Sunt recunoscătoare anului ce tocmai a trecut pentru că m-a surprins cu experiențe neașteptate.

M-a schimbat împrospătându-mă cu tinerețe și maturitate. M-a învățat să iubesc tot ce trăiesc, să accept ce părea de neacceptat, să renunț la control. Să-mi trăiesc plenar orice emoțíe. Să văd frumusețea din spatele durerii, să caut binele în rău. Să cred în bunătatea mea, în devenirea mea. Să-i plac pe ceilalți așa cum sunt. Să nu mai judec și să fiu singurul om pe care să vreau să-l schimb și să-l vindec. Să mă bucur de tot ce am și de clipa prezentă, trăind aici și acum. Să iubesc necondiționat. Să privesc oamenii în ochi. Să simt înainte să gândesc. Să fiu înainte să fac. Să iubesc înainte să aștept iubire. Să mă relaxez înainte să mă încordez. Să respir când mi-e frică.

M-a învățat că am nevoie de prieteni de suflet. M-a învățat să comunic din inimă oricare ar fi riscurile, interpretările sau fricile altora. M-a învățat să fiu eu însămi, să mă deschid, să mă cunosc, să mă accept, să mă iubesc.

Mi-a readus în viață poezia, prietenă a adolescenței mele, pe care nu mai speram s-o întâlnesc și care acum este o adevărată resursă pentru sufletul meu: n-am să știu niciodată care e creatorul, eu sau ea (ori umbra ei divină), pentru că sunt copleșită de cât de mult primesc, de câtă iubire îmi dă ceea ce scriu.

Ai fost un an frumos și plin, 2011. Mi-ai rămas în sânge.