Poezii

Extemporal

 

Se dau, în întuneric, o mie de bărbați
Necunoscuți, chipeși și nevinovați.
Iubitul, printre ei, trebuie să-ți găsești,
Fără să-l faci gelos, dovedind că-l iubești.
De reguli a)…x), pe rând, cont trebuie să ții,
Litere italice doar tu vei folosi.

Răspunsuri:

a) Un peticuț de piele poți examina…
     R: Între ochi și pomeți cu mâna m-aș plimba.

b) Un singur deget folosit să fie…
     R: Aș pipăi gropița din bărbie.

c) Cu gura-nchisă, doar adulmecând cu nasul…
    R: În V-ul din cămașă aș descoperi Asul.

d) După suspin va trebui găsit…
     R: Aș sufla în buric până la infinit.

e) Cu buzele se poate cerceta…
     R: Lobul urechii l-aș gusta.

f) Vârful limbii dacă s-ar folosi…
     R: Căușul palmei aș putea ciuguli.

g) Doi centimetrii cubi de poți vedea…
     R: O parte din degetul mare m-ar edifica.

h) Îți poate spune un singur cuvânt…
      R: „Laura” aș alege să ascult.

i) Acum poți să-l îmbrățișezi…
    R: Palmă în palmă îmi așez.

j) E rândul lui cu degetul să te atingă…
    R: În talpă, unde știe el s-ajungă.

k) Cu mâna să te mângâie se poate…
     R: Aș vrea să simt degetele lui pe pleoape.

l) Cu buzele să te sărute unde vrei…
    R: În vârful degetului mijlociu este OK.

m) Mâncare poate să îți pregătească…
       R: Vinete cu curcan și pâine țărănească.

n) Ceva ce nu prea știe el să facă…
      R: Doar un tricou din teanc să scoată.

o) Și pentru ce e de ne-nlocuit?
     R: Să mă asculte treaz până la răsărit.

p) O sarcină de tată pe care el bine-o știe…
     R: Între adolescent rebel și mine negociator să fie.

r) Ce vrei să-ți lase dacă pleac-o săptămână?
     R: Tricoul lui să dorm în el să îmi rămână.

s) Și dacă tu ar fi să pleci la mare depărtare…
     R: Inima mea în orice clip-o are.

t) Problemă-ntoarsă: din o mie să te recunoască…
     R: Cu părul strâns și de la spate vreau să mă privească.

u) O haină după care el să te găsească…
     R: Bluza purtată-o oră poate s-o deosebească.

v) Și cu o vorbă să îi dai de știre…
     R: Aș vrea să spun numai „iubire”.

x) Greșeli făcute…  ce ar trebui iertat?
     R: Din fiecare dintre ele-am învățat.

z) Din lecțiile grele, asumate…
    R: „Căsătorie trainică înseamnă libertate”.

Standard
Poezii

Simt ploaia

Simt ploaia.
Uneori e senin și mă-nnourez cu un pas înainte.
Alteori dorm și-ncep să respir cu aer fierbinte.
Uneori e tăcere apăsătoare afară și-n mine atârnând greu,
Alteori e vibrație asurzitoare în pieptul și-n sufletul meu.

Simt ploaia.
Îmi plouă prin toate ungherele corpului până mă inund.
Sub piele îmi tremură picăturile curgând și e vânt.
Lacrimi se scurg pe obraji, prin membre și între coaste,
Mă spală profund peste tot, prin organe și vene albastre.

Simt ploaia.
Uneori e un dans amețitor vesel și ropotit
Și-atunci plânsul meu hohotește, e fericit.
Vine, mă fură, mă stăpânește, cumva devin ea,
Nu mă-mpotrivesc, doar mă iubește, știe că-s a sa.

Simt ploaia.
Pe frunze gonind, prin subsoară de crengi, prelinsă pe trunchiuri,
În pământ coborând, mocirlind și hrănind, săpând în străfunduri.
Miroase a reavăn de te îmbată, răsfăț e în plante,
Sunt epuizată de sentimente și gânduri vibrante.

Simt ploaia.
Ne contopim, sunt natură, mă vântur și curg.
Urechile-mi țiuie, ce tevatură!, simt ploaie și sunt!
Mulți ani energia ei copleșitoare m-a-nfricoșat…
Acum știu că fac parte din spectacolul ei minunat.

Standard
Poezii

Te ascult, seară…

Țiuie greierii.
Acoperă zgomotul surd de oraș obosit.
Câinii latră neconvingător, ba chiar chinuit.

Țiuie greierii.
Se vizionează meci de fotbal departe.
Eu citesc despre Henri Ey dintr-o carte.

