Poezii

Te ascult, seară…

Țiuie greierii.
Acoperă zgomotul surd de oraș obosit.
Câinii latră neconvingător, ba chiar chinuit.

Țiuie greierii.
Se vizionează meci de fotbal departe.
Eu citesc despre Henri Ey dintr-o carte.

Țiuie greierii.
Seara atârnă cam grea peste tot și toate.
Trimit copiii în pat, fără rezultate.

Țiuie greierii.
O mașină s-a întors acasă și-a parcat.
Stăpână către pudel: „Fă pipi, că te bat!”

Țiuie greierii.
Vântul șuieră gros și jelește amarnic a ploaie.
Copiii mărșăluiesc spre bucătărie și baie.

Țiuie greierii.
Entuziasm în tribune, răspuns prin vuiet nemulțumit.
Sirenă departe-aproape-departe a ninăit.

Țiuie greierii.
Ștefan e plecat de acasă și totuși m-am descurcat.
Ne-am îmbrățișat strivind kilometri și ne-am sărutat.

Țiuie greierii.
Comentariul sportiv se amplifică, rachetă lansându-se sacadat…
Gooooool!… tsunami de energie vibrândă pe toți ne-a încorporat.

Țiuie greierii.
Troleu spre depou hurduind, râs de femeie voinică,
Ușă trântită cu sete, mieunat lung de pisică.

Țiuie greierii.
Ziua aceasta s-a desfășurat destul de frumos,
Deși îi făcusem un proiect mult mai stufos.

Țiuie greierii.
Liniște-n casă, copiii în sfârșit s-au culcat.
Liniște-afară, orașul adoarme epuizat.

Țiuie greierii.
Seară de vară, spectacolul tău s-a terminat,
Și iată, schimbi garda cu noaptea necondiționat.

Țiuie greierii.
Țiuie greierii.
Țiuie greierii.

Standard
Poezii

Năduf

Uneori sunt toată supărare.
Țâfnoasă, urâcioasă, bosumflare.
Mă tulbur și văd negru înainte.
Să nu-ndrăznești cumva să-mi stai în cale!

Încerc să râd și trag sfios de buze,
Să văd dacă le păcălesc,
Dar ele sunt experte-n zâmbet acru.
Tot rictusul macabru-l nimeresc.

E un venin clocotitor în mine,
Ce pune-n focul gândurilor negre paie.
Am ochii mici și pumnul strîns se ține
De parc-ar lua o lume-ntreagă la bătaie.

Parcă dreptatea mea e hărțuită
Și-mi pun tot sufletul în jocul pentru ea.
De lume, viață, îngeri sunt nemulțumită.
Cu toții s-au vorbit să fie împotriva mea.

Și mă răstesc la toți nevinovații,
Chiar dacă umbra mea observă că greșesc.
I-un tăvălug răzbunător în propoziții
Și nu am timp destul ca să mă răzgândesc.

Cei care mă iubesc încearcă să mă-mpece.
Mă mângâie cu voie bună și cu grija lor.
Dar țâfna mea e mândră și nu vrea să plece,
Cuțitu-mi răsucește-n rană ca să mor.

Mă doare-atunci și ziua care trece
Pierdută într-o bătălie fără sens,
Din care, oricât s-ar întrece,
Nimeni nu e învingător, iar io-s învins.

Epuizată,-mbătrânită și urâtă
Adorm într-un târziu cu fundu-n sus,
Coșmaruri pân-la ziuă mă frământă,
Mefisto în cocktail de vise-otrav-a pus.

Și dimineața cea grăbită când apare
Curioasă și pusă pe șotii, la fereștri,
Cu ochii cepe-n riduri Laura tresare
Și singură se-ntreabă…„Ce zici, azi zâmbești?”

Standard
Eseuri

Dor de prieteni

Primul meu prieten, tovarăș de joc, a fost Claudel. Ne jucam pe aleea din fața casei bunicilor mei, pe la 2 – 3 ani. Una dintre primele mele amintiri este cu el…

Lumină de dimineață pătrunzând în spațiul dintre case, flori țâșnind parcă de sub temelie, sprijinite de perete și concurând în înălțime cu noi, cei doi prichindei… Treptele casei, înguste, păreau foarte înalte, o provocare pentru noi, care le tot urcam și coboram. Drumul de pe alee, pe trepte, prin săliță, peste treapta de la intrarea în camera mare și drept până la sobă, repetat obsesiv dus – întors, în sus – în jos, un joc al cunoașterii spațiului, chicotind, grăbind mereu ritmul în încercarea de a-l imita sau de a-l depăși pe celălalt și de a stăpâni situația: nu cădem, nici măcar nu ne împiedicăm, ne iese!

Claudel era un băiețel obișnuit, puțin mai scund și mai rotofei ca mine. Sau poate eu doar păream mai înaltă, pentru că eram de-a dreptul fragilă. Avea capul rotund, era simplu și firesc; eu eram puțin mai complicată, îi explicam unele lucruri. O altă amintire cu el este o senzație…de prieten din suflet. O amintire despre sentimente, fără imagini, nelocalizată exact în timp. Avea un loc aparte în inima mea, ca o odaie secretă. O senzație de „al meu” și „noi doi”, separați de restul lumii, cea a celor mari.

