Fără categorie

Potențial

cine ești tu frunză din covorul foșnit
cine ești tu piatră dintr-un munte-ncrețit
cine ești tu strop din cascada bogată
cine ești tu vreasc din pădurea uscată

unde duci potecă pe întinsul Pământ
ce să-mi dai inspir dintr-o pală de vânt
ce poți fi tu gând printre-nalte idei
ce să spui cuvânt în povestea Terrei

ce să năzui c-un vis peste piscul semeț
cum să cânt când răzbate un tril îndrăzneț
până unde să văd peste nor călător
cum să pot să dansez ca al stolului zbor

ce poți zice tu of într-a lumii ciuntire
ce oferi tu surâs peste-a mării sclipire
ce te plângi aprig dor când ghețarele mor
ce poți fi tu destin într-al vieții festin


Standard
Fără categorie, Poezii

Când tu…

Când uiți de mine tu,
celulele mele rămase în beznă
se rătăcesc de mine
în căutarea ta.

Eu îmi fac treburile cuminte,
pe întuneric,
ele fug de acasă, debusolate,
adolescenți neascultători.

Când mă vezi tu,
ochii tăi calzi și atenți
mă adună la loc
și-mi dau lumină.

Lumea mea interioară
capătă ordine și sens,
iar eu devin
o femeie aprinsă.

Standard
Poezii

Întâmplător

Aveam vreo douăzeci și unu.
Îl căutam pe acel unu
de-al cărui dor
simțeam că mor.
Și-ai apărut
întâmplător.
Și am știut din prima zi
că acel unu-aveai să fii,
din primul dans încetișor
și din sărutu-acela-n zbor,
pe care-ntâi l-am pregândit
și-ntr-o clipită a venit,
îmbrățișare cu mult dor,
mult așteptat întâmplător.

Apoi eu ți-am mărturisit
că trei copii mi-am plănuit.
Tu ai spus da și ai zâmbit,
exact ca-n visul pretrăit,
întâmplător prestabilit.

În mai puțin de-un an ne-am luat.
Timpul s-a scurs aglomerat.
Pe treize-ș-trei când am intrat
aveam o fată și-un băiat.
De planul meu aș fi uitat,
dar fata-mi cerea repetat:
„Fă-mi, mamă, bebe-adevărat!”
și dintr-o dată s-a-ntâmplat,
ea cu divinu-au complotat
și planul s-a concretizat:
avem băiat, fată, băiat.

Apoi prin viață am vâslit,
când cu elan, când obosit,
când unul singur, când în doi,
dar permanent atenți la „noi”.
N-a fost doar soare:-au fost și ploi,
a fost furtun-,a fost noroi
și-am curățat noi amândoi.

Iar dacă unu-a rătăcit,
a fost îndată oblojit,
și așteptat, și păsuit,
și cu iubire-mprejmuit,
până pe el s-a regăsit.
Dacă vreodată ne-am rănit,
din noapte zi am plăsmuit,
până pe rând ne-am auzit,
până în suflet ne-am primit,
ne-am alinat și întregit.

Acum m-apropii de cincizeci
și împreună de treizeci.
Mă mir de câte-am împlinit,
mă mir de cât ne-am mai iubit,
de-ntâmplătorul reușit,
și nimerit, și construit.
Și azi dansăm încetișor.
Și azi ne ostoim de dor.
Mă-nalț-al tău sărut în zbor,
clipită de întâmplător.

Standard
Poezii, Uncategorized

fantezie

ceasca

mi-e dor să scriu o poezie
cu sete și cu frenezie
cu-a neuronilor chimie
și cu un pic de aritmie
chiar de-o ieși vreo erezie
doar cu creionul pe hârtie
la un pas de tehnologie
pe masa din bucătărie
tot în agenda tuciurie
din anul ce-a-ncetat să fie
cu un fursec pe-o farfurie
cu o plăcintă ce mă-mbie
spre noi valori de glicemie
sorbind un ceai de iasomie
din ceașca ce îmi place mie
la lumânarea argintie
și forțând rima să tot fie
ca să îți sune bine…. ție

Standard
Poezii

Frunze

Vin în casa iubirii
cu o poală de frunze colorate pestriț.
Le atârn printre noi
ca pe fluturi
galbeni, roșii, verzi, cafenii.
Și ei răspund cu dans foșnit
perindărilor noastre leneșe ori grăbite
pe aici.
Dansează cu mine, iubite,
învârte-mă-n ritm de octombrie.
Suntem fluturi
acum.
*
Vin la masa iubirii
aducând o frunză.
Are inima verde
și raze zimțate galben-portocalii,
să-ți spună că ne petrecem.
Mai ține-mă de mână
un pic, iubite,
cât ploaia asta măruntă
de spaime și gânduri.
Emoție
suntem.
*
Aștern în patul iubirii
plapumă lungă de frunze-aurii
și petale uscate aprins.
Ning covor gros de foi ruginii,
să-ți bucure trecerea.
Iubește-mă răvășind, înotând.
Plutesc, iată, în marea de frunze.
Ține-mă-n brațe, iubite,
toamna asta.
Suntem
doar
frunze.

