Zori de dimineață de mai. Mă trezește mâna ta mângâindu-mi obrazul. E atât de bine.

„Laura, ai o față la 50 de ani care le-ar face pe altele să crape de invidie”, spui. Rămân nemișcată, cu ochii închiși, deși zâmbesc prin toți porii.

„Uite, acum nu ai niciun rid”, aud, în timp ce degetele tale îmi gâdilă tâmplele.

„Nici brazdele mele clasice de pe frunte?” întreb cu grijă să nu stric ceva.

„Abia dacă sunt schițate”, răspunzi verificând cu pulpa mijlociului spațiul dintre sprâncene, câmp de luptă al îndârjirilor mele. „Aș vrea să îți fac o poză ca să vezi și tu…”

Sentiment senin.

„…sau poate nu mai văd eu prea bine dimineața.”

Bufnesc în râs mototolind bunătate de față.