Pentru fete cel puțin, pariul cu viața este legat de căsătorie. Părinții își consideră copiii realizați atunci când ajung la casa lor. Psihologii evaluează căsnicia ca fiind un factor important al fericirii, subclasat doar de personalitate și de sănătate. Recunoaștem sau nu, felul în care ne raportăm la căsătorie spune multe despre noi și despre viața noastră.

Nu, nu mă refer la un petic șifonat de hârtie. Nici la aspecte formale care țin de lege, religie sau tradiții. Nevoia de a împărți viața cu „un suflet pereche” este nevoia de a te confirma pe tine însuți, oglindindu-te în cineva foarte apropiat. Intimitatea reală cu acest cineva îți permite să fii autentic, fără măști sociale, netrucat. Să-ți recunoști toate gândurile, sentimentele, dorințele, nevoile, frustrările, visele, ca-ntr-un culise, între două piese greu de jucat. Căci actorul, oricât de autentic pare pe scenă, are o poveste personală de viață, are dureri ascunse de lumina reflectoarelor.

Ideal ar fi să poți să-ți joci pe scenă propriul rol. Să renunți la „ce trebuie” și la ce vor ceilalți. Să fii congruent cu interiorul tău. Iar grav este când, ieșind din scenă, rămâi cu costumul solemn, cu machiajul strident, cu vocea pusă pe moațe, cu atitudinea forțată. Atunci când te epuizezi jucând un rol fără sfârșit… uitând cine ești cu adevărat. Oricare dintre noi se află undeva între aceste două extreme. Uneori în cursul unei zile ne schimbăm locul pe linia autenticității făcând pași mari spre unul dintre capetele ei. De exemplu la ora 10 interpretezi un rol profesional la ghișeul de relații cu publicul și pari numai zâmbet. Dar în sufletul tău ești răvășită de starea tensionată din cuplu, după o dispută de noapte, nesoluționată. La ora 13 te întâlnești cu prietena ta cea mai bună și îți verși focul la o cafea, trăgând cu năduf din țigară.

Voi vorbi despre actor referindu-mă la tine într-un context de viață în care porți măști, joci roluri, te arăți altfel decât ești. Voi spune scenă cu privire chiar la acest context real. Spectatorul  este orice persoană din viața ta, care îți observă reacțiile. Intimitatea presupune a fi în contact cu sinele tău pentru a putea împărtăși acest adevăr (al tău) cu altcineva. Dacă subiectul căsătorie a devenit tabu pentru tine, dacă ai conștientizat că nu te simți confortabil în propria căsnicie, dacă ai renunțat să mai speri c-ai putea fi iubit sau măcar înțeles de cineva sau dacă sperând nu ai ajuns la nici un rezultat, ce-ar fi să accepți aportul tău la această situație? Nu cumva ceva din tine nu te lasă să explorezi sau să performezi în această zonă? Ar putea fi un blocaj al tău înainte de toate?

Întrebarea mea este: Chiar vrei să afli cine ești? S-ar putea ca echilibrul în care te complaci să-ți fie suficient de călduț. S-ar putea să fii mândru de siguranța și de puterea pe care le ai în înfruntarea singurătății sau de sacrificiul de care dai dovadă. S-ar putea să vezi o grămadă de beneficii în a-ți păstra viața doar pentru tine sau chiar în a o ascunde și de ochii tăi.

Dar ca să-ți pui această întrebare trebuie întâi să știi cum să te-asculți.