Daruri de la Rune, Eseuri

Lumină în suflet – remember Sibiel

Lumină în suflet! O simt, o respir, o ascult, o doresc pentru cei dragi și o urez. Mă împacă, mă liniștește, mă umple și mă bucură.

Lumină în suflet! A trecut aproape un an de când am trăit-o conștient prima oară. Într-un context de poveste, într-un moment de refugiu din viață și griji, într-un loc recunoscut ca gură de rai, Sibiel, sub aripa energetică a unui maestru spiritual, Rune Heivang, împreună cu alți oameni care și-au dat voie să se deschidă, voi, și printre coechipieri ai maestrului, modele pentru noi novicii.

A fost ca un vis frumos, aproape incredibil în care cu toții am renăscut. Suflete de adolescenți, demult pierdute, au început să pulseze în fiecare celulă a corpurilor noastre, amintindu-ne de noi înșine. Am intrat ca prin minune în fluxul vieții, al adevărului propriu, al naturii pure. Și în spațiul acela sacru totul a fost posibil. Doar că, întorși acasă, reflexe vechi, credințe și obiceiuri cu care eram identificați și-au cerut dreptul să-și continue existența. Și mintea a început să judece și să pună în sertărașe această experiență stranie, total atipică, fiind ghidată și de părerile neavizate le necunoscătorilor.

Concluzia la care toți ceilalți doreau să ajungem suna cam așa: Era primăvară, a fost ca o fugă de realitate, de fapt v-ați cam îndrăgostit. Mi se pare trist că unii dintre noi chiar au crezut asta. Au luminat o clipă surprinși plăcut, n-au putut să creadă că starea asta de atât de bine este doar despre acasă, apoi s-au speriat de consecințele pe care tot mintea le flutura prin fața ochilor ca pe pericole, un timp și-au creat scuturi protectoare și în cele din urmă au fugit… de această experiență, de ei înșiși, de lumină.

Fenomenul Rune (deși vorbește de adevăruri universale la care poți ajunge și prin alte căi spirituale, are darul de a te duce în lumină într-un timp foarte scurt, frumos simplu ca-ntr-un joc) ne-a contaminat evident atunci pe toți. Nimeni nu i-a rezistat. Toți am primit lumina în suflet. Ne-am văzut înăuntru și în afară atît de intim și de clar încât nu ne mai putem uita. Ne-am citit unul pe altul așa cum suntem  cu adevărat, așa cum noi nu aveam curajul să credem că suntem. Întorși de la Sibiel, un timp am avut nevoie să ne revedem ca să ne confruntăm cu propria frumusețe în ochii-oglinzi ai celorlalți ca noi.

Apoi mulți s-au stins… dar au continuat să privească în urmă ca spre o luminiță pe al cărei adevăr l-au probat, dar n-au rămas decât cu o amintire dragă. Și eu, Laura, pătimașa, visătoarea, cu nevoia mea de a-i vedea pe ceilalți în lumină, cu dorința mea arzătoare să nu vă pierdeți, strig: Sunteți frumoși! V-am văzut! Eu cred în voi!

Afară plouă. Curg pe străzi și mi-e tare dor de voi. Sunteți lumină în suflet! Vă iubesc! Hristos a înviat!

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Posesiuni

Venim pe lumea asta goi
Și ei ne dau un nume
Ce credem că e despre noi,
Ne place să răsune.
Apoi de mamă ne legăm,
Devenim cine suntem:
Ne trebuie să ființăm
Un om să ne asculte.

Și peste tată, surori, frați,
Mătuși, unchi și bunici,
Prietenii sunt preferați,
Ne trebuie iubiți…
E ca și cum știm că putem
Să oferim iubire
Și dor nespus să o avem
Provoacă devenire.

Și cunoștințe-acumulăm
Ațâțați de căutare,
Apoi ne identificăm
Cu profesia Cutare.
Și când, iată, ai un fiu,
Întrebi cu uimire:
„Oare cum puteam să fiu
Când nu erai, copile?”

Case, conturi și mașini,
Standarde de viață
Numele par că-ți susțin…
Ești doar o paiață!
Doamne, câte-ai adunat!
Și cât ești de mare!
Nu-i așa că-i fascinant
Că poți sta-n picioare?

