evaporat. Nu-i mai vedem cu adevărat. Sunt în jurul nostru, desigur, dar vraja dintre noi îi estompează.

Ne așezăm la un film. Dirty dancing. Eu ca o regină înscăunată. Tu la picioarele mele, pe jos. Ceilalți undeva în decor.

Scena e doar a noastră. Jucăm în filmul ăsta și noi. Ești foarte aproape. Îmi doresc să mă atingi. Și iar știu ce vei face, dinainte.

Îmi deschei șireturile opincuțelor roz. Îmi masezi tălpile ca și cum îți aparțin. Îmi place prea tare ca să mă întreb cum de ai atât curaj, atâta siguranță. Parcă dansăm încă.

Îmi cânți la chitară pe versuri de Nichita. Ceilalți aplaudă încântați. Ochii mei și ochii tăi se văd doar ei. Amețitor. E doar despre noi.

Deja dimineață. Ultimul dans îmbrățișat. Îmi ceri numărul de telefon. Îl spun o singură dată. Știu că nu-i nevoie să-l repet. Ne despărțim, deși nimic nu ne mai poate despărți. Mă simt a ta pentru toată viața.

Standard
Momente

Senin

Zori de dimineață de mai. Mă trezește mâna ta mângâindu-mi obrazul. E atât de bine.

„Laura, ai o față la 50 de ani care le-ar face pe altele să crape de invidie”, spui. Rămân nemișcată, cu ochii închiși, deși zâmbesc prin toți porii.

„Uite, acum nu ai niciun rid”, aud, în timp ce degetele tale îmi gâdilă tâmplele.

„Nici brazdele mele clasice de pe frunte?” întreb cu grijă să nu stric ceva.

„Abia dacă sunt schițate”, răspunzi verificând cu pulpa mijlociului spațiul dintre sprâncene, câmp de luptă al îndârjirilor mele. „Aș vrea să îți fac o poză ca să vezi și tu…”

Sentiment senin.

„…sau poate nu mai văd eu prea bine dimineața.”

Bufnesc în râs mototolind bunătate de față.

 

Standard