Diferența dintre un cuplu și o familie nu o face căsătoria, ci apariția puiului, primul proiect comun cu valențe de viață. Până la acest moment, familiile de origine ale celor doi tineri rămân în fantasma ca il poseda pe fiului risipitor, care pare plecat la partener ca „în tabără”. Încă îi trec cu vederea „moftul”.

Dincolo de bucuria inerentă momentului nașterii pe care toti o percep ca împrospătare a neamului și ca real motiv de mândrie (din sertărașul „reușitele odraslei mele”), schimbarea abia acum face valuri în sistem. Abia acum la nivel inconștient sună clopoțelul trădării. Așa că sistemul se va sesiza, cerându-și cu vehemență drepturile, într-un mod specific lui, dar având mereu același mesaj: „Familia asta cui o lași, mă?”

Fiecare dintre tinerii protagoniști aveau un rol bine stabilit în „familia asta”. Sistemul avea beneficii clare și se definea identitar prin acest membru constitutiv. Ieșirea din sistem are dimensiunile unei extirpări de organ vital. Amenință însăși supraviețuirea sistemului. Deci se impun măsuri de urgență întru responsabilizarea fiului risipitor. De obicei, matroanele familiilor de origine vor lua taurul de coarne.

Mama LUI își va aminti abrupt că are nevoie arzătoare de serviciile neprețuite ale fiului ei și îl va chema la datorie („avem de pus murături, ni s-a stricat mașina de spălat, trebuie să ducem colivă la biserică… și știi că tac-tu nu poate să ridice”), sabotând inconștient tocmai intrarea acestuia în rolul nou, proaspăta responsabilizare a lui ca tată.

Mama EI își va prezenta oferta de mare cunoscător în treburi mămești. Nimeni nu știe la fel de bine ca ea meseria de mamă: cum se naște, cum se ține în brațe, cum se alăptează, cum se îngrijește un prunc. Tinerii ignoranți îl pun în pericol pe bietul bebeluș. Proaspăta mămică greșește flagrant și mai ales nu întreabă un specialist („e evident că nu te descurci fără mine”). Așa că Mama cea Mare sare să facă lucrurile cum trebuie făcute, sabotând inconștient intrarea  tinerei în rolul nou, proaspăta responsabilizare a ei ca mamă.

Fiecare dintre bunice se vrea revalidată în relația directă cu propriul copil, resimțind schimbarea ca pe o subminare a propriei puteri: „Până acum eu eram cineva în viața copilului meu și acum el și-a inventat alt soare în altă ogradă.”  Deși bunicele nu ar recunoaște asta în veci (pentru că nu își conștientizează trăirile), nou-născutul este perceput de aceste mame trădate ca un concurent mult mai puternic decât neadecvata (-ul) noră (ginere). Pentru că el, puiul, exprimă asumarea de către Fiul risipitor a noii relații, implicarea foarte concretă în nou-născuta familie, adică ieșirea din rolul vechi de copil „al meu” (în serviciul meu sau sub îndrumarea mea).

Oricât de nepricepuți ar fi, tinerii vor învăța chiar din aceste greșeli, stângăciile asumate îi vor proclama ca părinți. Trădarea cu durere și vinovăție față de vechiul sistem înseamnă loialitate față de fragila nouă familie. Până la urmă ei, proaspeții părinți, sunt cei mai încercați. Ei au de făcut pasul renunțării la beneficiul de a copilări, către a te afirma. În ei se rupe ceva, în ei se naște altceva. Schimbarea de identitate și rol este colosală la nivelul ființei lor și face diferența dintre dependență și autonomie, piatră de hotar spre maturizare.