Daruri de la Rune, Poezii

Cum am ajuns…

Cum am ajuns…

Să te privesc ca pe-un străin,
Să nu mai simt nimic,
Să-mi pară sufletu-ți hain,
Să uit să mă ridic?
Ce nu mi-am dat voie să simt,
De sunt acum de piatră?
Ce-ar fi durut așa cumplit,
Să fug de mine toată?

Căci am ajuns goală-n străfund,
Domnește nemișcarea
Și coaja trupulu-i mormânt,
Vecin cu disperarea.
Vai! Sufletul m-a părăsit,
S-a disipat în zare,
Iar trupul îmi e amorțit.
Și ce-am rămas eu oare?

De ce trebuie să mor un pic?
Repere n-am.  Viața mă doare.
Nu simt, nu vreau, nu sunt nimic.
Să fie-un fel de resetare?
Secunda face pași mărunți
Ce mă despart de tine.
Ești mai departe cu un gând,
Parcă mă pierd pe mine.

Atât de mult iubire-am fost?
Sunt nimeni fără ea?
Vreau să te strig da-i fără rost,
Ce pot din nimic da?
Orele vin și se sfârșesc,
Doar haos îmi aduc.
Cum să incep să reclădesc?
De unde să m-apuc?

Te văd să mă învii cum lupți,
Cum fluturi cu iubirea.
Ce-ar fi la luptă să renunți?
Să mă înveți trăirea!
Cum să respir, cum să mă mișc,
Cum să te-ating pe pleoape
Și-n ochii tăi să stau să văd
Iubirea că se poate…

Să ne privim la nesfârșit
Ca să ne prindă fluxul,
Să ne arunce-n infinit,
Să ne apuce plânsul
Și să ne spele-n interior
Descătușând iubire…
Știi? parcă nu mai vreau să mor,
Încep s-ascult simțire…

Și pas cu pas mă retrezesc
Mă înfirip cu fire,
Celulele îmi cuceresc,
Le umplu cu iubire
Și iată fac un legământ
Față de universul meu:
Promit să nu mai uit ce sunt!
Să îmi permit și să exprim ce simt mereu!

Standard

Un gând despre „Cum am ajuns…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s