Cer deschis
cu lumini după ploi,
Aer crud…
conifere și foi,
Nemișcări
de sătuc de pe creste,
Ciripiri
depănând o poveste,
Lac sticlos
tot înaltu-oglindind,
Verde ud
și țărână mustind…
Între toate ea, inima mea,
încercând să îmi spună ceva.

Și-mi răsari,
buna mea de departe,
Și-mi pătrunzi
până-n miezul din piept,
Și mă arzi,
usturând pe sub pleoape.
Nu respir,
nemișcată aștept…
Grija ta
peste timp mă-mpresoară.
Cu gând bun,
cu piept cald și miros…
Șoapta ta
subțiată-ntr-o doară
Chicotește
nespus de frumos.
Și mi-e dor
din adânc de pădure,
Și te plâng
toți copacii curgând.
Buna mea,
zâmbet dalb, gust de mure,
Mai rămâi,
cui mă lași, tu, plecând?

***

Draga mea,
sunt acum eu cu tine.
Chipul tău
îl alin și-l dezmierd.
Ești aici,
stai cu capul pe mine.
Te iubesc
și-ți promit, nu te pierd!
Căci demult,
într-o seară de vară,
Când râdeam
ca doi tineri rebeli,
Mi te-a dat
să te port la subsoară
Și iubire
să-ți dau azi ca ieri.
Mi te-a dat
să am grijă de tine,
Și cu tine
prin viață să merg.
Să creăm
din pământ o pădure.
Sunt aici,
prin iubire alerg…