Credeam că m-am potolit anul ăsta, dar se pare că e fudul rău și mă zgândăre să-i recunosc meritele spre ceasul din urmă. Așa că de teamă că mă apucă revelionul cu creionul în mână (cel nelipsit din poșetă) și mă prinde Noul An scriind declarații de iubire pentru fostul… mai bine îi fac ăstuia mai copt pe plac acum, să nu rămână afacerile neîncheiate.

Mulțumesc, 2012, pentru anotimpurile tale lungi: iarna nu se mai sfârșea, primăvara nu se mai sfârșea, vara nu se mai sfârșea, toamna nu se mai sfârșea… (sau poate noi/eu abia așteptam sfârșitul lumii…) Pentru trăirile, locurile și oamenii pe care mi i-ai adus în preajmă. Pentru că mi-ai oferit atâtea ocazii să greșesc, încât acum mă simt mai înțeleaptă. Pentru că nu te-ai oprit în loc atunci când am făcut câte o boacănă strigătoare la cer și mi-ai îndurat toate capriciile sufletului. Pentru că m-ai pus deseori în contact cu „sfârșitul”, făcându-mă să-i accept multe fațete.

Mulțumesc copiilor mei, pentru că oricât ar fi de rebeli, sunt cei mai reușiți copii pe care puteam să-i am. De când am început să înțeleg că aportul meu în educația lor scade, doar observ cât de frumos cresc, depășindu-mi visele.

Mulțumesc părinților și fratelui meu, pentru că dincolo de dureri, mi se par și ei mai frumoși ca niciodată.

Mulțumesc pacienților mei, pentru că mi-au umplut zilele cu rost, grijă și satisfacție. Mulțumesc colaboratorilor, care îmi dau sentimentul de echipă bine unsă cu experiență, expertiză și încredere reciprocă.

Mulțumesc colegilor și formatorilor SPER, pentru emoții și cogniții ce curg firesc, ca firul vieții, și ne țes din ce în ce mai creativ și mai elaborat.

Mulțumesc cititorilor cu care am împărtășit gânduri năstrușnice și emoții rebele ce-mi dădeau pe afară… m-aș fi risipit de nu m-ați fi conținut!

Mulțumesc, cărților, pentru că mă purtați în alte lumi, în alte minți, în alte suflete și pentru că mă faceți să mă simt răsfățată, teleportată din real.

Mulțumesc, prieteni dragi, pe umărul cărora îmi vărs năduful, pentru că mă întâmpinați cu zâmbet și cu speranța că spiritul meu năbădăios cumva va învinge. Vă mulțumesc și pentru bucuriile împărtășite și pentru că, prin voi, probez alte vieți.

Mulțumesc, iubitule, pentru că mi-ai pus inima pe jar, provocându-mă să văd detalii ale umanului care altfel mi-ar fi scăpat, să-mi luminez cotloane ale sufletului împâienjenite de amar de vreme, să lupt și să accept de o mie de ori, să mă schimb, să fiu mai vie ca oricând. Mulțumesc , iubitule, pentru că ești lângă mine în zbaterea vieții, pentru discuțiile noastre de neprețuit, bogate în momente „Aha!”, pentru că mă faci cel mai tare să ard.
Și pentru iubire…

La mulți ani!