Într-o lume în care primează rațiunea și concretul, cartea Sufletul lumii a Cameliei Cavadia este ca o oază de verde și de aer proaspăt într-un oraș poluat. Mustește a emoție și a mister. E plină de simboluri și de metafore-fluviu ce te trec prin portaluri și prin găuri de vierme spre lumi ascunse, imposibile, nebănuite.

Citind-o, ai un sentiment de șotie, de nerăbdare, de tremur din suflet de copil.

Simona, Nina și Ileana devin prietenele tale. Guști vacanța din căsuța de la munte și te rupi de cotidian. Te întâlnești cu doamna care n-a știut să se dea mai departe. Cu istorioarele satului. Cu bunica, femeia simplă, pe care o iubești ca pe nimeni alta. Cu frigul iernii la colindat. Cu focul care-ți mistuie carnea și oasele. Cu putregaiul și cu fluturii. Cu mirosul de tufănele și cu duhorile morții. Cu gustul dulcețurilor și cu șarpele care-ți umblă prin burtă. Cu căldările spoite și cu paparudele. Cu cerbul și cu Dumnezeu.

Poveștile pleacă de la o realitate ca a ta, dar te duc într-o dimensiune misterioasă în care începi să pricepi lucruri nebănuite. Profunzimi. Esențe.

Sunt povești care te prind în lumea lor, care-ți rămân parte din suflet. Care îți bucură deopotrivă mintea și inima. Pe care le porți cu tine. Pe care îți vine să le dai mai departe.

Când am ajuns la cea de-a douăsprezecea poveste, m-am gândit să o păstrez necitită, ca pe un strop de magie nedescoperită, comoară păstrată pentru altă dată. Apoi mi-am dat seama că lumea e plină de simboluri și de mister și că eu am fost inițiată deja să le deslușesc. Mi-am amintit de momente și de povești magice din viața mea. Mi s-a făcut poftă să scriu despre ele. Acum, c-am devenit cunoscător.

Educați să citim pe diagonală și să surprindem rapid idei-cheie, am putea pierde adevăruri profunde de înțelegere și de simțire. Am putea să nu cuprindem întregul. Să nu-l trăim. Să nu primim. Să irosim.

Cartea Cameliei Cavadia ne invită să ne deschidem, să întâlnim, să cunoaștem, să dăm mai departe… miracolul vieții.