În cele din urmă după noi rămâne povestea unei vieți, în care micile alegeri și marile decizii n-au ținut de înțelepciune ori de ignoranță, de cât de mărinimos sau de hain ne-a fost sufletul, de cât de puternici ori de vulnerabili ne-am imaginat că suntem, ci doar de fricile noastre profunde, ascunse.

Frica ne-a fost stăpâna vieții. Ea a sufocat iubirea. Am fi putut fi mai înțelepți, mai buni, mai puternici, dar ne-a fost mereu frică de ceva. De o persoană, de o catastrofă, de o pierdere, de durere, de boală, de moarte, de neiubire, de destin. De cele mai multe nici măcar n-am scăpat.

Abia la bilanțul final devine evident că singurele momente în care nu ne-a fost frică au fost cele în care am iubit. Pur și simplu.