Avem câteodată certitudinea că ne schimbăm. De parcă suntem martorii unui proces magnific desfășurat în noi înșine. Și noi doar observăm cum ultimele câteva ingrediente adăugate fac să clocotească totul, să iasă fum și scântei, să bubuie, să ardă și apoi să se reașeze în cu totul alt mod. Unul fascinant, pe care urmează să-l descoperim și să-l cunoaștem treptat.

Acest altcineva care ai devenit încă nu ești tu… ca și cum un intrus este în corpul tău, simte și face chestii neașteptate. Și până să devină familiar, e cam stingheră relația cu el, nu prea e loc de doi sub aceeași piele. Totuși noul e mai shic, te trage cumva ața să-l vrei pe el, ca o patimă de nestăpânit și în cele din urmă te contopești cu el. Nu îl alegi, nu renunți la identitatea veche, faci din doi unul mai complex. Îi pui pe ambii sub o pălărie mai mare.

Și pentru că l-ai asimilat pe Mr. New și ești foarte mândru de el, te crezi doar el. E atât de sclipitor!, e așa vedetă!, te orbește. Te simți mai bun, mai înțelept, mai relaxat. Zâmbești mai mult. Respiri și ești armonie. Răspândești lumină în jur. Dăruiești. Faci lucrurile să se întâmple. Un mic zeu, ce mai!

Dar… fir-ar să fie!, cineva ți-a pus un obstacol în cale înadins. Erai cam obosit și era o zi de toamnă mohorâtă. Poate și astrele au contribuit… Te-a scos din pepeni! Adică l-a scos la suprafață pe Ăla vechi! Dar parcă se schimbase… Adică n-a plecat? E tot acolo? Sunt tot eu? Continui să fiu așa? N-am scăpat?

Descurajant. Ăla vechi doar adormise puțin și acum s-a trezit cu forțe noi. Taie și spânzură ca la el acasă, siderat că și-a imaginat cineva că n-ar mai fi el stăpânul. Mr. New ar vrea să scoată o vorbă dar e nou în breaslă, nu prea are experiență în situații de criză, el e lider pe timp de pace…

Morala? N-ai cum să te ascunzi de tine. N-ai cum să fugi de umbra ta. Ești și tot ce n-ai vrea să fii.

Soluția? Iubește-te așa cum ești. Privește fiecare parte din tine ca pe un copil al tău. Nu-l abandona. Acceptă-l și lasă-l să fie. Nu va mai face tărăboi să-ți atragă atenția, dacă o va avea mereu. Ești tot ce poate fi omenesc. Ai în sânge toate păcatele și toate virtuțile lumești. Familia ta, neamul tău, poporul tău sunt în tine. Dacă schimbi continentul, îi iei cu tine. Tot ce n-ai crezut că poți fi, tot ce n-ai crezut că poți face, vei fi și vei face într-o zi. Pentru că trebuie să guști tot ce poate oferi viața. Abia când nu te vei mai opune și vei accepta totul, vei putea fi întreg și unitar. Binele și răul nu vor mai fi două extreme. Vei vedea iubire și adevăr în toate ungherele vieții.

Așa că toți cei de sub pălăria ta nu pleacă niciodată. Schimbare nu înseamnă înlocuire, ci creștere. Sub o pălărie din ce în ce mai mare, devii mai complex, te extinzi: simți mai tare, înțelegi mai bine, acționezi mai eficient, ești mai mult. Asta dacă permiți, dacă lași experienței loc de desfășurare.

Lasă spectacolul vieții să te uimească mereu, cu tot ce poate oferi.

Exercițiu: Încercați să recitiți textul conjugând verbele la persoana I singular, intrând în acest rol. „Am câteodată certitudinea că mă schimb… Las spectacolul viețiii să mă uimească mereu, cu tot ce poate oferi.”