Iubirea se clădește numai pe adevăr.

Dacă într-un conflict, în loc să reproșez, vorbesc despre mine, căile spre rezolvarea problemei vor fi mult mai luminate, mai clare. Atunci când judec pe cineva, vorbesc despre el, pun etichete legate de sistemul lui de referință: „Ești un….., Tu crezi că……., Nu ai vrut decât să……. ”.Toate acestea sunt interpretări ale mele despre ceva din afara mea, pe care nu-l cunosc așa cum îmi închipui. Prin ele violez sistemul de referință al celuilalt.

Într-un teatru bucureștean, femeia de serviciu se adresează unei actrițe: „Dac-aș fi în locul dumneavoastră, eu… ”. Și răspunsul cade precum cortina grea în mijlocul piesei: „Drăguță, tu n-ai să fii niciodată în locul meu!” Exemplul pare grotesc, dar mesajul lui este adevărul gol-goluț. Nu voi fi niciodată în locul altcuiva, așa că să îmi dau cu părerea despre ce simte, ce gândește, ce-ar trebui să facă, ce este altă persoană e hazard curat. Uneori am nevoie de analiză personală ca să înțeleg ce simt, ce gândesc și cine sunt eu.

Așa că nu pot vorbi decât despre mine. O comunicare eficientă respectă următorii pași: observații, gânduri, emoții, nevoi. Exemplificare: „ Observ că ți-ai pus cea mai frumoasă cămașă. Mă gândesc că vrei să arăți bine în fața altei femei. Simt neliniște și îngrijorare și-mi bate inima tare. Am nevoie să-mi confirmi că relația noastră e puternică și că pot avea încredere în tine”. Te-am pus în contact cu cine sunt eu acum. M-am deschis și ți-am dăruit autenticitate. E o dovadă de încredere și de iubire. În același timp respect sistemul tău de referință și sunt nerăbdătoare să-mi vorbești tu despre el.

Intimitate înseamnă a comunica adevărul despre fiecare dintre noi. A primi și a da cu sufletul. Dacă adorm supărată, înseamnă că adorm singură. A fi împreună presupune să te fac să mă înțelegi și să reușesc să te înțeleg. Dacă nu putem să comunicăm la nivel emoțional, n-o să ne iasă nici la nivel fizic. Aici lucrurile nespuse și interpretările sunt și mai dureroase. A face dragoste nu e un sport, a face dragoste înseamnă intimitate și infinită emoție.

Subiectele tabu, adevărurile spuse pe jumătate, sugestiile care lasă loc de interpretări, vorbitul în doi peri au efecte nefaste asupra psihicului nostru: „De-ai știi, tu, fata mamei!”. Depărtatea de adevăr devine patologică atunci când în mod tacit alegem să evităm abordarea unui subiect dureros. De parcă a nu pomeni despre el, l-ar face să existe mai puțin. Exemple: Capul familiei este alcoolic, dar nimeni nu vorbește despre asta; atunci când este băut, ceilalți se fac că nu-l văd. Alteori o tragedie este ținută secret față de o parte a familiei sau față de urmași: „Știi că ,de fapt, ea a mai avut un copil înainte de căsătorie și l-a dat în adopție. Dar nu vorbim despre asta.”

Mesajele incomplete și secretele de familie nasc monștri. Am vrut să sune șocant ca să exprim pericolul pe care îl reprezintă. Specialiștii spun că într-o familie sunt suficiente trei generații care să probeze o astfel de comunicare, pentru a se ajunge la patologie psihică. În concluzie, dacă iubiți sănătatea, iubiți adevărul.

Exercițiu: Închide ochii, relaxează-te adânc, vizitează acea parte a trupului care ți se pare cea mai încărcată de emoție, simte-i mireasma, textura, împrietenește-te cu emoțiile și apoi întrebă-te… Ce nu vreau să știe ceilalți despre mine? Și dacă mai vrei o porție de adevăr, continuă cu… Ce n-aș vrea să afli niciodată, iubito/iubitule? Imaginează-ți apoi scena în care ceilalți sau partenerul ar afla secretul de la tine. Continuând să fii relaxat, comunică din suflet și vezi cum ți se răspunde (în plan imaginar).