Doamnă toamnă, am ceva să-ți spun:
Relația dintre noi două vreau să mi-o asum.
De-o viață-ntreagă nu te plac, știi bine,
Da-ncerc să mă împac cu tine.

Ești mohorâtă, mohorâtă sunt și eu.
Și dau vina pe tine pentru ce n-am chef, mereu.
Îmi furi vacanța ca-n copilărie
Și anunți frig și iarnă pentru-o veșnicie.

Te lupți cu plopu-nalt să îl îndoi
Îl îmbrățișezi, îl seduci și-l despoi.
Îmi alungi păsări și îmi adormi greieri,
Prin gânduri și emoții îmi cutreieri.

Azi vreau să înțeleg de ce mă dori,
Ce-nsemni tu, doamnă-toamnă, pentru mine?
Frigul e despărțire. Verdele-mi omori.
E fuga de singurătate și de-mbătrânire.

Teama de școală e necunoscut.
E frică de eșec ce arde-n vintre.
Și-o simt la fiecare început
Deși am învățat mereu și-am fost cuminte.

Și-oricâte am citit și-am pregătit
Îmi ticăie în plex obt-dimineața.
Emoția mereu m-a copleșit,
Naivă și pierdută-mi face fața.

Dar azi nu vreau s-o mai ascund,
Să mai împing în ușă când ea vrea să iasă!
O s-o invit să fie sentiment profund
Și-o să observ că e umană și frumoasă!

Băiatul meu cel mic i-un mesager.
Mă-nvață el pe mine despre viață.
„Cum poți să pierzi ceva ce n-ai avut?”
Mă-ntreabă amuzat azi dimineață.

Eșec înseamnă: n-am ajuns la vârf,
Doar sunt pe drum și m-am împiedicat
Și mă ridic și mă pornesc cu sârg
Și-mi place muntele să îl răzbat.

Și câtă energie să mai pierd
Fugind de moarte și singurătate?
Într-o zi sigur o să le încerc.
Le-aș experimenta cu seninătate…

Și pentru că emoțiile din IERI vin
Și nu mă lasă AZI să-l simt aproape,
Ferestrele larg o să îmi deschid,
Viața s-o am cu simțurile toate.

Așa că, doamnă toamnă, te previn
Că o să-mi placi de-acum la nebunie,
Toate secretele o să ți le știu,
Vreau să mă tulburi cu ce-o fi să fie…