În zorii zilei de Crăciun
Eu nu-ți doresc să fii mai bun,
Eu nu-ți urez să nu fii supărat,
Ci te provoc să fii adevărat.

Nu-ți pune trâmbițe de veselie
Dacă-n sufletul tău i-o tragedie
Și dacă viaț-alegi să o trăiești,
Dă-ți voie să te vezi așa cum ești.

„Mă simt frustrat.”, „Sunt singur.” și „Sunt trist.”
Sunt toate semne clare că exist.
Și n-am s-ascund această stare-a mea,
Că-i ca și cum m-aș opinti a respira.

Știți, Moșul are în desagă daruri multe:
Și bucurii, și lacrimi, și doruri mărunte.
Nu încercați doar unele să le gustați
Că s-ar putea culoarea vieții s-o ratați.

Eu cred că Moșul te-ar minți
Dacă ți-ar spune c-ai primit doar bucurii.
Sunt sigură că ți-a adus de toate
Și doar avându-le complet tu vei răzbate.

O gură de frustrare ș-una de tristețe
Fac mult mai mult decât o cârcă de povețe.
Te vor mobiliza să acționezi,
Să schimbi ceva în tine, să creezi.

De multe ori frica e sănătoasă,
Ți-arată limitele și te-ntoarce-acasă.
Te face să te vezi, să te citești,
Curajul să-ți găsești să reușești.

Și furia s-o lași să se exprime
Ca să nu se răsfrângă peste tine:
E o tristețe veche-acumulată
Și-acum o dai afară toat-odată.

Orice emoție pitită-ți aparține:
Las-o să pâlpâie-n lumin-așa cum vine.
Doar vezi ce-ți spune asta despre tine
Și ce nevoie-n spatele ei ține.

Și dacă-ți vine să fii singur câteodată,
E pentru ca s-asculți inima-ți toată.
Ca să ajungi s-o faci mare și iubitoare,
Îți trebuie un strop de ură-n buzunare.

Acolo unde doare, ai să crești.
Trebuie să plângi, să poți să strălucești.
Întâi cerșești, apoi să dăruiești.
Acceptă c-ai să mori, ca să trăiești.

Viața are pe rând urcuș și coborâș.
Iar când te străduiești să stai pe loc,
Va veni gerul să-ți aduc-alunecuș,
Să te oblige să revii în joc.

Așa că dă-ți voie să simți și să greșești:
Doar astfel lecția ce-ți trebuie primești.
Pășește-adânc și-ntreabă-te „Cine sunt eu?”:
Doar astfel vei iubi și om și Dumnezeu.