Standard
Poezii

Anapoda

Păsărele ciripesc,
Flori de măr alin se scutur’,
Cireșici roșii plesnesc
… și eu am un junghi.

Toți bebeii gânguresc,
Soarele inundă strada,
Dulci arome dănțuiesc,
iar eu… am un junghi!

A sosit vara vestită
Cu avans de zece zile,
Toată lumea e vrăjită,
dar eu am… un junghi!!

Într-așa o simfonie
Sunt o notă discordantă,
Stric râvnita armonie,
căci eu am un… junghi!!!

Standard
Poezii

poticnire

ceață rece, plopi țepeniți.
hârjâială în gât și ochi amorțiți…
trebuie să fac și e musai să fiu.
iar voi ajunge la treabă târziu.

mână nătângă, picior înghețat,
minte uitată în urmă, prin pat…
sarcini aride m-au concediat.
corăbii vestite mi s-au înecat.

mi-e dor de cuvinte,
nu le pot denumi.
mă-ntorc către mine:
te rog, soare, să-mi fii…

Standard
Poezii

Instantaneu

Secunda asta suspendată stă să vază
în aerul șăgalnic, oprit și el uimit,
cum pleoapele-mi sunt trase pe trupul amorțit
și numai mâna ta îmi ține mâna trează.

Cum vocea ta descrie o stea nemaivăzută
și-atent o creionează fin pe cerul minții mele,
eu tac, să nu fac clipa, precară, să se ducă
în goana amintirilor către aceleași stele.

Secunda asta nemișcată mă îmbată
cu iz de-amor și gust de veșnicie
de-mi pare că în suflet mi se scrie
iubirea, să n-o pot uita vreodată.

Standard
Poezii

dor de iubire ori de dreptate

venim pe lume încă moțăind din somnul veșniciei
chemați de o iubire-ntâmplătoare
dintre părinții noștri
timpul începe să curgă foarte încet
până cand ne trezește germenele ființei o emoție
vaporoasă
cât o vagă senzație de vină
iar primul gând firav
prima reflecție-i
că nu e drept

cineva ne alină
niciodată destul
doar cât să ne dorim iubirea
ca pe un paradis de niciunde
tot sperăm să ne facă dreptate
cineva mai puternic
în timp ce privim confuzi
infinitul furnicilor
de foarte aproape
să aflăm cum suntem

apoi vin visele
mirosind a miracol
despre eroul ce-am putea fi
și-ncepem călătoria dreptății
cea până departe-n infinitul stelar
doar că pe drum ne-mbolnăvim
de dor de iubire
o strigăm prin toți porii din șoapte adânci
pe care nu le aude
nimeni

apoi ne-ndrăgostim nebunește
din senin
de cineva anume
ne ținem strâns de el
cu mâinile ori cu mintea
până dincolo de timp
ca să nu scăpăm iar în nedreptatea lumii
simțim fără gânduri
vedem de aproape furnici
și departe stele

alergați de timp
ne rătăcim printre treburi mărunte
ne pierdem până și visele
îngenunchiați de iubire
ne lovim sufletele
de niște stânci
sângerăm
până uităm să fim
și nu ne rămâne decât să luptăm
întru dreptatea altora

trece timp
deși am putea să jurăm
că absolut totul s-a întâmplat ieri
și ne vine să-ntindem mâna
prin vălul suav ce ne desparte
de iubirea pe care parcă
încă
am putea s-o atingem
în paradisul de niciunde
ca să fie odată dreptate

doar că nu mai  e timp
de furnici și de stele
acum ascultăm amuțiți niște șoapte adânci
aproape că ne facem dreptate față de noi înșine
aproape că trăim paradisul aici în iubirea de sine
aproape că iertăm pe oricine
aproape că suntem cineva în sfârșit
dar ni se face somn
și dor
de veșnicie

Standard