Eram un om echilibrat,
Trăiam planificat si controlat,
Mă admirau că sunt un acrobat
Și țin deasupra mea, pe sârmă, multe, ordonat.

În ȘASE ZILE m-am accidentat:
Adânc in suflet oameni mi-au pătruns
Și-atât de tare m-am emoționat,
Că de atunci o țin tot într-un plâns.

Chimia minții mele s-a schimbat,
M-am îmbătat de viață și de vis.
E ca si cum dansez la nesfârșit,
Într-un vârtej amețitor m-am prins.

Aș vrea să scap și nu știu cum să fac,
Nu știu ce hap să iau ca să mă vindec,
Pentru că mi-au dat viata peste cap
Să uit de ȘASE ZILE prin descântec.

Aș vrea să fiu iar saltimbanc vestit,
Dar toate gândurile mele-au amuțit,
Privesc la verde, păsări ciripesc
Și-n sufletul meu, toată, înfrunzesc.

Timpul meu stă pe loc, deși al vieții trece,
În jurul meu văd oameni ocupați,
Zâmbesc cam tâmp, nu știu ce se petrece
Și cerului albastru m-am abandonat.

Mi-e frică de această nepăsare,
Mi-e dor de viața-mi fără de cusur,
Aș vrea să plec la mare departare
La un pârâu cu clipocind murmur.

Să-mi pun acolo sufletul la loc
Împăturit în rafturi ordonate,
S-arunc ce arde-n mine într-un foc
Și să mă-ntorc la treabă și la fapte.

Căci altfel nu pot funcționa,
În lumea asta toți sunt roboței
Și cum m-aș mai putea acomoda
Dacă nu-ncerc din nou să fiu ca ei?

Pe Laura cea nouă o iubesc,
Nici pe cea veche nu o las să plece,
Mi-e greu cu ambele să viețuiesc
Și-n haosul acesta timpul trece.

Să fug, să stau? Să fac, să fiu?
S-accept sau să mă tulbur?
Să lupt, să vreau? Să simt, să știu?
Să plâng sau să mă scutur?