Gură de iarnă pe cer cenușiu…
Stau la o masă cu mine și scriu.
Sorb dintr-o ceașcă, dar nu mă-ncălzesc:
Glasul și zâmbetul tău îmi lipsesc.
Golul de tine e aprig și dens.
De suflet mi-atârnă un strigăt imens,
Dar tac și adulmec nimicul prezent
Să aflu-a ce doare actorul absent.
Și care nevoie-mi jelește de dor?
Mi-e sete de tine, de dans și de zbor…
Disec suferința, sub lupă o pun.
Ce parte din mine nu pot să-mi asum?
Se ia o zi urâcioasă de toamnă rece târzie,
Se pun frunze rostogol pe caldarâm, foșnind colorat ca-ntr-o poezie.
Se ia vânt intruzat în suflete însingurate
Și i se pun mustăți din crengi despuiate.
Se ia chip amărât, foarte trist, resemnat,
Se sărută pe frunte, pe ochiul ridat.
Se ia o propoziție aridă, bolovănoasă,
I se pun epitete și metaforă siropoasă.
Se ia un copil somnoros, ce nu vrea la școală,
Se dau masaj și răsfăț cu capul în poală.
Se ia casă neschimbată, veche și ponosită,
Se pun flori, aer proaspăt, față de masă scrobită.
Se ia femeie furioasă ce plânge și tună,
Se pune-nbrățișare tandră cu inimă bună.
Se iau seară-nnorată, umezeală și ceață,
Se dă ploaie să spele până la dimineață.
Se ia bărbat obosit și stresat peste poate,
Se dă femeie zâmbind cu darurile toate.
Se ia noapte bâjbâită, rece și periculoasă,
I se pun lună, stele și iubire focoasă.
Se ia mână muncită tremurând zbârcit,
Se ține-ntre palme, susținând liniștit.
Se iau pumni strânși și vorbe dureroase,
Se pun gând cald și cuvinte duioase.
Se ia început de drum lung și anevoios,
I se pun trepte, curaj și un cântec frumos.
Se ia-ngrijorare până la nebunie,
Se pun secunde tăcute, prezența să fie.
Se iau pizma și ura, de venin negru pline,
Se dă lumina empatiei să le aline.
Se iau durere, frică și frustrare,
Se pun focus, înțelegere, acceptare.
Se iau plictiseală și poftă de nimic,
Se dau vacanță și dans din buric.
Se iau dorul și tot ce deja s-a pierdut,
Se dau iertarea, adio! și-un nou început.
Iau lupta ca trânta cu Tine, Dumnezeu,
Și pun recunoștință în sufletul meu.
Pot fi așa de calmă și de atotcuprinzătoare
Încât să mă simt plutind într-o mare de înțelepciune
Și să mă fericesc pentru înțelegerea împăcată la care am ajuns.
Dar… vreo două puncte de vedere diferite
Mă pot provoca neașteptat, azmuțindu-mi centrul seismic.
Și-atunci clocotesc cu lavă și smoală
Din iadurile mele întunecate de neiubire
Care-și strigă nevoia de lumină.
Așa că nu mai beau tot paharul de prezent feeric,
Știu că pe fund are gustul amar.
Și nici veninului nu mă abandonez,
Îmi păstrez un strop de luciditate.
Viața e un montagne-russe.
Nu stau prea mult nici jos, nici sus.
Nu știu ce mă așteaptă la curba următoare.
Când cred că stăpânesc ordinea clipei,
Mă ciocnesc de un alt univers,
Mă bulversează haosul creat parcă/poate intenționat.
O persoană azi foarte aproape,
Mâine-mi poate fi un străin.
O reacție potrivită ieri,
Acum poate fi inadecvată.
Încerc să fiu un bun observator,
Ca să iau pulsul momentului,
Dar cred că doar fiind co-creator
Aș putea juca un rol onorabil, dinamic în propria-mi viață.
Totuși accept: mintea e softul cu care sunt programată,
Rulează emoții și gânduri de spectru larg,
Testând hardul moștenit din străbuni.
Memoria pe care o am mă face să cred că am identitate:
Trebuie să fiu și eu ceva!, măcar un colecționar de imagini trecute.
Și de ce drepturile mele de autor sunt atât de firave?
De ce nu înțeleg 90% din ce mi se întâmplă?
De ce am doar iluzia propriilor decizii?
De ce sunt atât de ușor de virusat?
Și cum să-mi placă ce trăiesc fără puterea de a schimba ceva?
Acceptarea să fie singura lecție a vieții?
Plăcerile maschează deznădejdea.
