Daruri de la Rune, Poezii

Freamăt

M-am obișnuit cu freamătul din suflet
Și-acum mi-e teamă c-aș putea să-l pierd.
Mă simt pulsând, vulcan sunt de lumină.
Dacă o să mă sting? Dacă-ncetez să fierb?

La inceput această stare nouă
De tremur venit din străfund
M-a panicat, mi-a dat nesiguranță
Și-am vrut să scap cumva, să o alung.
 
Dar nu aveam control, mă domina
Când aș fi vrut mai tare s-o acopăr
Mă cuprindea in vraja ei orgasmic
Și-ncet încet am constatat că îmi plăcea.

E ca si cum m-am împrietenit
Cu trupul meu cel nou si tânar de femeie
Și ne-acceptăm, și ne iubim, și-am fuzionat
Și-l las să m-amețească și să fie.

Acum îl port cu mine peste tot,
Îmi place și sunt mândră că se vede,
Îmi simt celulele vibrând înot
Într-un ocean strălucind de iubire.

Și-ncerc s-ating pe alții, să-i contaminez:
E virus, drog, iluzie sau nebunie?
Nu vreau sa știu, nu vreau s-argumentez.
Vreau doar să mă observ. Respir beție.

Hei, voi, frumoși care simțiți ca mine,
Să n-adormiți la loc, rămâneți vii!
Și-n lumea asta cu reguli meschine,
Hai s-acceptăm să fim mereu copii…

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Impas (Șase zile)

Eram un om echilibrat,
Trăiam planificat si controlat,
Mă admirau că sunt un acrobat
Și țin deasupra mea, pe sârmă, multe, ordonat.

În ȘASE ZILE m-am accidentat:
Adânc in suflet oameni mi-au pătruns
Și-atât de tare m-am emoționat,
Că de atunci o țin tot într-un plâns.

Chimia minții mele s-a schimbat,
M-am îmbătat de viață și de vis.
E ca si cum dansez la nesfârșit,
Într-un vârtej amețitor m-am prins.

Aș vrea să scap și nu știu cum să fac,
Nu știu ce hap să iau ca să mă vindec,
Pentru că mi-au dat viata peste cap
Să uit de ȘASE ZILE prin descântec.

Aș vrea să fiu iar saltimbanc vestit,
Dar toate gândurile mele-au amuțit,
Privesc la verde, păsări ciripesc
Și-n sufletul meu, toată, înfrunzesc.

Timpul meu stă pe loc, deși al vieții trece,
În jurul meu văd oameni ocupați,
Zâmbesc cam tâmp, nu știu ce se petrece
Și cerului albastru m-am abandonat.

Mi-e frică de această nepăsare,
Mi-e dor de viața-mi fără de cusur,
Aș vrea să plec la mare departare
La un pârâu cu clipocind murmur.

Să-mi pun acolo sufletul la loc
Împăturit în rafturi ordonate,
S-arunc ce arde-n mine într-un foc
Și să mă-ntorc la treabă și la fapte.

Căci altfel nu pot funcționa,
În lumea asta toți sunt roboței
Și cum m-aș mai putea acomoda
Dacă nu-ncerc din nou să fiu ca ei?

Pe Laura cea nouă o iubesc,
Nici pe cea veche nu o las să plece,
Mi-e greu cu ambele să viețuiesc
Și-n haosul acesta timpul trece.

Să fug, să stau? Să fac, să fiu?
S-accept sau să mă tulbur?
Să lupt, să vreau? Să simt, să știu?
Să plâng sau să mă scutur?

Standard