Mi-am dorit ca sfârșitul anului (sau al lumii!!) să-mi aducă atingerea pragului 100 pentru like-urile acordate blogului… și tocmai s-a întâmplat. O sută de persoane îmi permit să intru în căsuța lor de email sau pe pagina lor de facebook, cu fiecare zbatere a sufletului meu. Evident că sunt departe de notorietate, dar pentru un blog de poezie, într-o lume care nu mai are timp de sine… eu am 100 de prieteni imaginari, declarați. Și mă simt extrem de bogată. Și dacă tot suntem la statistică, Google Analitics îmi arată 5800 de vizite din 36 de țări în mai puțin de un an și jumătate de existență Asta Sunt Eu.

Pentru mine este copleșitor.

De multe ori alerg la sfârșitul zilei să aflu câte persoane m-au citit, cât timp au poposit pe pagină, câte județe sunt colorate în verde. Poate că sună a orgoliu, dar nu despre asta e vorba. Mulțumirea pe care o trăiesc este legată de sentimentul împărtășirii. E un fel de… „simțim la fel”. De altfel am primit mesaje private atât de nuanțate emoțional și expresiv, încât mi-au dat ocazia să mă văd și eu în voi.

Vă numesc prietenii mei imaginari nu pentru că n-ați fi cât se poate de reali, ci pentru că mă primiți la voi în suflet într-un mod virtual, ca într-un spațiu al tăcerii, al tainei. Cuvintele nu se aud, doar se simt. Nu ne vedem, doar ne știm. De fapt asta vreau să vă transmit acum… mulțumesc pentru că sunteți! Știu de voi! Vă simt. Și vă iubesc.