Vis cu pinguini
Am visat pinguini zburând peste mine.
Îmi coborâseră pe umeri si pe piept.
Mă minunam de pieile lor fine,
Și că eram un tot stabil și drept.
Aveam în față o clădire mare,
Un sanatoriu de poeți și de nebuni,
Iar pinguinii au sosit din zare
Zburând deasupra mării săptămâni.
La-nceput mi-era teamă că pleacă,
Nu vroiam să mă mișc, să nu-i pierd!
Apoi a-nceput să le placă,
Dependenți, însetați să-i dezmierd.
Ceva așa sensibil și sălbatic
Acum parte făcea din trupul meu,
Era și dulce și „exciting”
Îl luasem de picior pe Dumnezeu.
Și am intrat cu ei în sanatoriu
Să mă mândresc cu arătarea care sunt.
Nimic nu îmi părea iluzoriu,
Eram minune și iubire pe Pământ.
Borangic
Bărbați-au suflete de borangic.
Când te repezi spre ei, le rupi un pic.
Dincolo de sacou, de mușchi, de oase late,
În profunzimi, sunt universuri complicate…
I-așa sfios un suflet de bărbat,
Încât este pitit și apărat
Cu zale de argint, cu scuturi de oțel.
Nici proprietarul nu mai știe de el.
Uită cine a fost. Uită ce își dorea.
Continuă să-și întărească armura
Să nu pătrundă nici o rază-n interior,
Să nu rănească, să nu doară-ngrozitor…
Un suflet de bărbat i-atât de fin,
Cu-o șoaptă îi poți face viața chin.
I-așa firav un suflet de bărbat,
Că-i artă să știi cum trebuie luat,
Cu mâinile-amândouă-nconjurat,
După ce lacătele toate-ai dezlegat.
Bărbați-au suflete de borangic.
Trebuie iubite și-ngrijite cu tipic.
Trebuie încălzite la sân de femeie,
Numai așa pot fi făcute să scânteie…
Planeta NOI
Corpurile noastre împreună funcționează perfect. Fiecare gropiță e completată fidel de o rotunjime pereche, fiecare nevoie primește îmbrățișarea unei dăruiri, într-un puzzle multidimensional al unduimilor, al valurilor energetice, al sentimentelor empatizate, al gândurilor intuite.
Ne respirăm. Ne confundăm. Ne împletim strâns strivind aerul dintre noi într-o conectare perfectă, a inimilor. Și unu plus unu nu mai fac doi. Eu plus tu fac altceva: neașteptat, dulce-crud, magic, copleșitor. Formăm împreună o planetă vie, pulsatilă, armonioasă, în mișcare. Un flux de lumină, energie și alchimie curge din unul în altul amețitor și devenim un bulgăre de foc, centrul Universului. Toată planeta asta e un fruct. Toată planeta asta e gura care mușcă. Eu și tu ne pierdem identitatea în acest mecanism care funcționează după legi cosmice. Ne abandonăm. Nimeni nu mai are control conștient. Nu știm care-i următoarea mișcare. Dacă am cere, dacă ne-am dori, dacă am avea intenții, n-am ghici acele dulci secrete cu care necunoscutul ne surprinde. Planeta NOI e incredibil de frumoasă… are ochii mei limpezi, are gura ta fierbinte amestecate printre alte minuni. Și se dilată clipa…
Rămân parte a planetei NOI și după ce pleci, de parcă distanțele nu pot anula forța de atracție dintre noi. Continuăm să gravităm pe rând unul în jurul celuilalt. Ne transmitem telepatic lumină, energie, alchimie sau pur și simplu IUBIRE în flux.
Mâini
Mâini harnice, mâini iscusite,
Mâini care cară, mâini muncite,
Mâini talentate, mâini precise,
Mâini nesigure, mâini bâlbâite.
Mâini care cos, mâini care pictează,
Mâini de dirijor, mâini care dansează,
Mâini de pianist, mâini care sculptează,
Mâini de scriitor, mâini care plantează.
