Îmi place marea fără sfârșit
Cu țărm, cu vapoare și cer,
Cu stele, răsărit și-asfințit:
Mă face să plâng și să sper.
E ca o întoarcere la origine
Măsurând veșnicia,
Necunoscut, viață și moarte,
Eroticul și magia.

Îmi place nespus să cânt:
Nu prea am voce, dar curg,
Șuvoi de emoție sunt,
În fluxul vieții ajung.
Îmi place tare să râd:
Bucurie spărgând tipare,
Ieșire din griji și probleme,
Clinchet, sclipire de gând.

Îmi place fascinanta lume a cărții,
Tărâm al cunoașterii infinit,
Bază de-antrenament, refugiu al minții
Sau răsfăț al ei intenționat prelungit…
Mintea-i mașinărie ultrasofisticată,
Găselniță de creație a lui Dumnezeu,
Chimie, inginerie, labirint cu surprize,
Instrument și obiect de studiu mereu.

Dimineți târzii fără TREBUIE mă-nfioară,
Tac să simt viața pulsând,
Mă-mbăt de tot ce mă-nconjoară,
Sunt emoție pură, simțurile-ascultând.
Îmi adorm mușchii pe rând,
Mă plimb cu atenția prin corp,
Pierd și ultimul gând,
Mă extind, mă disip, curg.

Îmi plac copiii, perle de suflet pur,
Plini de entuziasm, uimiți, delicați,
Însetați de dreptate și joc,
Curioși, creduli, atașați.
Emoțiile lor sunt deschise,
Sunt prea fericiți, incredibil de triști,
Am vrut să-i feresc, dar sentimente permise
Înseamnă, copile, să te las să exiști!

Îmi plac povești adevărate
Lecții despre locuri, fapte și oameni-oglinzi,
Schimbare, întâmplare, lucruri neașteptate,
Frânturi de viață fascinantă mă surprind.
Suntem în esență căutători de sens
Și e frumoasă zbaterea când creștem.
Viața rămâne un miracol dens,
Întrebări tot mai sunt, doar noi trecem…

Dar mai presus de toate mie-mi place
Să simt că sunt cu tine pe Pământ:
Senzație de suflet plin ce coace,
De luminițe-aprinse sub veșmânt.
Îmi place să-mi țin răsuflarea oprită,
Timpul să stea ca să simt
Atingerea dulce și infinită.
Dau și primesc, nu mai știu cine sunt…