Buzele tale din mătase masculină
delicat și cald ondulate
între care mi-aș interpune
fiecare bucățică din corp
și din ființă
ca să rotunjesc… clipa.
Arhive pe categorii: Poezii
Bucurie fără contur
ascultă povestea din flori înmiresmate
gustă nuanțe de lumini ce crapă în zări
inspiră dulceața căpșunii parfumate
ierbii permite-i să-ți mângâie talpa spre nori
te-nvăluie erotic în tril de-naripate
urmează furnica pe drumu-i șerpuit
inundă-te cu verde din crengi îngreunate
ajungă-ți acestea să poți fi fericit
De-ale primăverii valuri
Am întrebat cireșii înfloriți
cum fac să fie-așa de fericiți.
Și mi-au răspuns cu-al lor parfum suav și călător,
cu freamăt lin, delicatețe și umor
prin două-trei petale-n zbor…
că totu-i un miracol trecător.
Am întrebat și păsările-ndrăgostite
cum fac să fie atât de iubite.
Și mi-au răspuns în stilul păsăresc
că a iubi și-a fi iubit este firesc,
a fi îngijorat e tipic omenesc
și s-au întors la trilul lor cel nebunesc.
Am întrebat crenguțele ce-nmugureau
cum fac de-atâta viață-n ele au.
Și mi-au răspuns prin boabele pocnite
că pentru-ncrederea în ele sunt vestite
că seva le inundă pe șoptite-negândite
doar pentru că se lasă primenite.
Le-am întrebat pe florile mai delicate
cum fac pe moarte să nu fie supărate.
Și mi-au spus că din moarte o să-nvie
cu dor de viață-n primăvara ce-o să vie,
că supărarea-i o copilărie,
că tot ce este trebuia să fie.
Am întrebat frumoasa primăvară
cum face-atât de tânără să pară.
Mi-a spus că nu-i e frică de nimic,
nu se ascunde sub machiaje nici un pic,
îi plac nuanțe naturale: roz-bombon, verde-fistic…
iar aerul rebel e cel ce-i șade șic.
Apoi în suflet cu curaj eu mi-am privit
să văd… de ce-i așa neliniștit.
Mi-a spus că și să piardă a-nvățat
(și-asta nu-nseamnă că durerea l-a iertat)
doar că dorul de nou l-a perturbat
cu vise. Iar un ghiont și un oftat…
i-au arătat că-n realitate
nu prea putem să le avem pe toate,
perfecțiunea e o utopie,
viața-i un dans între extaz și tragedie…
Dă voie lucrurilor, suflete, și să nu fie
și lasă-te surprins de ce-ar putea mâine să vie…
Te aștept
Privește-mă,
c-am ochii mai adânci ca marea.
Ascultă-mă,
îmi place lângă tine gândul să-mi deșir.
Spune-mi ce simți
și când emoția-ți răsare-i voi fi zarea.
Rămâi aici
să numărăm secunde pe al vieții fir.
Sărută-mă
și-ți voi șopti secrete-n suflet.
Dă-mi mâna ta
ca să mă pierd în ea de tot.
Și strânge-mă
să ne-nvârtim cu freamăt și răsunet.
Iubește-mă
că-n lumea mea pastel să te duc pot…
Fără tine, eu
Unu plus unu,
când e cer senin,
când ascult melodia din zări și adie puțin,
sunt ceva șanse să-mi dea suflet plin.
Dar ce fac dacă norii vin,
mă-mbată gustul de pelin
și-mi umblă gânduri cu venin
căci unu minus unu-mi dă al naibii de puțin… ?
Păi pot să farmec cuvintele
să le amețesc năstrușnic între ele
să-și uite sensurile grele
pentru-nțelesuri mult mai ușurele.
…Picioruș de arpagic
cu aliură de voinic
vreau să-ți ghicesc în buric
despre tot, despre nimic…
Tot așa-mi prezic și mie
câte-n stele și-n pustie
ce-a tot fost și ce-o să fie
din nicicând în veșnicie.
