Cum ar fi să fiu indrăgostită de mine? Cum ar fi să mă ajut, să mă susțin, să mă conțin? Cum ar fi să mă iert? Să mă încurajez. Să mă țin de mână. Să mă văd. Să mă cresc.

Cum ar fi să înțeleg că îmi sunt singurul partener ce mă va însoți garantat toată viața? Cum ar fi să cred că tot ce caut în ceilalți deja este în mine? Cum ar fi să-mi fiu de-ajuns?

Viața e ca un puzzle. Fiecare experiență ne aduce o altă piesă, dar doar dacă o privim atent îi înțelegem sensul, îi găsim locul. În cele din urmă imaginea va prinde contur, încet – încet vom desluși… IUBIREA. Abia atunci când înțelegem asta profund, urmează să trăim senin, cu acceptare. Renunțând la căutare, la zbatere, la suferință și la a ști…

La sfârșitul vieții toți avem puzzel-ul complet. Era același cu al oricui, doar că bucățile au fost tăiate diferit. Tu aveai o bucată mai mare de îndrăzneală, eu aveam o bucată mai mică de orientare în spațiu, el avea o bucată mai rotundă de creativitate, ea avea o bucată mai unghiulară de rigurozitate.

Nu-i nimeni ca mine. Dar sunt ca toți. Când te doresc pe tine, de mine mi-e dor. De m-aș iubi pe mine, cu ce pace te-aș iubi…

Cum ar fi să-mi fiu fidelă?