Am stat mult în cumpănă înainte să aleg să vorbesc despre referendum și subiectul care ne dezbină. Oricare ar fi opinia mea, una dintre tabere îmi va sări împotrivă. Dar o manipulare mai strigătoare la cer ca asta n-am întâlnit. Și e prea dureros pentru mine să îi văd prinși în ea pe unii oameni verticali, inteligenți, cu conștiință morală și socială. Ar fi o lașitate să tac, de teamă că-i deranjez pe cei pe care îi prețuiesc. Am ceva să le spun tocmai pentru că ei sunt valoroși pentru mine.

A manipula înseamnă a influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități (aici vorbim de o țară). Cum se face asta? Apelând la afect, tulburând emoțional până la a pune în umbră cogniția, rațiunea. Mai specific? Atacând valorile de bază ale individului și/sau principiile fundamentale ale societății.

Familia, căsătoria, credința, moralitatea sunt valori identitare. Când dai în ele, dai în mine. Mă cutremuri din temelii. Voi sări la gâtul tău pentru mine și familia mea. Mă voi simți în pericol și fricile cele mai profunde îmi vor dicta comportamentul agresiv, inuman.

Întrerup firul ideilor ca să vă spun o poveste. Orice poveste are un tâlc afectiv. Aveți grijă să nu vă manipulez.

Era în 1990, sfârșit de toamnă, și eram proaspătă studentă, înainte să îmi găsesc iubirea vieții. Ca să nu existe confuzii, să știți că mă refer la bărbatul cu care m-am căsătorit religios și cu care am copii mari azi. Într-o noapte, eu și cea mai dragă prietenă pe care am avut-o vreodată ne destăinuiam cele mai mari frici ale noastre, pe întuneric, într-un pat, cu o plapumă trasă până la gât… ’’Să îmi moară bunica’’ și ’’să descopăr că băiatul născut de mine este gay’’ erau dintre cele mai teribile și… comune.

Două puștoaice, fete la acea vreme, în vestibulul vieții, înspăimântate de moarte. A vorbi despre dispariția celor mai vârstnici sau despre blocarea filonului transgenerațional e tot despre moartea proprie. Dacă prin moartea unui înaintaș dispare o parte din tine și îți amintește că ești perisabil, a avea un urmaș homosexual înseamnă (cel puțin la prima vedere) că genele tale nu se vor perpetua. E o moarte mult mai zdravănă să îți moară viitorul, față de a-ți muri trecutul.

Mă bucur că mi-am conștientizat această frică la 20 de ani și că am riscat totuși de trei ori să nasc. Și am continuat să trăiesc cu frica în sân că ei, puii mei, ar putea fi pe invers:. Ani de zile băiatul cel mare nu părea să vadă fetele, tot liceul fata mea a urât fustele și pantofii cu toc. Doar cel mic s-a îndrăgostit de la grădiniță și m-a cruțat. Un timp. Că acum e adolescent și e disperat să doarmă la câte un prieten.

Probabil că vă vine să râdeți, dar pentru sufletul meu a fost dificil să fac față acestui potențial pericol. Și deși m-am străduit să nu pun aceste spaime în cârca nimănui (cu o excepție: iubirea vieții m-a mai susținut și uneori am bănănăit împreună pe nisipuri mișcătoare: o fi sau n-o fi …?), băiatul cel mare m-a mirosit și m-a înfuntat într-un final. „Și dac-ar fi să fie, ce?”

Și am înțeles instantaneu. Dac-ar fi să fie, l-aș iubi la fel, l-aș accepta și mi-aș dori să fie fericit. Tu n-ai face la fel cu copilul tău? Asta nu înseamnă că nu s-ar rupe ceva în mine (chestia aia cu genele și cu viitorul). Asta nu înseamnă că ar fi ușor să înfrunt gura lumii, faptul că ar aparține unei minorități detestate de societatea „morală” și „creștină”. Și nu înseamnă nici că m-aș învinui pentru cum l-am crescut și l-am educat. Nu m-aș simți vinovată nici în fața lui Dumnezeu. Vă explic.

Sunt medic și psiholog. Înțeleg natura umană. Tolerez diferențele nu la modul teoretic, pe hârtie, ci la modul practic în care sunt foarte curioasă să înțeleg cum e în pielea ta, suficient cât să mă pot bate pentru dreptul tău de a fi diferit de mine și acceptat atât de cei dragi ție, cât și de societate.

E despre Drepturile omului. E despre respect. E despre locul pe care oamenii ăștia și-l caută printre noi. Ei există printre noi dintotdeauna. Ascunși. Sunt o minoritate. A-i ajuta să trăiască fără rușine și cu recunoaștere nu îi face mai mulți ori mai periculoși, ci mai liberi.

Da, primul om a fost Adam. Dar asta nu înseamnă că e mai presus de Eva, așa cum au interpretat unii și au subjugat femeia.

Da, totul a început cu Adam și Eva, dar ne-am diversificat precum Babilonul și nu putem vorbi aceeași limbă cât timp acționăm conduși de teama că am putea fi contaminați (noi sau copiii noștri) de străini.

„O să acceptăm și criminalii?” au întrebat unii. Ce dovadă mai clară că se uită la ei ca la niște paria, ca la un pericol, deși nu se consideră homofobi.

Da, Vechiul Testament e despre acțiuni sub impulsuri primare și despre pedeapsă divină. Dar Noul Testament e despre iubirea aproapelui, despre toleranță și acceptare, despre adaptare la realitate, despre schimbare și despre iubire divină. Noul si Vechiul Testament sunt simboluri pentru etapele de dezvoltare și înțelegere prin care trece fiecare dintre noi.

E dificil să tolerezi chiar și diferențele dintre tine și partenerul de viață. Dar de la „ori eu, ori tu” într-un cuplu cu năbădăile tinereții, se ajunge la iubirea matură care găsește loc pentru „și eu, și tu”.

Nu cred într-o biserică ce amenință și hulește în loc să propăvăduiască iubirea. Cred doar în Dumnezeu care e iubire și sub care avem loc toți.

„A iubi înseamnă să iubești ce e de neiubit.”