Secunda asta suspendată stă să vază
în aerul șăgalnic, oprit și el uimit,
cum pleoapele-mi sunt trase pe trupul amorțit
și numai mâna ta îmi ține mâna trează.

Cum vocea ta descrie o stea nemaivăzută
și-atent o creionează fin pe cerul minții mele,
eu tac, să nu fac clipa, precară, să se ducă
în goana amintirilor către aceleași stele.

Secunda asta nemișcată mă îmbată
cu iz de-amor și gust de veșnicie
de-mi pare că în suflet mi se scrie
iubirea, să n-o pot uita vreodată.