Carte

Femeia de la marginea mării – 4

Baloane perlate de spumă de mare, sparte creponat pe nisipul sidefiu. Dup-amiază curioasă, la taifas cu înțeleapta mare. Mătase albă foșnind candid peste trupul zvelt, sigur pe el. Glezne sărutate repetat de valuri care fug rușinate de așa îndrăzneală. Ochi adânci, căutători.

Marea își cântă simfonia perfectă. Secundele nasc întrebări care curg neobosit pe aripa vântului, venite dintr-o buclă de timp, de pe coama valurilor, dintre firele de nisip sau poate din străfundul sufletului limpezit al femeii. Răspunsurile ei, ale tale sau ale orișicui dansează împreună, pe drumul dintre țărm și stelele nevăzute, un vals al armoniei dintre zări.

„Cine ești? De ce tocmai tu? Cine-a ales să te naști?

Când ai început să-i asculți? Cum te-ai prins că exiști?  De ce tocmai tu? Ce miros avea mama?

Când ai simțit prima nedreptate? Cine ți-a luminat copilăria? De ce tocmai ție? Ce anume te făcea fericită? Era ușor să fii așa?

Ce-ai fost forțată să faci? De ce tocmai tu? Cum te-au influențat să fii? Când te simțeai singură?

Care-a fost prima ta senzație cu iz feminin? De ce tocmai asta? Cum te oglindeai în ochii tatălui?

Ți-amintești prima frică? De ce tocmai asta? Dar primul succes? De ce tocmai ăsta? Cine ți-a fost model? De ce tocmai el/ea? Pe cine-ai vrea să uiți? Prima durere de suflet? De ce tocmai asta? Prima pasiune? De ce tocmai asta? Un vis de adolescent? Un har de începător? O poftă de a risca? Un gând rebel?

De unde a venit iubirea? Cum ai recunoscut-o? O meritai? Erai pregătită? Cât ai dat? Cât ai primit? Ce n-ai avut să oferi? Ce ți-a lipsit? Ce-ai vrea să faci altfel? Ce-ai vrea să poți schimba? Cum ți-ai dori să fii? Cum ți-ar plăcea să trăiești?

Pe cine-ai vrea să ierți? De cine-ai vrea să fii iertată? Pe cine porți în inimă pentru totdeauna? De cine ți-e dor? Ce poți face pentru asta?

Ce ai pierdut? Cum poți accepta asta? Ce ai învățat din pierderea asta? Cum te-a făcut să devii? Cine ai fi fără asta?

Cui ai vrea să-i mulțumești? Cine îți spune mulțumesc? De ce tocmai ție?

Ce te bucură cel mai tare? Ce te supără cel mai tare? Cum poți schimba asta?

Cât de mult iubești? Cât de iubită te simți? Cum participi la asta? Cum poți îmbunătăți asta?

Cât de mult suferi? Cum participi la asta? Cum poți îmbunătăți asta?

Cât de mult accepți? Cum poți îmbunătăți asta?

Ești o persoană activă? Prea puțin activă? Prea activă? Ești o persoană eficientă? Faci lucrurile cu efort mare? Ai putea obține rezultate bune mai ușor, bucurându-te mai mult de ceea ce faci?

Ai prieteni mulți? Buni? Ești un prieten bun? De ce tocmai tu?

Sunt mulți cei care te plac? Sunt mulți cei care nu te plac? Tu te-ai plăcea? Cum ai putea îmbunătăți asta?

Ce nu vrei să faci niciodată? Imaginează-ți că tocmai ai făcut-o: ce beneficiu îți aduce asta?

Cum nu vrei să fii niciodată? Când ai făcut asta un pic? Cum ar putea fi asta o calitate?

Ce secret ții ascuns? Cum ar fi să poți vorbi despre asta?

Care este cel mai mare dușman al tău? Cum ar fi să-i recunoști trei calități? Ce dar ai putea să-i faci din suflet?

Care este persoana cea mai importantă pentru tine? Cum ar fi să-i recunoști trei defecte? I le accepți?

Pe cine crezi că ai putea schimba? Tu ai nevoie de această schimbare? Poți face asta cu tine?

Pe cine vrei să ajuți? Cum ar fi să poată face singur/ă asta? Tu ai nevoie de același tip de ajutor? Care ar putea fi undița care să înlocuiască peștele?

Ce ți-ai dori, dar nu crezi că poți avea? Cum ar trebui să fii ca totuși să reușești asta? Ce pas mic poți face în direcția asta?

Care este cea mai mare obișnuință a ta? Cum ai fi dacă ai renunța la asta?

Ce te face să zâmbești? Ce te face să te încrunți? Cum ai putea să fii mai frumoasă?

Cât de des ieși în natură? Cum faci să te simți, câteva secunde măcar, parte din ea?

Cine zici că ești tu? De ce tocmai tu? Cum te bucuri de asta? Cum onorezi faptul că ești?

Ce lucruri importante mai ai de făcut? Care sunt cele pentru care pierzi timpul?

Ce anume te face să te simți bine în pielea ta? Ce anume te face să simți că te pierzi? Cum ai putea să îți rămâi fidelă ție?

Ce ai fi vrut să te mai întreb?…”

 

Urmele de pași se pierd, spălate de marea chemată în flux de lună, să mai învelească o bucată de nisip cu misterul ei întunecat.

Deci cine ești tu? De ce tocmai tu?

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s