Roxanei, suflet încercat…
Minutul care iată vine
Este un dar neprețuit de viață,
Gură de timp, minune a creației,
Ocazie ca tocmai tu să fii.
Poți trece tril emoțional prin tine,
Poți cugeta cu mintea-ți șugubeață,
Te poți mișca, expresie a grației,
Sau pur și simplu poți împărtăși.
Tu ce alegi pentru minutul care vine?
Cum faci să guști miracolul de-a fi?
Poți să participi la creație cu tine.
Sămânța de divin n-o irosi!
Bat la fereastra inimii tale să te deschizi,
Iar tu mă privești de după perdeaua sobrietății.
Nu intru, vreau doar să aprind reflectoarele-ochi-oglinzi
Să te observi pe scena sufletului tău în rolul maturității.
Promit să nu critic, să nu mă holbez.
N-am să râd și nici nu-ți dau sfaturi.
Nu pun note, nu interpretez.
Sunt prezentă, susțin, stau pe laturi.
Însoțesc pulsul drumului tău cu respect,
Poți plânge, poți fi, poți chema Dumnezeu.
Ascult, înțeleg și accept.
Iubirea mi-e sursă mereu.
Sunt foarte curioasă să știu lumea ta,
Cu tot: cu lumini și cu umbre.
Căci ești un miracol din glod și din stea
Iubindu-te să crești, învăț multe…
Te-am rugat să mă scoli și nu m-ai sculat!
Salată de fructe rapid am tocat.
Pe dinți să mă spăl nici nu am apucat…
Frec râcâietoare-n parbriz înghețat.
Evident că și azi am întârziat…
E iarnă ursuză ce mușcă tăcut
Cu umed și rece. Și ceru-i stătut.
Nici urmă de rază nu a apărut.
Trei crengi împietrite atârnă căzut.
Încerc să zâmbesc, dar mi-e sufletul mut.
Am lene în vene de mâl îmbâcsit.
Emoția-mi pare c-arată pleoștit.
Mi-e haina boțită și-un gând ruginit.
Eu cred că și Domnul e azi plictisit.
Adu-mi ciocolată cât n-a asfințit…
Iubirea mea are culcuș în palma ta.
Se miră de dulceața lobului urechii stângi.
Se plimbă ca o domnișoară naivă printre buzele tale.
Absoarbe sărutul crud.
Se tulbură la răscruci.
Se împletește cu iubirea ta în vrej țâșnit răsucindu-se spre cer.
Zboară până dincolo de nori și stele, fulg plutitor în Universul întunecat.
Acceptă necunoscutul, riscul, limitarea, moartea, tăcerea, nimicul, veșnicia, infinitul.
S-a eliberat de frici și de frustrare.
Respiră bucurie, lumină, pace.
Are ochi umezi vii și zâmbet cald.
A învățat dumnezeirea.
Este nemurire.
Frumoaso,
Ne umplem de minciună până când
Epuizăm tot adevărul de prin gând.
Și atunci ultima fărâmă de ființă,
Sămânță pură de credință,
Strigă cutremurând toate măștile suprapuse
Ce se prăvălesc în cascade de cioburi-țepușe
Rănind adânc mlădița rămasă liber să respire
Adevărul vindecător, esență de nemurire,
Bază pentru construcția unei noi lumi:
Un loc, o poveste și-un drum să-ți asumi.
Mă miră mlădițe de viață, ivite din negura morții,
Menite să mai îndulcească neînțelesurile sorții.
Mă bucur de surprinzătoarea, de capricioasa vreme:
Mă face să nu-mi schimb doar haina, de nou a nu mă mai teme.
Profit de prilejul sărbătorilor, din anotimpuri grele:
Dau sens curgerii timpului, dizolvă-ngrijorările mele.
Și faptul că tot se repetă, că ziua țâșnește din noapte,
Mă face să cred în resurse, pe unda speranțelor-șoapte.
Mulțumesc pentru simțuri, înfiorate de-orice vibrație:
Ele îmi dau privilegiul de-a trăi acut și cu grație.
Pentru perle albe și negre, bucurii și dureri prețioase,
Fără care zilele mele ar fi prea lungi și prea plicticoase.
Și cum aș putea mulțumi pentru viața cu-atâta iubire?
Căci nu știu cum să mă plec, am fruntea spre cer de uimire!
Și simt prin celulele toate cum curgi și cum pâlpâi în ele…
Zburd, acționez și creez din toate puterile mele.
În zorii zilei de Crăciun
Eu nu-ți doresc să fii mai bun,
Eu nu-ți urez să nu fii supărat,
Ci te provoc să fii adevărat.
Nu-ți pune trâmbițe de veselie
Dacă-n sufletul tău i-o tragedie
Și dacă viaț-alegi să o trăiești,
Dă-ți voie să te vezi așa cum ești.
„Mă simt frustrat.”, „Sunt singur.” și „Sunt trist.”
Sunt toate semne clare că exist.
Și n-am s-ascund această stare-a mea,
Că-i ca și cum m-aș opinti a respira.
