Copacul din fereastra mea
E împăratul Verde.
Mă-nclin ades în fața sa
Și lecția-și purcede…
Mă-nvață despre viață tot:
Freamătă, vibrează, palpită.
Mă simte când sunt prinsă-n joc:
Șuieră, vuiește, se-agită.
Dragoste din piept îmi declară
Prin cântec măiastru înaripat,
Arșița o face precară,
Am aer cu  iubire-mprospătat.

Rochia aurie-roșcat
Pe care o poartă-n toamnă,
Blazon de ducesă i-a dat
Și suflet de mare doamnă.
Frunzele-i sunt gologanii,
Averea își risipește,
Aruncă să termine banii,
Trupul și-l dezgolește.
Semeață-n picioare rămâne,
Aprig se iubește cu vântul,
Nimicul n-o poate răpune,
Are pe sub tălpi doar pământul.

Și când dă prima ninsoare
Împăratul Alb devine,
Despre curat și candoare
Ce prelegeri îmi mai ține…
Lumina albă ochi străbate
Divinul mi-aduce aproape,
Prin lecția de puritate
Iubire aievea împarte.
Mă simt, alb privindu-i, mai bun, 
Sufletul mi se cerne
Și stele lăuntric îmi pun,
Calm în minte se-așterne.

Primăvara îl ascult să-i surprind
Sutele de muguri fragezi pocnind
Și-i primul din cartier, știi?,
Părinte de-atâția copii.
Rochița de mai, roză,
De voal delicat, când o-mbracă,
Prințesă prin metamorfoză,
Curtată de crai, se arată.
Cupluri de păsări ascunde,
Le-aud și văd: se giugiulesc!
Iubirea lor mă pătrunde,
N-am cum să nu…  mă-ndrăgostesc…