Doar că vine câte-o zi
cu concret cât să nu-l ții
și metaforele vii
ce-mi erau căluți zglobii
mi le face bucăți mii
să se vânture-n pustii
să mă-ntreb pe unde-oi fi,
Doamne, de nu vrei să-mi vii…
Neastâmpăr
îmi vine să
dar eu știu că
și simt așa
de-altundeva
inima mea
spune ceva
mă pune să
doar pentru că
mă lupt să fac
nu pot să tac
e ca un dor
mistuitor
aș vrea să zbor
dar și să mor
nu-ți vin de hac
tic-tac tic-tac
Epistolă
Cu-o baghetă de salcie
Pe un peticuț de dor,
Scriu o litero-grafie
Ca o aripă în zbor
Și-o trimit spre răsărit,
Că pe-acolo sper să fie,
Ca să-i spun bine-ai venit!
Primăverii ce învie.
Și-i promit să o primesc
Și în suflet și în casă,
Fac curat și primenesc:
Aerul stătut să iasă.
Dor de nou și de schimbare
Și de viață și de cânt
Și de soare și de mare
Și de vânt și de pământ
Vă aștept să mă străbateți
Cu-o paletă de senzații
Să-mi șoptiți, să mă surprindeți
Cu înaltele vibrații…
Te-aș ruga, dar tac
te-aș ruga, Doamne, să te-nduri,
să renunți la răceala asta prelungită între noi forțat,
să nu mai fi așa morocănos și bosumflat.
să scapi spre mine câteva zâmbete părintești însorite.
să izbucnești prin mugurașii de la geam, premiu de-ncurajare.
să mă trezești la viață prin păsările-ți cântătoare.
te-aș ruga, Doamne, într-o doară…
să-mi intri pe sub piele-a primăvară.
dar tac. m-am hotârât să nu îți mai pretind.
doar ce vrei tu să-mi dai, s-aștept.
ba chiar nimic să nu aștept.
să văd dacă n-o să mă surprindă propriul zâmbet interior,
dacă n-o să-nmuguresc cu emoții nebunatice,
cu idei temerare ori cu cântec de dorințe sălbatice.
ca să-ți fiu eu model de primăvară,
într-o doară…
Te conjur, primăvară!
Mi-e dor de mirosul pământului când învie.
Mi-e poftă de iarbă crudă sub tălpă.
Mi-e sete de primăvara care vreau să fie.
Și încă aș fugi cu tine într-o țară caldă…
Tot caut lumina aceea roz-trandafir.
Să-nduplec iarna să plece, mă-mbrac subțirel.
Mă-nfrupt cu iubire, pe păsări să le inspir.
E umed și frig. Stai să-mi umblu prin suflet nițel…
Un timp lenevesc, grăunte sub țarina grijulie.
Apoi încolțesc cu idei verzi nebunatice.
Mă strecor șerpuit, driblând pietre de veșnicie.
Și iată-nfrunzesc, lăstărel cu vise văratice.
Mă trezesc, fâșneață cu cireșe zemoase în sânge.
Mi-atârnă mărțișoare vesele în urechi.
Primăvara conjur, iarna să ne alunge.
Dacă vreți s-ajutați, împletiți dragoste în perechi…
Dimineață cu fluturi
Eu sunt prințesa, tu marele magician.
Și ce dacă e întuneric afară?
Ziua morocănoasă, cu griji îndesate între coaste,
Nu face cât gropița zâmbitoare din obrazul tău stâng, de golan.
Sunt supusa unui vârf fin de deget
Care se mișcă nerușinat pe oriunde,
Spiriduș ce trezește și plimbă dorința
Fără să stăruie, hoțomanul, niciunde.
Mă răzvrătesc și mă lupt corp la corp cu tine
Să inversăm rolul: tu ești prinț, eu mică vrăjitoare
Și pot preschimba printr-un freamăt de gene
Neliniștile tale în val înaripat călare.
El ne poartă departe în zările unde, iată,
Crapă de ziuă cu surle și trâmbițe de început de lumi:
Noi suntem lumina cu zâmbet de dimineață.
Te iubesc! Sunt plină de fluturi… toată… acum…
Asta Sunt Eu 