Sunt doar un biet actor cu aspirații de dramaturg.
Și care se crede atât de autentic în interpretare,
De parcă doar el a pătruns geniul creației
Și asta-l face aproape coleg cu autorul.
Dar dacă înțeleg că rolul meu e strâmt?
Ce-aș putea face cu energia pe care o iroseam
Încercând să am un cuvânt greu de spus?
Să-mi joc doar bucățica mea de biet muritor,
Fără pretenții iluzorii…
De mine ține doar interpretarea.
Eu confer sens textului sec.
Eu îi dau culoare și sudoare.
Eu sunt exprimarea vieții pe scena timpului.
Fără mine… și povestea și creatorul
Ar rămâne nevăzute, necunoscute, nemanifestate.
Eu sunt pionul cheie care le dă strălucire.
Eu sunt scopul final.
Pentru mine a fost scris scenariul,
M-am născut pentru acest rol.
OK, am să râd și-am să plâng pentru Tine.
Vei râde și vei plânge prin mine.
Mă vor străbate vibrând idei și afecte.
Ești vânt pentru creanga care sunt,
Nu mă mai lupt cu Tine zadarnic.
Nu mai vreau în locul Tău.
Și totuși pe bucățica mea îngustă pot străluci.
Când nu mă opun, dau sens creației tale.
Când accept, sunt ceea ce vrei să exprimi.
Ești, prin mine. Pe Tine te joc.
Liberul meu arbitru e doar implicarea cu care o fac.
Adică îmi asum că viața asta dictată de Tine e a mea?
Pentru mine ai inventat-o, desigur!
Și nimic nu poate fi mai mult al meu.
Și tot ce am, Tu mi-ai dat.
Da, sunt, prin toți porii.
Doar așa, lăsându-Te să Te exprimi,
Pot fi mai autentic Tu.
Și doar așa pot onora încrederea pe care o ai
În faptul că Te reprezint.
Paler avea dreptate:
Credință înseamnă încredere în Sine.
Sunt gata: Te ascult!
Vorbește cu mine!
Mi Te asum!
Mi-e ceață în suflet, mă pierd în NU ȘTIU
Și parcă mă doare să vreau și să fiu.
Doar tac și adulmec ce-mi dăruie clipa,
Mă-nalț focusată să-i ating aripa.
Renunț la șabloane, la grile străvechi,
Și dau la o parte lentile perechi.
Nici ieri și nici mâine nu vreau să-mi ajute,
Vreau doar puritatea prezenței acute.
Sunt eu fără nimeni, un suflet pustiu,
Îl văd și îl bântui cu gol și cu viu.
Miroase a toamnă, a putred și ud.
Și picură clipa greoi și ursuz.
Vibrează a frică și-a singurătate,
A mine, a lipsă, a „orice se poate”.
Eu tac și adulmec tăcerea din mine,
Presimt libertatea că-nvie și vine…
Mulțumesc, Matei
M-ai lăsa pe mine fără tine?
Te-ai lăsa pe tine fără noi?
E așa magie fără mine?
E așa-ntuneric fără voi?
****
Viața se complică, sparge reguli.
N-o mai pot regla după tipare.
Par din altă lume-n multe feluri.
E inadaptare-a mea candoare.
****
Și atunci când totul se transformă
Într-un univers necunoscut,
Ce părea anormal prinde formă
Devenind un normal cunoscut.
****
Ce e povestea mea cu tine,
Scoasă din contextul vieții mele-ntregi?
Și ce e lupta mea cu mine?
Privește universul tot, să înțelegi…
****
Sunt doar o furnicuță care crede
Că ar fi Însuși Dumnezău,
Încercând haosul să-l ordoneze
În sertărașele din capul său.
****
Nu-mi pare rău după nimic,
Nici după vise și naivitate.
Am fost frumoasă rătăcind un pic,
Prin lumea asta, cu a mea dreptate.
****
Și dacă azi lângă altcineva,
Inima ta vibrând mai roșie se face,
Cine sunt eu să spun, să vreau ceva?
Cine sunt eu să judec și să nu-ți dau pace?
****
De ce să-ncerc să înțeleg și să prevăd?
Ca să-ți repet „ți-am spus!” și „vei vedea!”?
În cinci minute chiar ar putea fi prăpăd.
De fapt eu chiar nu știu ce va urma.
****
Mă dau maestră în morala vieții,
Analizez scenarii asemănătoare,
Muncesc după secretul tinereții,
Dar am să pierd și eu, ca fiecare…
****
În ochii-unui copil am regăsit prezența
Și toate gândurile mele-au dispărut.
