Poezii

Aproape de mare

mare și soare și cer și nisip
păsări și noapte cu-al lunii pal chip
eu între ele atât de aproape
sensuri ghicind pe-ale vântului șoapte

soare ca fierul topit scurs în apă
aripi în zbor primind ziua ce crapă
mare tăcută trezită din vis
eu fermecată de-acest paradis

scoici ciobite și mare nebună
valuri cu spumă și nori de furtună
vuiet și zbucium și țipăt spre cer
frică de apă, de vântul rebel

cort tremurând în briza nocturnă
cort tropotit de ploaia măruntă
cort perpelit când soarele bate
doi metri pătrați de intimitate

mare domoală și cer limpezit
nu ies din apă deși-a asfințit
stele-aruncate pe cer, risipit
mână întinsă spre ele, uimit

gust de acasă în singurătate
prea strâmt în mine, în jur vastitate
mare și soare și vânt și nisip
eu între ele și-al lunii pal chip

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s