Gânditorul, Sensibilul și Observatorul s-au întâlnit azi la masa de dimineață.

Gânditorul (G) arată ca un savant, este rece, calculat și le știe pe toate. El are întotdeauna dreptate, salivează să-și spună părerea așa că intră peste ceilalți să vorbească el. Cunoașterea este rațiunea lui de a fi. Este mândru că-i cel mai inteligent dintre toți. „Vreau să știu” este deviza lui.

Sensibilul (S)  arată ca un artist neînțeles. El simte emoții prin toți porii și este măturat de ele. Când zbiară de furie, când plânge de durere, precum o coardă întinsă la maxim. Orice îl atinge rezonează cu ceva din trecutul lui și îl mișcă exagerat. Este foarte îngrijorat de ziua de mâine. Vulnerabilitatea îl caracterizează. Se simte trădat de ceilalți. „Trăiesc o dramă”- zice.

Observatorul (O) are organele de simț foarte dezvoltate. Ochi mari și pătrunzători, urechi destupate, nări adulmecând, gură salivând, mâini plecate să atingă amintesc de lupul din poveste. Este foarte atent, foarte prezent. Savurează momentul. Curiozitatea, curajul și jocul sunt esența lui. Îi observă pe ceilalți, amuzându-se de îndârjirea lor, cu acceptare și înțelegere. „Vreau să fiu” îi este slogan.

S (așezându-se cu grijă pe scaun): Mi-e rău azi. Mă dor toate. Și sunt trist. Sunt o rană pe dinafară și pe dinăuntru. Cei din jur nu mă înțeleg și nu mă ajută.

G (cu un aer hotărât): Nu pot să mănânc. N-o să fiu bun de nimic toată ziua. Mă bântuie iar ceva vechi. Nu știu să rezolv această problemă care se repetă. Ce să fac?

O (trăgând aer în piept): Înainte să fac orice, îmi las răgazul să fiu. Mă privesc în oglindă. Ia te uită ce durere! Vreau s-o vizitez în zona cea mai acută. Veniți cu mine?

În timp ce S își plânge de milă și G extrage radicali (urmându-l totuși), O pătrunde cu ochii minții (ca și cum ar fi raze laser) în mușchiul cel mai contractat și îl luminează din toate unghiurile. Este o durere-emoție pitită aici de demult și acum o descoperă, se confruntă cu ea. O privește atent, fără interpretări. O acceptă. Oprește timpul ca să se relaxeze în această durere…  și în afara ei, observând-o. Intră să o simtă, iese să o vadă.

O (liniștit): Tac. Ascult. Inspir. Pun degetul pe rană.

S (tremurând): Mă năpădesc emoții.

G (încruntat): Recunosc amintiri vechi care ies din această rană.

O: Le observ și pe ele. Ce chestie! Asta durea! ceva așa vechi! Ce copil neajutorat eram! Ce tineri și neexperimentați erau cei ce m-au rănit!

S: Îi simt. Și pe copil și pe ceilalți. Le aud inima bătând, le trăiesc emoțiile.

G: Le aud gândurile. Vorbe nespuse atunci le aflu acum, de la fiecare. Vreau să știu tot.

O (cald, împăciuitor): E tot ce puteau face mai bine la momentul acela! Atât au putut! Observând relaxat și detașat, am înțelegere pentru fiecare. Pot accepta situația veche privind-o cu drag, ca pe o parte a mea, ca pe un fiu rătăcitor, alungat, pe care îl primesc iar acasă.

S (plângând): Dar încă mă doare!

G (încordat): Dar copilului cine-i face dreptate?

O: Durerea e scurtă cât o iluzie dac-o privesc în ochi. Și toți aveau dreptatea lor. Aprind toate luminile ca să mă bucur de noul venit, ca să-mi văd fiul cât pentru toți anii în care nu l-am văzut. Aprind focul iubirii să ne-ncălzim. Ne strângem în brațe și oasele trosnesc. Ne atingem sufletele. Respirăm împreună. Suntem unul.

S: Mă simt împăcat… întreg… bine. Mi s-a luat o piatră de pe inimă.

G: Vreau să verific starea mușchiului.

O: E luminos, e relaxat, e plin de viață. Nu mai doare nimic, nu mai trebuie nimic. Ce-ar fi să vă luați o pauză de cinci minute? Bucurați-vă de nimic.