Țiuie greierii.
Seara atârnă cam grea peste tot și toate.
Trimit copiii în pat, fără rezultate.

Țiuie greierii.
O mașină s-a întors acasă și-a parcat.
Stăpână către pudel: „Fă pipi, că te bat!”

Țiuie greierii.
Vântul șuieră gros și jelește amarnic a ploaie.
Copiii mărșăluiesc spre bucătărie și baie.

Țiuie greierii.
Entuziasm în tribune, răspuns prin vuiet nemulțumit.
Sirenă departe-aproape-departe a ninăit.

Țiuie greierii.
Ștefan e plecat de acasă și totuși m-am descurcat.
Ne-am îmbrățișat strivind kilometri și ne-am sărutat.

Țiuie greierii.
Comentariul sportiv se amplifică, rachetă lansându-se sacadat…
Gooooool!… tsunami de energie vibrândă pe toți ne-a încorporat.

Țiuie greierii.
Troleu spre depou hurduind, râs de femeie voinică,
Ușă trântită cu sete, mieunat lung de pisică.

Țiuie greierii.
Ziua aceasta s-a desfășurat destul de frumos,
Deși îi făcusem un proiect mult mai stufos.

Țiuie greierii.
Liniște-n casă, copiii în sfârșit s-au culcat.
Liniște-afară, orașul adoarme epuizat.

Țiuie greierii.
Seară de vară, spectacolul tău s-a terminat,
Și iată, schimbi garda cu noaptea necondiționat.

Țiuie greierii.
Țiuie greierii.
Țiuie greierii.

Standard
Poezii

Năduf

Uneori sunt toată supărare.
Țâfnoasă, urâcioasă, bosumflare.
Mă tulbur și văd negru înainte.
Să nu-ndrăznești cumva să-mi stai în cale!

Încerc să râd și trag sfios de buze,
Să văd dacă le păcălesc,
Dar ele sunt experte-n zâmbet acru.
Tot rictusul macabru-l nimeresc.

E un venin clocotitor în mine,
Ce pune-n focul gândurilor negre paie.
Am ochii mici și pumnul strîns se ține
De parc-ar lua o lume-ntreagă la bătaie.

Parcă dreptatea mea e hărțuită
Și-mi pun tot sufletul în jocul pentru ea.
De lume, viață, îngeri sunt nemulțumită.
Cu toții s-au vorbit să fie împotriva mea.

Și mă răstesc la toți nevinovații,
Chiar dacă umbra mea observă că greșesc.
I-un tăvălug răzbunător în propoziții
Și nu am timp destul ca să mă răzgândesc.

Cei care mă iubesc încearcă să mă-mpece.
Mă mângâie cu voie bună și cu grija lor.
Dar țâfna mea e mândră și nu vrea să plece,
Cuțitu-mi răsucește-n rană ca să mor.

Mă doare-atunci și ziua care trece
Pierdută într-o bătălie fără sens,
Din care, oricât s-ar întrece,
Nimeni nu e învingător, iar io-s învins.

Epuizată,-mbătrânită și urâtă
Adorm într-un târziu cu fundu-n sus,
Coșmaruri pân-la ziuă mă frământă,
Mefisto în cocktail de vise-otrav-a pus.

Și dimineața cea grăbită când apare
Curioasă și pusă pe șotii, la fereștri,
Cu ochii cepe-n riduri Laura tresare
Și singură se-ntreabă…„Ce zici, azi zâmbești?”

Standard
Poezii

Dependență

De dorul tău, iubite, mă topesc.
Este un gol atât de mare-n pat cu mine…
Mâinile căutând în zadar cresc,
Pătura, frigului din suflet cald nu-i ține.

Adorm cu greu, te-aștept inconștient,
Și mă trezesc în zori sperând să te-ntâlnesc,
Cristale-mi ard în palme permanent,
Punți de iubire către tine făuresc.

Golul din pat se mută-apoi la masă,
Mă uit prin el cum stă pe scaun la bucătărie,
Nu mă ajută, de nimic nu-i pasă,
E liniște și când copiii mei fac gălăgie…

Când nu ești lângă mine nu am rost,
Deși fac multe, ziua-i incompletă și prea lungă.
Fiindcă ochii tăi oglinzi n-au fost,
Uit cum să fiu frumoasă, luminoasă. Și-s nătângă.