Mâini de bucătar, mână de artist,
Mână de chirurg, mână de dentist,
Mână de mecanic, mână de miner,
Mână de profesor, mână de frizer.
Mâini care vor să le facă pe toate,
Mâini leneșe, comode, neimplicate.
Mâini ghidușe, ce se joacă și glumesc.
Mâini serioase, care-obligă, poruncesc.
Mâini care te cheamă, mâini care opresc,
Mâini care așteaptă, mâini care doresc..
Mâini care adună, mâini ce risipesc,
Mâini care alină, mâini care lovesc.
Mâini care dau viață, mâini care omoară,
Mâini care resping, mâini care-nconjoară.
Mâini care conțin, mâini care-ocrotesc,
Mâini care separă, mâini care rănesc.
Mână ce susține, mâini care-mbrâncesc,
Mâini care refuză, mâini care cerșesc,
Mâini care te fură, mâini ce dăruiesc,
Mâini care imploră, mâini care primesc.
Mâini care supun, mâini ce interzic,
Mâini care aprobă, mâini care prezic.
Mâini dojenitoare, amenințătoare,
Mână ce ciupește sau zeflemitoare.
Mâini albe sau mâini colorate,
Mâini murdare sau mâini curate,
Mâini fine și mâini tăbăcite,
Mâini frumoase, mâini urâțite.
Mâini care ne spală, mâini ce ne hrănesc,
Mâini care în casă totul lustruiesc,
Mână de femeie, mână de bărbat,
Mână ne-ngrijită, de om ordonat.
Mâini tandre, mâini senzuale,
Mâini tremurânde, mâini temătoare,
Mâini care-nfioară, mâini care iubesc,
Mâini curajoase, care-ndrăznesc.
Mână sus pe creștet, gânduri pieptănând,
Mână după umeri, frate-mbărbătând.
Mână ce mângâie, riduri descrețind,
Mână ștergând fruntea, febra risipind.
Mână peste mână, degete-mpletind,
Mâini la piept aduse, inimi dăruind.
Mână peste gură, mână-n văi strigând,
Mână peste suflet, zările scrutând.
Mână pusă-n șold, mână ascultând,
Mână pe genunche, deget pe nas stând,
Degete la tâmplă sau obraz bătând,
Deget în bărbie sau peste nas dând.
Mâini pline de viață, mâini îmbătrânite,
Mâini entuziaste și mâini obosite,
Mână de prieten, mână dând noroc,
Mână cu pedeapsă, supărată foc.
Mâini care salută, mâini ce liniștesc,
Mâini care împacă sau care-mboldesc.
Mâini spunând „îmi pasă”, mâini foarte blajine,
Mâna cea nervoasă, care rău-l ține.
Mâini îngrijorate, mâini ce se gândesc,
Mâini puse pe pleoape, mâini ce se fălesc,
Mână sărutată, mână de-ajutor,
Mâini care explică, repetând de zor.
Mâini care se scuză, rugă înălțând,
Mână ce citește, degete-adunând,
Mâini puternice, mâini firave,
Mâini sănătoase, mâini bolnave.
Pumni strânși de mâini tensionate,
Palme deschise de mâini relaxate,
Mâini sensibile când dau, când primesc,
Mâini calde, ce vindecă și-nsoțesc.
Criză
Durere. Ca o vibrație de joasă frecvență. Frică, panică, nesiguranță, singurătate. Îmi tremură vocea, respirația, pieptul, tâmplele, mâinile, sufletul, privirea.