Dar, vai, astăzi ți-a plecat
O ființă dragă…
Și-acum cine ești de fapt?
Pari așa beteag / –ă…
Și aici ce-ai mai pățit?
Iată, te-au furat hoții,
Dar pare mult mai cumplit
Că n-ai actele, nu zloții…

Și copilul s-a desprins:
Poate singur să trăiască.
Ce din tine a pretins
Că tu-l faci să viețuiască?
Și perechea ta se pare
Că se tot desprinde…
Ce rămâi și unde doare?
Ce se tot prelinge?

Fiindcă nu te-a-mbrățișat
În suflet, iată, degeri.
Cu totul te-ai fi disipat
Sub pielea sa de înger.
Cine ești tu fără el?
Dar el fără tine?
Dependența e de fel
Tocmai fuziune.

Vechi prieteni te-au rănit,
Ți-ai știrbit venitul.
Cine-ai fost, ce-ai devenit?
Unde ți-e ursitul?
Și cât trebuie să pierzi
Să te vezi pe tine?
Amintiri cât mai dezmierzi?
Când vei FI în fine?

Palmele dacă-ți aduni
Să privești de-aproape,
O să-ți spună-așa minuni,
Dincolo de șoapte
Și vei plânge săptămâni
Și-o să-ți fie bine,
Dup-atâtea căutări
Te găsești pe tine!

Standard
Poezii

File din povestea vieții

Esență verde-crud de primăvară,
Aburi de curcubeu ca o părere,
Zâmbet pe sub mustață într-o doară,
Suflet de om gelos stors de durere.

Roz-bombon explodat în cireș,
Vultur umbrind piscuri cu întinsă aripă,
Inocență de copil crezând fără greș,
Frică de viață pe chip împietrită.

Soare scăldat pe jumătate în mare,
Alb pufos de zăpadă curată,
Prima iubire de-o imensă candoare,
Lacrimă erozivă de mamă uitată.

Buze moi de bărbat pe gât arcuit de femeie,
Sete pe drum de munte stinsă de izvor rece,
Întoarcere acasă cu sunet de răsucită cheie,
Iubire nesfârșită și care totuși trece.

Nostalgie de toamnă galben-arămie,
Pumn de bebe strângând deget de mamă,
Strigăt de pescăruș peste insulă pustie,
Iluzie tentantă ce crâncen se destramă.

Magnolie, vampă cu aer regal,
Ochi de-ndrăgostiți pe care nu-i poți desparte,
Șerbet de lămâie-n sezon estival,
Iubire fără margini în ceasul de moarte.

Standard
Daruri de la Rune, Eseuri

Călătorind către tine

De cele mai multe ori alergăm către ceilalți. Către mama, către tata, către amicul din parc, către doamna învățătoare, către o fată frumoasă, către un iubit (vestit), către un soț (ideal), către un  copil (lumina vieții noastre), către prieteni și iar către părinți.

Suntem campioni și la alergarea spre ceva. Lauda mamei, atenția tatălui, bulina roșie de la grădiniță, nota 10, un loc în clasa cea mai bună, un loc în liceul renumit, o diplomă, un titlu, un salariu bun, o garderobă, o mașină, o casă, o relație, o familie, o destinație exotică, o carieră, un renume, o recunoaștere. Nu mi-a reușit prea bine ordonarea, nu-i așa? Vă vine să faceți corecții ca să aliniați aceste trepte în funcție de ierarhia valorilor voastre de viață. Dacă da, ați picat chiar testul vieții. Transpirați spre luminița de la capătul tunelului, o himeră care vă orbește. Ați uitat să trăiți, ați ratat realitatea clipei prezente. Dacă ați fi atenți la aici și acum în loc de acolo și cândva, tunelul întunecat ar fi lumină și culoare, tril de păsărele, foșnet de iarbă, coajă de lună, râs de copil, caldă îmbrățișare…

Uneori alergăm prin tunel spre trecut, spre o luminiță pierdută: o ființă dragă ce s-a stins din viață, un iubit plecat, un fiu risipitor, un salariu pe care nu-l mai avem, o funcție din care am regresat, o recunoaștere/ un statut/ un rol pe care l-am avut cândva, amintiri, tinerețe, stări de bine trecute.

