Multumesc, Alma

Albul și negrul par dualitate.
Viața și moartea pot fi unitate?
De ce ne e frică de una din ele?
Sunt bune sau rele dorințele mele?

Frumos sau urât e bobul de grâu?
Să zburd sau să stau ținută în frâu?
De fapt nu se neagă, nu se exclud,
Una din alta seva își sug.

Chiar prin contrast își dau valoare,
Se potențează care pe care.
Și împreună fac un întreg,
Acceptând totul pot să-nțeleg.

Că haosul conține armonie,
Că proza răspândește poezie.
Forma se schimbă, nimic nu durează.
Ce se dărâmă se reinventează.

Te iubesc!, Mă iubesc! nu se exclud.
Mă bucur că ești! Mă bucur că sunt!
Un pas înainte, un pas înapoi
E dansul ca viața despre noi doi.

O clipă în mine, să mă găsesc.
O clipă spre tine, să te privesc.
Un gând înăuntru: nimicul îl tac.
Un gând pentru-afară: mă bucur să fac.

De la „nu știu” pornesc în căutare,
Sperând la înțelegerea cea mare.
Și-ajung să văd că n-am ce căuta
Fiindcă ce-mi trebuia eram deja.

Și câtă pace este în „nu știu”!
Ce libertate îmi dă doar să fiu!
Puternici cei ce slăbiciunea și-o cunosc,
Și cei ce uită tot ce știau pe de rost.

Doar pentru c-am fost trist simt bucurie.
Nu pot fi înțelept fără prostie.
A fi rău te învață să fii bun.
Întâi tac, ca pe urmă să îți spun.

Întâi vei câștiga, să ai ce pierde,
Te vei infatua cu fulgi și pene.
Cauți perfecțiunea cu-ndârjire,
Dar limite găsești și-nțepenire.

Din liniște cuvintele răsar.
Tot ce e dulce devine amar.
Iar dincolo de pierdere e un câștig.
Ca să găsesc tăcerea, a trebuit să strig.

Și dacă râd de mine-atunci când plâng,
Pe Cel întreg îl voi afla că sunt.
Și dacă-mi dau voie să-mi fie frică,
Să mor un pic în fiecare clipă,

Dacă m-adun în mine, să mă risipesc,
Sunt când pământ, când cer dumnezeiesc,
Curajul chiar din frică o s-apară,
Așa cum viața chiar din moarte-o să răsară.

Căci moartea-i doar școala trezirii.
Aici te-nvață lecția-nemuririi.
Atunci când clasa treci, tu știi
Că ești iubit în fiecare zi.

Drumul spre fericire-i suferință.
Iubirea o găsești în umilință.
Doar trupurile cele mai întemnițate
Au șansa unor suflete eliberate.

Îngenunchează ca să fii semeț.
Acceptă că ești mic, să fii măreț.
Împiedică-te ca să poți să zbori.
Ca să trăiești, dă-ți voie și să mori.