Ce să fac? Ce-aș mai putea să fac? Nu mai cred în strategii potrivite. Nu vreau să mă mai lupt cu gândurile. Vreau să rămân în ce simt. Să-mi dau voie să fiu sfâșiată. Doare în piept, orizontal, ca o felie din torace, etajul lui mijlociu. Respir vâscos și fierbinte. Prima culoare a durerii a fost de vișină putredă. Apoi a curs gri în pântece, mâini și picioare. Simt presiune în urechi, ca niște doape, de parcă durerea ar prinde contur exterior, prelungindu-se în toată pielea. Și iată sunt plină de durere, am coajă de durere. Simt mușchi încordați la picioare și îi forțez să se destindă. Pentru o clipă zâmbesc, cu greu, descrețind riduri, ca și cum aș vrea să schimb masca.
Ascult curgerea țâsâită din calorifer. Ascult ceața de afară. Ascult plopul nemișcat din depărtare. Toate tac ca să m-aud pe mine. Eu cu mine. Ce-ar fi? Câți pași mai sunt până acolo? Cât mai e până la a mă confrunta cu mine însămi? Cu eul meu real, neîndulcit, nereflectorizat, necârpit, nevalorizat de tine, perechea mea? Cine sunt eu fără tine?
Mi-e mai bine, dar nu bine. Am ajuns la un fel de așteptare indiferentă, după ce am trecut durerea înot. Pot să respir adânc.
Realizez dintr-o dată că viața poate fi necugetată, nedreaptă, haotică, provocatoare, pătimașă, tragică și că n-am control asupra ei. Salvator, ca un prinț călare, apare gândul că durerea și toate prelungirile ei în perspective sumbre, atât de ușor și atât de greu de imaginat, fac parte din viață, nu din moarte. Durerea e vie, asta îi dă frumusețe și autenticitate. Acest gând e ca o îmbărbătare, ca o bătaie pe umăr. Voi continua ziua cu viața la braț, eu cu mine. Voi lăsa durerea să curgă, topindu-se încet… I-am supraviețuit.
Alb – negru
O zi bună și o zi rea…
Dumnezeu parcă împarte cărțile.
Le potrivesc în mintea mea,
Să îmi pară mai frumoase sorțile.
Cel mai des alerg printre griji
Evitând ciocnirea cu ele,
Construiesc și dărâm cărămizi
Urmărind niște vise rebele.
Jonglerii realizez în real,
Apoi mă ascund în suflet la mine,
Împletesc cuvinte într-un șal,
Să mă răsfețe și să mă aline.
Cinci pași în lume și unul profund:
Cam așa îmi petrec dansul vieții.
De mine și iubire-ncerc s-ascult
În jocul albului și-al negreții.
Nuanțe de iarnă
Iarnă înghețată, mută, întunecată, pustie, cu miros de crivăț, răzbunătoare, cu gust de moarte, invadând timp și spații, suflete și vieți.
Iarnă albă, pufoasă, strălucitoare, cu obraji roșii și fes de Moș Crăciun, cu miros de cozonac și de brad, cu senzație de casă caldă, surpriză și vacanță.
Iarnă observată, acceptată, trăită. Și atât.
Fuziune
Simt ce simți. De-asta mă dori atât de tare. Îți știu gândurile, îți gust sentimentele. Te respir. Te ascult de la distanță.
Uneori știu ce faci, fără să-mi spui. Nu știu de ce universul îmi dă informații de care n-am nevoie. Sau poate chiar tu mi le trimiți cumva.
Este OK. Accept. Te iubesc. Chiar și atunci când e frustrant să îți cunosc fiecare mișcare… pentru mine… pentru tine.
Nuanțe de frumos
Frumusețea rece se plimbă fotografiată pe podium. Cochetează cu sexul opus. Vânează, cucerește, controlează, șmecherește, manipulează, înrobește, acaparează, orbește. Își cunoaște puterea, este narcisistă și mândră. Poate fi prototipul frumuseții. Timpul o pălește.
Frumusețea caldă este ca o pace în suflet. Dăruiește iubire. Înțelege, acceptă, mângâie, susține, alină, ajută, eliberează, luminează. Rareori este conștientă de senzualitatea pe care o emană și este modestă. Este mai greu de recunoscut. Timpul o pune în valoare.
Asta Sunt Eu 