Și dacă seara ziua nu ți-o povestesc,
Să mă săruți pentru-mpliniri și pentru ce-am greșit,
E ca și cum un manuscris greu de-nțeles
E pus să ardă-n foc domol, pân-la sfârșit…

Standard
Poezii

Extaz

Toate celulele mele fac dragoste cu tine,
Dansând într-un vârtej amețitor,
Bombează să plesnească de lumină,
Râd tremurând, sunt răsfățate și mă dor.
De-atâta dulce și de-atâta nebunie
Mai au puțin și-o să pornească-n zbor…
Sclipiri de licurici și poezie,
Arome, gusturi, armonii, plutiri pe nor…

Le simt cum cresc și sunt atât de multe,
În fiecare izvorăște-un curcubeu
Și parcă nu mai vor să mă asculte
Și ambalate maxim se lansează în turneu
Și dau concerte de succes în spațiu,
Vedete adorate toate sunt,
Rebele, explorează Universul cu nesațiu,
Nici nu încerc acasă să le strâng.

Timpul stă-n loc. E-atâta nemișcare,
Plutesc haotic fără de efort,
Nu vor să iasă din această stare
De împlinire, beție, confort.
Vor coborâ până la urmă pe Pământ,
Mai fericite și cu ochi-arzând
Se vor reașeza cuminți la mine-n suflet
Să mă convingă că tot ale mele sunt…

Standard
Poezii

Început de zi

Ciripit obsesiv.
Raze de lumină reflectate înadins in colțul unui geam de vis-a-vis ca să-mi zgândăre somnul.
Chemare de guguștiuc.
Replici tăioase între doi pescăruși.
Cuc trist, resemnat, mai departe.
Zbatere de aripi tulburând aerul.
Cipcirip vesel plin de entuziasm.
Răcoare. Prospețime.
Lumină pătrunzătoare de zori de zi strălucind galben-roșu.
Mamă porumbiță clocind explicativ.
Insistență tânguitoare de cuc pe tonuri diferite.
Și dintr-o data totul!…armonie frenetica pe multe voci…piu-piu, fst-fst, cir-cir, cu-cuuuu, cu-cuuuu, tiiii, tiiii, frrrr-frrrr, cic-ciric, cic-ciric, iiii-iiii-iiiii, ci-ci-ci, ci-ci-ci…
Reflectoare de lumină pe corpul meu.
Zbor diagonal ascendent prin fața ferestrei.
Verde greu, clocotind de viață, mustind de preaplin, extins in spațiu.
Tiu-tiu-tiu.
Primul zgomot, de obiect căzut.
Argumentație pescărușească la înălțime.
Departe o mașina pornind.
Șoapte păsărești. Aproape liniște.
O chemare-cuvânt.
Revenire in forță…cip, tiu, frrr…
În fundal oraș trezindu-se.
Câine încercând primul lătrat.
Ciu, ciu-ciu.
Sirenă de ambulanță alergând.
„Bună dimineața”grăbit între oameni.
Concertiști înaripați domoliți.
Gunoieri huiduind, tropăind, bocănind. Căderi adânci, scârțâit, motor ambalat.
Raport între câini, din post în post.
Craaa, craaa.
Discuții.
Tăiat de cracă uscată.
Cu-cuuu-cu, cu-cuuu-cu.
Perete rașchetat.
Ciiii-ciiii.
Tuns de iarbă.
Lumină albă pe ziduri. Aer albastru plutind.
Trup întins până doare.
Melodie despre începutul lumii, cu dimineață si valuri. Emoție înlăcrimată.
Poftă de duș…

Standard
Poezii

Despre ce e viața ta?

Prieten drag, ca să te știu mai bine,
Ca pe tărâmul tău intern să pot intra,
Aș vrea să-mi povestești cu amănunte,
Atât cât poți, cam despre ce e viața ta.
 
Mașini, case, terenuri, telefoane,
Haine, pantofi, parfumuri, coafuri, fițe?
Vicii, una din cele șapte arte,
Petreceri, sex, senzații tari, vacanțe?

Speri, cauți, vrei, aștepți sau doar visezi?
Succes, eșec, curaj sau resemnare?
Job-uri, ambiții, hobby-uri, afaceri?
Creație, muncă, consum sau contemplare?
 
Prejudecăți, limite, obiceiuri,
Credințe, motivații, stereotipii,
Sporturi extreme, priorități, riscuri,
Nevoi, pretenții, zei sau forțele proprii?

Dai sfaturi sau primești? Părinte, adult, copil?
Comun, altfel? Vorbești sau ești ascultător?
Lider, supus? Persuasiv, influențabil?
Actor, regizor, scenograf sau spectator?
 
Si ce culoare are viața ta?
Poți spune că-i armonioasă?
O-auzi, o guști, o bei, o poți avea?
O simți? Respir-o! E frumoasă?

Ai invidiat, ajutat, inșelat?
Cât dai, cât iei? Mângâi, lovești?
Ai dezaprobat, acceptat, judecat?
Admiri, urăști, trădezi, iubești?

