E bine-venită vacanța, și pentru cei care o așteaptă conștient, și pentru cei care au impresia că „treaba lor” nu suportă amânare. Până și Dumnezeu și-a luat vacanță într-a șaptea zi. Sărbătorile mari și concediul anual sunt tradiții menite să ne scoată regulat din monotonia rutinei zilnice, din executarea robotizată a ceea ce stă sub imperiul lui „trebuie”, să ne dea ocazia reflecției despre sine, a trăirii păcii sufletești, a reîntâlnirii în tăcerea adâncului personal cu resursele creative. Doar că unora le pare periculoasă întânirea cu sine, ca și cum oprirea din muncă presupune un risc al singurătății.

„Care singurătate?”, veți riposta. „Crăciunul se face în familie, cu lume multă și gălăgioasă.” Familia reflectă cel mai bine lumea noastră interioară. Întâlnirea cu „ai noștri” ne pune în contact cu părți din noi de care încercăm să fugim. Un profesor drag spunea: „Dacă vrei să testezi cât de împăcat cu tine ești, dă o fugă trei zile la părinți…”. Și să nu credeți că dacă alegeți varianta „socrii” scăpați mai ieftin. Acolo vă veți întâlni cu părți pe care nu le acceptați din partener și cu angoase legate de cum va arăta el în viitor. Și potrivirea dintre voi doi, prin complementaritate, va face ca ceva din voi înșivă să răspundă acestei provocări. Așa că și la „ai mei”, și la „ai tăi”, ne întâlnim cu umbra noastră cea neasumată, ceea ce ne va asigura o doză apreciabilă de stres. Dar și asta cred că a fost gândită de Maestru, sărbătorile mari se fac în familie, tocmai pentru o porție zdravănă de adevăr, adică de lumină (din strălucirea bradului împodobit ori din lumânările Paștelui) peste umbră…

Așa că dacă a mai ieșit cu scandal pe ici pe colo, se cheamă că scopul a fost atins, ați fost provocați să mai deschideți puțin ochii interiori, să vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă și să vă asumați (în timp ce vă străduiți să vă faceți recunoscuți de ceilalți, desigur!).

Și nu-i așa că pe final vi se cam făcuse dor de muncă? Parcă vă cam îmbâcsiseți cu chestii greu de digerat (alimentare, dar și informaționale, psihologice) și se cerea o pauză de la „înfulecat”, pentru a da timp metabolizării excesului. Și dacă ați fost prieteni și cu patul și telecomanda, energiile astea stagnate v-au cam amețit. Mușchii ne pun în mișcare și creierul. O restructurare psihică are nevoie de o cantitate suplimentară de aer bine oxigenat.

Intoxicați de nemișcare sau cu forțe refăcute, conștientizăm cu toții nevoia de activitate. Ceva-ceva tot am aflat nou despre noi și urmează implementarea. Așa că după ce ne-am văzut în cele mai fidele oglinzi, este cazul să arătăm cine suntem și „familiei” de la locul de muncă, exersând noile atribute, proaspăt procesate și asumate, prin integrare  în rolul profesional.

În concluzie: sigur ați mai crescut un pic, ceea ce vă face mai creativi în toate. Nu degeaba începe un an nou! E doar modul în care exteriorul încearcă să vă reveleze schimbarea din voi. Nu-i așa că aveți câteva idei noi? Spor la treabă! Și la viață!