Număr zilele. Aproape că se termină vara și-o să plece cu vacanță cu tot. Aș mai urca un pisc de munte, aș mai simți un sărut de mare, aș mai dormi pe pământ… Lumina deja se schimbă, împrumută reflexe galben-roșii de la toamnă. Mi-e dor de vara care încă nu s-a terminat. De ce-aș mai fi putut să fac. De ce-aș mai fi putut să simt. Paradoxal, în vara asta, când am fost mai vie decât oricând în ultimii 20 de ani, nu prea am plecat de acasă.

Și iată, ultima săptămână a lui august o voi irosi ca vacanță de familie. Las copiii la bunici și… mă duc să mă scufund…în mine însămi, în profunzimile mele, în trecutul, în prezentul, în dorințele mele, în cine sunt eu…

„Nu ți-e frică?” mă întreabă Stefan. Simt nerăbdare, curiozitate, un fel de neliniște, mai degrabă entuziasm, nu frică!

Mă reîntâlnesc cu norvegienii (Rune, Arne și ai lor), cei care schimbă vieți (observați că nu pun ghilimele!), folosind nivele de relaxare și emoție foarte profunde, timp îndelungat. În Norvegia au o școală în care are loc un fel de purificare psihică și implicit fizică în 22 de zile. Și au venit la Sibiu tot pentru 22 de zile, din care sper să prind 10. Au niște rețete atât de simple și de puternice… sigur te scufunzi! Și toată apa o tulburi și cine știe ce mai găsești sau cine, ce fel de EU o să iasă la suprafață?…

Este un risc mare. Dar nu pot rata șansa. Vreau să știu totul despre mine. Vreau să râd și să plâng, vreau să vibrez la maxim, să ard…

Și-mi place să asist și la transformarea celorlalți. Îmi place să-i văd goi, despuiați de măști sociale, autentici, liberi… interacționând în mod real, firesc, dăruind și primind cu sufletul. Parcă își deschid porțile și capătă aripi. Își dau voie să iubească uitând de griji, convenții, piedici sau blocaje proprii. Împărtășesc atenție sau și-o acordă lor însuși. Iubesc și se iubesc. Chiar se îmbată cu iubire și cu o forță venită din stăfunduri. Se însănătoșesc.

Revenirea la realitate este o problemă. Nu prea mai știi să minți. Nu prea mai are sens să fii un roboțel. La naiba, cât de tare contezi! Prioritățile și nevoile se restructurează. Ești într-o metamorfoză fascinantă. Creezi ca dintr-un izvor nesfârșit. Te simți nefiresc de tânăr. Ești. Simți. Trăiești cu adevărat. Dai voie emoțiilor să existe, să se consume… și constați că le supraviețuiești. Te împaci în sfârșit cu tine.

Abia aștept. Număr zilele. Ne vedem joi…

Mă duc să mă scufund…