Și aici? Trăiește cineva în prezent? „Cum să nu!” Îmi răspunde cineva, „Chiar acum mă duc la muncă. Înjur în trafic în prezent.” Dă-mi voie să mă îndoiesc. Ți-e capul la ce-o să zică șeful sau clientul care te așteaptă. Ți-e capul la banii care nu-ți ajung, la vorbele vecinei care mușcă, la telefonul maică-tii de azi dimineață, la cum ai vrea să fie dar nu este partenerul, la copilul răcit pe care l-ai lăsat cu bona, la hoțul care ți-a furat portofelul, la adolescentul tău de neîmblânzit, la mătușa care te-a rănit la 10 ani, la bicicleta pe care n-ai avut-o, la prima fată care te-a refuzat, la vacanța pe care ți-o dorești, la casa visurilor tale, la lista cu TREBUIE pentru azi, pentru săptămâna asta, pentru acest an…

Dac-am putea citi mintea tuturor și am privi de sus, am înțelege că suntem roboței care funcționeză după programe pe care scrie Trecut sau Viitor și care au iluzia controlului asupra propriei vieți. De fapt, printre toate acestea, nu e loc de Prezent.

Poți să-mi spui cum era aseară cerul? Cum era îmbrăcat vecinul care te-a salutat de dimineață? În ce stadiu de trezire la viață este cel mai apropiat copac de fereastra ta? Ce insecte ai văzut ieri? Când ai strâns real ultima mână? Pe cine ai îmbrățișat azi? Oamenii pe lângă care ai trecut erau mai degrabă triști sau veseli? Ai atins pe cineva din casă înainte să pleci? Ai privit azi în ochii cuiva? Ai auzit păsărelele? Ți-a atras atenția ceva din natură?

Dar tu? Te-ai văzut azi în oglindă? Nu atunci când te-ai bărbierit sau te-ai pieptănat. Te întreb dacă ai avut curajul să-ți privești până-n suflet. Să spui: asta simt, asta gândesc, asta respir și sunt în această dimineață. Să te accepți și să fii bun cu tine. Să-ți porți de grijă și să te respecți. Să te observi și să te placi așa cum ești. Conștient.

Un mare maestru spunea că drumul către tine are doar un singur pas. Fă-l.

Standard
Daruri de la Rune, Eseuri

Pe pământ

În sfârșit m-am întins pe pământ. Prin covorul de frunze veștede încă n-a răzbit verdele, totuși țărâna și-a deschis porii, miroase a reavăn, aspru și crud. Am un sentiment de contopire cu Mama-Pământ care mă primește cu brațe deschise. Mă lungesc cu mâinile în sus, ca să cuprind cât mai mult sărutul în care m-afund, mă rostogolesc lateral, simt cu fața, cu spatele, cu toate muchiile corpului răsfățul de copil întors acasă.

Soarele mă gâdilă blajin a dimineață de primăvară, cu mângâiere caldă jucăușă. Ascult respirația pământului și raza șoptită de pe marginea urechii, când… un maidanez supărat vine să-și revendice teritoriul. Noroc cu garda mea de corp, iubitul meu, care știe limbajul altor viețuitoare. Negociază blând, cu poveste despre o îndrăgostită care gustă momentul și lătratul devine înțelegător. Discută ca-ntre băieți despre fete cu ciudățenii amuzante. Împăcat câinele se retrage convins că suntem de-ai lui.

Continui să mă iubesc cu Mama-Pământ, pulsând în ritmul ei. Ca prin vis aud vorbele iubitului despre cât sunt de frumoasă. De mai departe răzbesc voci înflăcărate într-un meci de fotbal de școlari. Printre ei se află băiatul nostru cel mic, entuziast și ne-nfricat, cotropind terenul spre râvnita minge, cu obrajii roșii. Îl văd cu ochii minții și sunt mândră de el.

Sunt complet relaxată. I-atât de bine. Nu vreau nimic. Sunt. Doar un deget al iubitului se plimbă pe trupul meu ca să nu mă lase furată de tot de Mama-Pământ.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Gânduri

Când nu ești lângă mine
Tot spațiul se disipă,
E-așa gol fără tine…
Te-așteaptă orice clipă.

***

Și dacă tu n-ai fi
În ce m-aș oglindi?
La cine m-aș gândi
În fiecare zi?

***

Ce latură din mine
-mi lipsește fără tine?
Mă doare dependența.
Percep incongruența.

***

Și între noi sunt kilometri sute
Iar ochii fără tine s-ar obișnui,
Dar buzele tot vor să te sărute
Și nu-țeleg prea mult din ce poți fi…

***

Ești plecat de-o săptămână
Și eu m-am organizat,
Mi-am fost eu tată și mumă,
Iată că m-am descurcat.

***

Și câteodată îmi imaginez
Fete frumoase cu care flirtezi…
E doar un gând pe care sursa mi-l trimite
Să vadă inima din piept cum mă înghite.

