vacanțele sunt ca să uiți
sau ca să înțelegi
e miezul iernii și valuri albe îmi sărută gleznele pe malul unei mări calde

ca într-un vis neîndrăznit
ca-ntr-o fantasmă gogonată
ca într-o viață paralelă
de parcă universul tot a fost creat

pentru această finalitate ultimă
dimineața aceasta în care să mă iubești, așa, tu

***

nisip cernut elegant și ud
răzlețe scoici crețe cărămizii
mare-nțeleaptă, dar cu țărm crud
șoapte-nspumate scriind poezii

pe valul domol, pescăruși legănați
pisici oglindind în ochi galbeni zenitul
perechi de bătrâni de mare-atașați
înotând și sfidând infinitul

***

înapoi
aer alb cu fulgi mari până-n sufletul meu
nu pot să uit lumina aceea
nu pot să șterg seninul impregnat pe retină
nu pot să temperez extazul celular
mi-e frig deși clocotesc
mi-e frică deși mustăcesc
mor deși zbor