Știți, Moșul are în desagă daruri multe:
Și bucurii, și lacrimi, și doruri mărunte.
Nu încercați doar unele să le gustați
Că s-ar putea culoarea vieții s-o ratați.
Eu cred că Moșul te-ar minți
Dacă ți-ar spune c-ai primit doar bucurii.
Sunt sigură că ți-a adus de toate
Și doar avându-le complet tu vei răzbate.
O gură de frustrare ș-una de tristețe
Fac mult mai mult decât o cârcă de povețe.
Te vor mobiliza să acționezi,
Să schimbi ceva în tine, să creezi.
De multe ori frica e sănătoasă,
Ți-arată limitele și te-ntoarce-acasă.
Te face să te vezi, să te citești,
Curajul să-ți găsești să reușești.
Și furia s-o lași să se exprime
Ca să nu se răsfrângă peste tine:
E o tristețe veche-acumulată
Și-acum o dai afară toat-odată.
Orice emoție pitită-ți aparține:
Las-o să pâlpâie-n lumin-așa cum vine.
Doar vezi ce-ți spune asta despre tine
Și ce nevoie-n spatele ei ține.
Și dacă-ți vine să fii singur câteodată,
E pentru ca s-asculți inima-ți toată.
Ca să ajungi s-o faci mare și iubitoare,
Îți trebuie un strop de ură-n buzunare.
Acolo unde doare, ai să crești.
Trebuie să plângi, să poți să strălucești.
Întâi cerșești, apoi să dăruiești.
Acceptă c-ai să mori, ca să trăiești.
Viața are pe rând urcuș și coborâș.
Iar când te străduiești să stai pe loc,
Va veni gerul să-ți aduc-alunecuș,
Să te oblige să revii în joc.
Așa că dă-ți voie să simți și să greșești:
Doar astfel lecția ce-ți trebuie primești.
Pășește-adânc și-ntreabă-te „Cine sunt eu?”:
Doar astfel vei iubi și om și Dumnezeu.
Când adorm, când mă trezesc.
Când m-aprind, când mă topesc.
Când sunt blândă, când furtună.
Când sunt noapte, când sunt lună.
Când sunt aer, când sunt apă.
Când sunt fulg, și când sunt țeapă.
Când sunt dulce, când sunt acră.
Când veselă, când posacă.
Când sunt răgnet, când sunt tril.
Când cerșesc, și când am stil.
Când sunt cer, când sunt pământ.
Când sunt frunză, când sunt vânt.
Când sunt ploaie, când sunt nor.
Când sunt lene, când sunt zbor.
Când sunt dans, când bolovan.
Când sunt turn, când tobogan.
Când văd scama, când orbesc.
Când alunec, când târșesc.
Când sunt arșiță, când ger.
Când vreau tot, când mă ofer.
Când sunt cântec, când sunt jale.
Când urc pisc, când cad la vale.
Când sunt iute, când sunt melc.
Când am unghiuri, când sunt cerc.
Când sunt albă, când sunt neagră.
Când sunt geniu, când sunt bleagă.
Când mă-ndrept, când mă chircesc.
Când mă tulbur, când zâmbesc.
Când sunt tot, când sunt nimic.
Când firavă, când voinic.
Când sunt mare, când sunt mică.
Când am curaj, când mi-e frică.
Când sunt sexy, când sunt praf.
Când sunt tort, când sunt pilaf.
Când sunt ciornă, când sunt carte.
Când aici, și când departe.
Când sunt cocktail, când sunt cico.
Când sunt lady, când gagico.
Când te caut, când te pierd.
Când te-alung, când te dezmierd.
Când te-alin, când te rănesc.
Când distrug, când construiesc.
Când te-ncurc, când te descurc.
Când răsar, când sunt amurg.
Când mă-ncrunt și când glumesc,
Când te-accept, când te zoresc.
Când sunt pace, când război.
Când sunt solo, când sunt noi.
Când te bat, și când te cresc.
Când te uit, când te doresc.
Când sunt fluviu, când deșert.
Când te laud, când te cert.
Când sunt mută, când te strig.
Când te-ncing, când îți țin frig.
Dar oricum mă perpelesc,
N-ai ce face!, te iubesc…
În podul palmei tale mă potrivesc perfect
Și ne-ntregim prin corpuri împletite.
În ochii tăi nu-mi văd nici un defect.
Nu pot s-abțin priviri îndrăgostite.
Îmi sunt atât de eu la tine-n brațe,
Niciunde nu mă simt așa femeie.
Îmi rătăcești prin colțurile toate.
Și vorbele și gândurile-mi faci crâmpeie.
Am ochii foarte mari și-n noaptea asta…
Mă umpli de mister și de uimire.
Cum faci din mine fetișcana-ceasta?
Eu tot încerc să fiu adult… în devenire.
Te simt de parc-aș inventa iubirea,
De parcă numai noi mai suntem pe Pământ.
Să fiu cu tine pare-a-mi fi menirea.
Sunt un răsfăț de dincolo de gând…
Asta Sunt Eu 