Uneori te simt atât de aproape
de parc-aș fi corabie în ale tale ape,
ești lumea mea de bine și de rău
și nu pot trece dincolo de țărmul tău.

Alteori te simt atât de departe
de parcă io-s Pământul și tu Marte,
mă rog de Soare și mă tot rotesc,
dar nici o șansă n-am să te-ntâlnesc.

Uneori te simt atât de aproape
de parc-aș fi eu gândul ce îl pui în șoapte
de parcă sunt intenția să mă atingi
de parcă inventez sărutul cu care mă stingi.

Alteori te simt atât de departe
de parc-aș fi o pagină uitată dintr-o carte
în care te-ai pierdut cu totul într-o seară
și-acum n-am rost, citită, într-un colț pe-o policioară.