Trăiești pentru succes și recompensă?
Obiecte / oameni? Familie / libertate?
Bărbat / femeie? Egoism sau dependență?
Roluri sau măști? Prietenie sau singurătate?

Viața ta-i despre ce gândești sau despre simțuri?
Vrei, esti atent, observi sau ai emoții?
Sport, cursuri, sau călătorii? Prestigiu, conturi?
Alegi pe bunul plac sau cum vor alții?

Esti generos, ursuz / hazliu, ești sociabil?
Cinstit, imaginativ, ordonat?
Înveți, împărtășești, esti agreabil,
Logic / sentimental, organizat?

Punctual, riguros, pe tine sigur,
Stresat, îngrijorat sau sictirit?
Bun coechipier sau de-unul singur?
Plin de entuziasm sau adormit?

Îți place lupta sau cooperarea?
Comunici, te exprimi, colaborezi?
Ești științific? Alegi cercetarea?
Ești furios? Știi să negociezi?

Gândire critică, de geniu, superstiții?
Mai vrei in viața asta sau ai obosit?
Te-ai atașat de vietăți, de situații?
Privind din avion esti iritat sau mulțumit?

E cineva care iți spune „drag părinte”,
Ai un copac al tău, un animal?
Exprimă-ți ‘dar recunostința prin cuvinte,
Fă ca nimic să nu fie-n zadar.

Și tragedia schimb-o-n comedie,
În loc de frică – flexibilitate, respect, joc.
Iluzie, timp, spațiu, nebunie?
Asumă-ți viața, simte-te acasă, i-un noroc!

Acceptă ca e fun să treci prin toate,
Învață din natură să re-nvii,
Te-oi mai întoarce sub o altă formă poate,
Dar câtă șansă-un muritor să fii…

Standard
Poezii

Preschimbare

Pălărie pulsatilă plutind peste părul prăfuit.
Ploaie picurând picurător peste piscuri pustiite.
Plimbare pe sub pleoape părăsite, pe poteci profunde.
Pătrundere de păreri precoce peste prejudecăti perturbate.
Pelegrinari printre plăsmuiri pipernicite, părăsind pagini perimate.
Prăbușiri de pe pisc in prăpăstii.
Piept plăpând pâlpâind presimtiri posace.
Prim popas prin parcurile plămânilor până-n pasiuni profunde.
Plâns pentru părinți peste pânze de păianjen din pod până-n pridvor, provocând promoroacă pe pervaz si pe prispă.
Picatură pătimașă prelinsă pe peretele peșterii pulsatile.
Purpuriu pompând povești pletoase pasionale.
Plânset păciuitor prin părțile proprii pribegite.
Proaspete priviri prețioase prin prăvălia pântecului, plămădind putere pentru porțiuni private.
Pretenție printre palme provocate.
Păreri primăvaratice pulsând purtări provocatoare.
Prințese petrecând pe parcele pazite.
Pârâu plin de pește prăvălit peste prund.
Punți peste pâlcuri pacturi producând.
Principii preschimbate păcătuind până-n pivnițe.
Poziții privilegiate pentru pistrui, prietenie, poezie.
Petiție. Promisiune. Pecete. Paradis.

Standard
Poezii

Iubesc…

Lui Ștefan, plecat in noaptea asta de acasă…

 

Iubesc s-adorm la tine-n brațe,
Pe perna ta imi place să mă rătăcesc,
Iubesc pielea ta caldă cum m-atrage,
Sub ea imi vine să mă cuibăresc.
 
Iubesc aroma trupului tău dulce,
Miros, textură, gust mă amețesc,
Iubesc privirea-ți blândă ce străluce,
Gropițe din obraji ce imi zâmbesc.
 
Iubesc să te privesc cum dormi, iubite,
Să te-ntâlnesc in fiecare zori de zi,
Iubesc să te aștept in casa caldă,
Să fii cel mai bun tată de copii.

Iubesc să mă lipesc de tine toată,
Grija cu care mă-nconjori,
Iubesc să-mi spui că vrei „ìncă o dată„
Și că mă vei dori pân-o să mori.
 
Iubesc încrederea totală-n mine,
Precum si teama ta c-o să mă pierzi,
Iubesc prietenul ce mă susține,
Uimirea din priviri când mă dezmierzi.

Iubesc cât ești de calm in cazuri grave,
Cât esti de bun și generos cu toți,
Iubesc toate amintirile noastre
Și ce soluții simple să ai poți.

Iubesc șoapta ta dulce la ureche,
Cum mă înveți să risc, ca să câștig,
Iubesc când spui că sunt fără pereche.
De dorul tau acum aș vrea să strig…

Standard