Te iubesc plutește dens în afara noastră, învăluindu-ne.
Te iubesc este fondul pe coala mea: este în tot ce a fost, în tot ce este, în tot ce va fi desenat.
Te iubesc este decorul în care jucăm cu patos, doi bieți actori, străduindu-ne să fim autentici, să ne jucăm pe noi.
Te iubesc este marea cu valurile ce vin și pleacă neîncetat, firesc.
Te iubesc este infinitul cu semnul lui amețitor din care nu se poate ieși.
Te iubesc este spațiul dintre stele. Dintre gândurile și sentimentele mele. Dintre cuvinte. Dintre fapte.
Te iubesc este aerul pe care îl respir. Și vântul.
Te iubesc este clipa aceasta vastă.

Te iubesc vibrează în noi, copleșindu-ne.
Te iubesc este desenul care îți conturează ochiul. Ritualul degetului meu pe traseul sinuos al buzei tale de sus. Căldura și misterul celei de jos, stârnindu-mi curiozitatea fără sfârșit. Privirea ta adâncă, labirint. Fruntea ta în căușul mâinii mele. Tot ce-ți știu pe de rost și tot am nevoie să verific cu palma.
Te iubesc este povestea noastră.
Te iubesc este scoica de pe fundul apei.
Te iubesc este punctul.
Te iubesc este luna. Ideea țâșnită și tremurul din sufletul meu. Șoapta. Actul.
Te iubesc este celula însetată. Și frunza foșnind.
Te iubesc este timpul nostru.

Și creionul. Și eu.