Mi-e foarte dor de tine cât încă n-ai plecat
Și inima îmi bate de-un gând îndepărtat.
Mi-e frică, mi-e dorință, mă dori până-n zenit
Și inima îmi tună cu gând nedefinit…

Observ aliniate cum zilele răsar
Ca niște file albe nescrise-n calendar
Și nu mai am răbdare să aflu ce-o să fie,
Mi-e dor de ce urmează ca de o nebunie.
Atomi și molecule-mi pornesc din trupul mic
Vibrează către mâine curioase de nimic
Și nu mai am răbdare să aflu ce-o să vie,
Mi-e dor de ce urmează ca de o grozăvie.

Hei! stați aici, celule, în hamuri v-am legat,
Trăiți cu disperarea iubitului plecat,
Stați să simțiți vârtejul de trup îmbrățișat,
Stați să gustați sărutul pe sentiment pulsat.
Vă mai arăt o dată cât de bărbat arată,
Vă mai așez o dată pe inima lui toată.
Stați să simțiți vârtejul de trup înconjurat,
Stați să gustați sărutul pe sentiment curat.

Și gata, ești la ușă, secunda s-a sfârșit
Și pasul drept te duce pe-un drum nelămurit.
„Te iubesc!” se repetă, sufletu-i răvășit
Și pasul drept te poartă pe drumul infinit…