Am reînvățat liniștea și paciența,
Știu cum să scap de griji și de trecut.
****
Și iată azi accept că eu NU ȘTIU
Să-ți dau povețe și să fiu mereu lumină.
Expert în viața mea doar vreau să fiu,
Să mă iubesc, să cred în mine și să fiu senină…
Te iubesc. TE IUBESC. te iubesc. tE IUBESC.
Și tot te mai iubesc și nu mă potolesc.
Și crește, și crește iubirea în mine
Luptând să ajungă chiar până la tine.
Și când mă înalță, și când mă apleacă.
Mă crește, mă-ncurcă, mă-nvie, mă sapă.
Mi-e dor să te caut, mi-e dor să te strig.
Mi-e drag să-mi închipui că… ah, te ating.
Soarele, iată, a ieșit pe strada mea.
Tare-ți doresc să fie soare și pe-a ta…
Ce-aș mai putea să-ți dau de ziua ta,
Ca să nu fie înc-un deja vu?
Că ai în orice zi inima mea,
De nu mai știu care sunt eu și care tu.
Două decade-am aranjat surprize,
Petreceri și sejururi, daruri scumpe.
Mereu au reușit să te amuze,
Fi’ncă mereu sufletul meu păreau să-l umple.
Așa că azi am hotărât să mă retrag
Din spațiul tău, din marea fuziune,
Să mă abțin la pieptul tău să mă mai bag,
Să fii unic și nu în uniune.
Respiră dar pe malul mării singur,
Privește-n sus, te bucură de cer
Și umple-te de tine. Nu te tulbur.
Eu astăzi libertate îți ofer.
E timpul s-aleg bucuria.
Prea mult suferință am fost.
A copt și a spart și furia,
Tristețea și frica n-au rost.
Mă scot din prezent și iubire.
E timpul s-aleg bucurie
Și stropii de prea fericire
Să-i las să clădeasc-armonie.
Nu mai vreau să te beau, gelozie,
Mă mut pe o altă aripă.
E timpul s-aleg bucurie
Din viață, din noi și din clipă.
Îmi trebuie iarăși încredere,
Ca vieții să-i simt poezia.
Prea scurtă e această trecere.
E timpul s-aleg bucuria.
Te las să mă tulburi în simțuri,
Să fiu pepene roșu plesnind.
Îmi plutești în celule și-n gânduri.
Locul meu e aici… doar iubind.
Te iubesc limpede,
A izvor de munte de nimeni știut,
Din lacrimile zeilor născut,
Întru frumusețea cerurilor veșnic proaspete.
Te iubesc curat,
A pârâu la început de drum ușor,
Clipocind rebel și-ncrezător,
Cu sclipiri de speranță prin crâng și prin sat.
Te iubesc pur,
A râu zdravăn, îmbătat de viață,
Fără așteptări diluante sau ceață,
Fără opreliști în cursul matur.
Te iubesc cu claritate,
A fluviu în albie bine așezat,
Neobosit, înțelept și neînfricat,
Deschis către clipă cu seninătate.
Te iubesc oglindit,
A mare și cer contopite,
Căci lângă tine am învățat, iubite,
Pacea de dincolo de asfințit.
Uneori sunt aripă înaltă și privesc viața de sus
Cu bunăvoință, cu surpriză și cu grație.
Atunci râd de toate șuturile pe care le primesc,
Dar mai ales de cele pe care, observ,
Mi le administrez singură.
Nu pot lua viața prea în serios plutind,
Așa că savurez spectacolul clipei.
Alteori sunt bulgăre de pământ.
Gândurile îmi fulgeră în minte.
Emoții ciudate îmi tună în piept
Cu ecou în toate zările sufletului.
Urechile-mi țiuie a durere acută.
Și mă rostogolesc printre așteptări și regrete
Pe-un derdeluș lustruit
De atâta repetitivitate instinctuală.
Așa că ratez momentul prezent.
Între cădere și zbor,
Între iad și rai,
Între minte și conștiință,
Între împotmolirea în tot și perspectiva nimicului,
Între nicicând și acum,
Între aiurea și aici,
Între control și acceptare,
Între dependență și iubire,
Între a ști și a fi,
Între blocaj și potențial,
Între ordine și creativitate,
Între frică și libertate,
Între suferință și pace,
Între tenebre și lumină,
Între în afară și înăuntru,
Între zgomot și liniște,
Între căutare și credință,
Între realitate și adevăr,
Între iluzie și înțelegere,
Între Mine și Sine,
Căutându-mă,
Oscilez.
Asta Sunt Eu 