Azi sunt Floriile. Doar azi mă cheamă Florentina. Este ziua mea și vreau s-o încep cu mine. Doar cu mine. Ies tiptil din dormitor și din casă. Fără telefon .

Dimineața îmi pare festivă, de primăvară extravagantă: verde invadant… festival de cântec înaripat vibrant, în plină forță, concurențial… pomi împodobiți narcisic cu flori stridente… pomi ningându-și petalele cu grație. Câinii dorm cu lene adolescentină, statui încremenite la soare. Bate toaca într-un ritm nou. Lumina cucerește umbrele.

O bătrânică în baston trece strada cu încetinitorul. Bărbații de la volan se opresc, tot mai mulți, și mie-mi pare că așteptarea lor prelungită aduce un omagiu tuturor femeilor din viața lor.

O pisică merge în poante pe iarbă. Furnicile cară chestii. Un gândac traversează grăbit aleea, o furnică tresare intersectându-se cu el: „M-a mâncat? Nu. Am treabă, plec mai departe.” Simt pe piele și soarele fierbinte și adierea rece.

Un bătrânel poartă un buchețel de lalele într-o plasă de cârpă. Cântăreții au ajuns la unison: armonia șoptită are valențe hipnotice.

Mă scutur de amorțeală și de petalele din păr. Mă îndrept hotărâtă spre centrul SPA. Cu zece lungimi de bazin cred că-mi desăvârșesc cadoul de autorăsfăț…