|
Mă abandonez ție din când în când. Îmi arunc treburile pe rând, le las în urma mea pe aleea șerpuită îngust ce urcă la tine. Îmi scot fricile de prin buzunarele sufletului și le spânzur una câte una pe ramurile tale puternice. Renunț la mărgele pestrițe, la rochia din voal albastru, la dantelele ultime, le agăț atent pe crenguțe subțiri. Rămân, iată, eu. Vântul dansează cu pielea mea. Părul îmi cântă cu foșnetul serii. Lumina portocalie adie colorându-mă. Mă simt teribil de femeie în ochii tăi calzi, adânci. Zâmbesc. Mă îmbrățișezi cu toate frunzele tale și cerul se umple brusc de stele. Tac, să nu le tulbur. Aproape că nu respir ca să nu pierd clipa. Noaptea îmi spune povești-vise frumoase prin șoapta ta. Și eu cred. Iar luna, decupată discret, doar ea ne vede. |
|
Asta Sunt Eu 