***

Aș lua un vis să mă ducă la tine,
Să mă găsești pe pernă așteptând,
Să îți pătrund în minte printre gânduri
Să-ți povestesc cât de frumoasă sunt.

***

Aseară parc-ai fost grăbit
Să scapi de convorbire
Și evident că m-am gândit
C-aveai o întâlnire…

***

Dorul sufletul îmi frânge,
Gândul se crapă în minte,
Teascul inima îmi strânge.
Tare-i greu să stau cuminte.

***

Gânduri vin și gânduri pleacă,
Emoțiile năpădesc pulsânde.
Urmăresc cum mă încearcă,
Toate vor să mă înfrunte.

Și uneori toate tac,
Liniște-i la mine-n suflet,
Mi-am rămas doar eu să zac
Fără nici un fel de zumzet.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Acut

M-am îmbolnăvit de primăvară,
Mi-a pătruns lumina până-n beci.
Crudul ei năvalnic mă-nfioară
Dezgropând păreri din alte vieți.

Și acum pulsez înspăimântată
De un dor venit de nu-știu-unde,
Amețesc și sunt impresionată
De miresme, de culori, de unde…

Și vreau să adorm la mine-n suflet,
Să zburd printre Laure-copii,
Raza să o prind în pumn cu-n zâmbet
Și să o prefac în stele mii.

Să-mi aprind cu ele toți rărunchii
Și iubire să-mi îndes în buzunare
Să-mi pansez cu dragoste genunchii
Scrijeliți în vieți de disperare.

Tu, lumină, m-ai rănit de moarte,
Tu, lumină, pari să mă învii,
Ești motiv și rezultat în toate,
Credincios de-a pururi îți sunt, știi!
… Mă surprinzi cu siguranță și cu pace
    Și oricând din mine faci făclii…

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Dacă taci…

Dacă taci poți s-asculți răsăritul
Cum inundă lună și stele.
Dacă taci poți surprinde trezitul
Din aripi de păsărele.

Dacă taci poți s-auzi cum raze
Pătrund în crânguri și-n vise,
Aducând cu ele speranțe,
Trezind viața-n semințe.

Dacă taci auzi seva sculând copacii,
Grăbită să hrănească mugurașii,
Dacă taci poți bobocul de floare
Să-l prinzi pocnind cu candoare.

Dacă taci asculți oamenii-n case,
Agitați să pornească la treabă
Și școlari cu emoții frumoase
De frică, somnolență și grabă.

Dacă taci auzi gărgărița
Ieșind de sub frunza foșnită
Și-o s-o vezi cum se pune la soare,
Nemișcată-n a ei alintare.

Dacă taci s-asculți pasul cum bate,
Răsunând pe trotuar sacadat,
O s-auzi sentimentele toate,
Frământări de om preocupat.

Dacă taci o să simți armonia
Gălăgiei acestui Pământ,
Te va fermeca simfonia
A tot ce-i lumesc și preasfânt.

Standard
Poezii

Când ești plecat

De dorul tău, iubite, mă topesc,
De dorul tău sunt toat-o poezie,
De dorul tău secunde m-asurzesc,
De dorul tău durerea las să fie.

Ca să te uit muncesc organizat,
Ca să te uit mă preocup de mine,
Ca să te uit sunt mamă ne-ncetat,
Ca să te uit alung gândul ce vine.

De dragul tău casa-i cu flori împodobită,
De dragul tău am inventat bucate-alese,
De dragul tău respir cu inima grăbită,
De dragul tău aștept cu patimi ne-nțelese…

Standard
Poezii

De joi încolo

Luni gândurile-am alungat,
Am vrut să simt cu disperare,
Emoțiile s-au învolburat
Și m-au înjunghiat atât de tare…
Și totuși… gândurile au scăpat,
În minte vrând să facă ordonare.

Marți sentimentele le-am interzis,
Ca să gândesc în fiecare clipă,
Să acționez foarte precis,
Iluziile apucând de o aripă,
Să le arunc departe m-am decis!
Și totuși… sentimente se-nfiripă.

Miercuri nici gânduri, nici emoții nu primesc
Pentru că toate vor să mă rănească.
O să mă lepăd crâncen de lumesc,
Esența de divin să strălucească.
Și totuși… parcă-mi place să greșesc,
Emoția și gândul să trăiască.

De joi știu că nu pot să controlez
Când să gândesc și când să am emoții,
Că nu îmi aparțin, concluzionez,
Le las să mă uimească-n voia sorții.
Doar le observ și experimentez
Cât de frumoase sunt în fața morții.

Standard