Mama este prima ființă de care ne atașăm. Învățăm iubirea privind în ochii mamei și mult timp ea este centrul universului nostru.

Pentru o fată mama este primul model de femeie. Fascinația tocurilor, srălucirea bijuteriilor sunt legate de admirația pentru mama, prințesa de sub ochii noștri care deține aceste comori. Ne asumăm sexul feminin imitând-o pe mama.

Mama e prima confidentă cu drepturi depline. Și într-o zi fata înțelege că mama îl are pe tata și începe să se descopere pe ea. Devenind centrul atenției proprii, fata care râvnea să fie ca mama, realizează că n-ar vrea să copieze chiar tot. Împlinirea ca femeie, încrederea în propria feminitate, ajunge să însemne negarea modelului. Învățăcelul se desprinde de maestru și alege un alt drum.

Conflictul cu ființa cea mai dragă de pe pământ este tare dureros. Dar e uman și firesc, natural. Nu te poți afirma ca femeie decât renunțând la „prietenia” cu mama, care devine conștient constrângătoare. Fata alege libertatea și încalcă regulile. Iar mama își pierde aura de „cea mai…” în favoarea unui golan ce devine „cel mai…”.

Desprinderea fetei este percepută de mamă ca o pierdere, ca o trădare, ca o detronare. Lipsa controlului doare. Când fata fuge de sub aripa protectoare, frica de pericol, grija mamei, devine acută. Și când fata se descurcă doare, pentru că reprezintă confirmarea inutilității în funcția de îndrumător și a pierderii acestui statut.

Maturizarea fetei, afirmarea identității sale înseamnă exprimarea diferențelor dintre ea și mamă. Dar ceea ce o rănește pe mamă este tocmai asemănarea. Repetarea poveștii doare. Pentru că ea își retrăiește greșelile. Ceea ce altădată merita riscul, pare catastrofal pentru propriul pui.

Părți din sinele mamei negate sunt exprimate în personalitatea fetei. Umbra mamei devine un mod de viață pentru fată, adică lumină. „Mă doare la fata mea ceea ce nu accept că sunt. Ea defilează cu defectele mele”.

Și fata se sperie la gândul că va ajunge „ca mama”. Exemplul a devenit contraexemplu. „Mă lupt cu genele mele ca să fiu altcineva și nu prea-mi iese. Vorbește prin buzele mele mama. Și eu vreau un alt fel de viață.”

Cea mai strânsă legătură devine cel mai aprig conflict. Dar dincolo de zbaterea din suflet totul are un sens evolutiv. „Fata mea mă obligă să mă cunosc pe de-a-ntregul.” „Exemplul mamei mele mă provoacă să fiu mai bună”. E un prilej de creștere pentru amândouă. Și dacă orgoliile personale nu devin blocante, iubirea va aduce înțelegere și armonie. „Semănăm și ne deosebim…” și când asta mă înfurie, ceva din mine are să-mi spună ceva. E o resursă care strigă ca să se exprime, e o nevoie să mă dezvolt. Conștient.

Ce noroc să poți spune „Te iubesc, mamă!”, „Te iubesc, fata mea!”.