Sub plapumă e cald și visu-i dulce greu
Și mușchii leneși nu vor să se miște.
„Mai stau un pic !” cerșește fredonat mereu,
Voința trează luptă să-i reziste.
Iar când m-aruncă din pat dintr-o dată,
Învinsă, strig în urmă… „Și ce dacă?”

Și iată ziua mi-o încep urgent,
Alerg s-ajung din urmă timpul,
Vâslesc să fiu „aici, prezent!”,
Să nu mă tragă-n sus sau jos curentul.
Dar când o amintire sau o grijă mă atacă,
Lovită, strig în urmă… „Și ce dacă?”

O eroină de poveste-ncerc să fiu,
Viața-ncâlcită s-o fac ordonată.
Lumini în ochi și zâmbet pe chip scriu,
Să nu m-atingă răutăți sau frici vreodată.
Iar când îmi scapă până-n suflet și mă sapă,
Rănită, strig în urmă… „Și ce dacă?”

Mă lupt cu propria mea neputință,
Mă lupt cu mine și mă lupt cu voi.
Aduc cu picătura lumină-n conștiință
Și picur cu iubire în inimă la noi.
Dar când nu-mi reușește câteodată,
Pierdută, strig în urmă… „Și ce dacă?”

Iubirea noastră e comoară de cristal,
E incredibil cum străluce ca în prima zi.
Ceea ce pentru mulți pare un ideal,
Mi-e sursă de răsfăț și nebunii.
Și când cutremure în colțuri cioburi crapă,
Șocată, strig în urmă… „Și ce dacă?”

Căci oricât de frumos și iscusit clădim,
Se strică și se schimbă-n fiecare clipă.
Nimic din tot ce suntem nu o să mai fim,
Moartea se ține scai de-a vieții-aripă.
Zbateri și creșteri iluzorii înc-o dată
Doar în prezent contează… „Și ce dacă?”