Adevărul este că trăim singuri.
Deși ne pitim după o mamă, după o bunică, după un prieten, după un iubit ori după propriul copil.
Deși pe oricare dintre ei îl învăluim într-un halou de sfânt, pentru ca iubirea lui să ne pară dezinteresată și veșnică.
Deși ascultăm de la el predici despre cum ar trebui să fim, dar încă nu suntem.
Deși îl dezamăgim în mod repetat.
Deși ne rănește în mod repetat.
Deși ne aduce infinită bucurie.
Deși credem că fără el nimic n-ar mai avea sens.
De fapt ne trăim singuri propria realitate, o poveste iluzorie.
Arhive pe etichete: singuratate
Singurătate
Întâi se rupe-n tine fiecare-oscior
Și-ți bate inima în piept să te doboare.
Și parcă totul strigă „Vreau să mor!”,
În vene,-n pântece, în aer totul doare.
Apoi e ca și cum altcineva
Ți-a smuls din țâțâni ușile la casă
Și vântul suflă cu moloz de-altundeva,
În vechiul templu nu mai ești acasă.
După ce strigi, te zbați, înjuri și te răzbuni
Pe tot ce-ntâmplător îți stă în cale,
Epuizat vei zace pentru săptămâni.
Lipsa de sens te ia cu ea la vale.
Dar… din nimicul care-ai devenit
Răsare liniștea și-ncet te limpezește.
Deși-ntr-un fel, desigur, ai murit,
Doar cel adevărat acum domnește.
Asta Sunt Eu 