De atunci am avut doar prietene fete: Magda la grădiniță, Narcisa și Carmen în anii de școală. Băieții n-au mai intrat în inima mea. Erau mai greu de înțeles și oarecum periculoși. Primii iubiți au rămas în zona asta de pericol: mă atrăgeau și mă înfricoșau în același timp. Sentimente greu de stăpânit, dorință și fugă. Comunicarea era la nivel de emoție și energie hormonală probabil, cu foarte puține cuvinte. Un fel de atracție fără intimitate reală, fără ca băiatul să mai ajungă ca Claudel, „al meu”. Fiecare din noi căuta ceva, poate pe sine însuși, și căutările astea nu se întâlneau. N-ajungeam „doi”, separați de restul lumii. Constatarea că lipsea prietenia mă trezea, mă scotea din transă, renunțam la joc.

Și în liceu confidente mi-erau fetele: Cătălina, apoi Anto. Când m-am îndrăgostit de-a binelea la 15 ani, iubirea s-a consumat…  din priviri. Năprasnice priviri. Uneori erau zeci de metri între noi, ne priveam prin ferestre paralele ale liceului-cetate, în corpuri de clădire aflate vis-a-vis. Între noi era o lume întreagă în curtea interioară, dar ochii ne ardeau, emoția curgea în punte pe deasupra tuturor, unindu-ne și separându-ne de rest. Vreo doi ani am iubit cu ochii, fără cuvinte. Și într-o zi mi-am dat seama că-l confundasem mereu, căutându-l pe listele cu rezultate școlare, cu altcineva cu același nume, din an diferit. Nu ne cunoșteam de fapt, nu eram prieteni. Mi-a trecut…

Acesta a rămas criteriul după care îmi evaluam legăturile amoroase. Mai devreme sau mai târziu le treceam prin microscopul Claudel și picau testul. În prima vacanță de vară din studenție, începusem să cred că e ceva în neregulă cu mine, după un an de libertate în care nu reușisem să mă leg sufletește de nici un băiat. Deși mă curtau, nu erau autentici în fața mea. Purtau măști sau mergeam pe drumuri care nu se intersectau, nu-mi vedeau în ochi sufletul sau nu mă lăsau să-l văd pe al lor. Mă întorceam deci acasă, în provincie, necăjită foc, până și cu prietena mea dragă, Ioana, reușisem să mă cert.

Pe la sfârșitul lui august eram toată nerăbdare și nevoie de iubire. Și am găsit-o brusc, am recunoscut-o de parcă ne știam de-o viață. Am înțeles din prima clipă că el este alesul. Ștefan. Deși psihologii spun că dragostea la prima vedere este o iluzie,după 20 de ani încă mă simt foarte tare perechea lui, continuând să fiu surprinsă și entuziasmată de magia și de emoția din fiecare clipă lângă el. Iubirea noastră n-are șanse să lâncezească pentru că suntem foarte pasionali. Între noi sar scântei uneori pentru că ne certăm și pare sfârșitul lumii, alteori pentru că ne împăcăm și parcă doar noi am mai rămas pe Pământ, mereu pentru că ne iubim.

Ștefan este cel mai bun prieten al meu. Nu cred să-l mai poată egala cineva vreodată în inima mea. Și totuși…parcă nu-mi mai ajunge.
Mi-e sete de oameni, de comunicare reală, autentică. Prietena mea Ioana, care mi-e foarte aproape suflește și azi, a rămas prea puțin „a mea”. Nu este timp.
Toți oamenii par foarte ocupați, își ascund cu talent emoțiile. Se sperie când le faci destăinuiri sau le intri în suflet. Au învățat să judece, să evalueze, să eticheteze, să clasifice. Și nu mai sunt firești, uită să trăiască, le este frică să aibă prieteni. Să fie doi, separați de restul lumii, într-un moment, cu altcineva. Unii nu reușesc asta nici în relația de cuplu… Dar să o facă uneori cu un prieten de sex opus?!… când fiecare are și pereche acasă… chiar și gândul este terifiant. „Este periculos! Nu poate fi vorba decât despre sex! Ce-o să zică lumea? Cineva este trădat!”.

Mie mi-e dor să mă joc cu Claudel. Ce zici, lume?

Standard
Poezii

Dependență

De dorul tău, iubite, mă topesc.
Este un gol atât de mare-n pat cu mine…
Mâinile căutând în zadar cresc,
Pătura, frigului din suflet cald nu-i ține.

Adorm cu greu, te-aștept inconștient,
Și mă trezesc în zori sperând să te-ntâlnesc,
Cristale-mi ard în palme permanent,
Punți de iubire către tine făuresc.

Golul din pat se mută-apoi la masă,
Mă uit prin el cum stă pe scaun la bucătărie,
Nu mă ajută, de nimic nu-i pasă,
E liniște și când copiii mei fac gălăgie…

Când nu ești lângă mine nu am rost,
Deși fac multe, ziua-i incompletă și prea lungă.
Fiindcă ochii tăi oglinzi n-au fost,
Uit cum să fiu frumoasă, luminoasă. Și-s nătângă.

Și dacă seara ziua nu ți-o povestesc,
Să mă săruți pentru-mpliniri și pentru ce-am greșit,
E ca și cum un manuscris greu de-nțeles
E pus să ardă-n foc domol, pân-la sfârșit…

Standard
Daruri de la Rune, Locuri dragi

Sibiel

Un loc în care naturalul, simplitatea și eleganța se împletesc armonios. Pentru mine, cu siguranță, o gură de rai. Aici m-am mai născut o dată, foarte conștient, aproape dureros de prezentă în fiecare senzație…gustând, adulmecând, atingând, ascultând atent, sorbind din ochi totul. Aici am învățat liniștea, pacea din suflet, golirea de gânduri. Cumva m-am uitat pe mine ca să mă las invadată, stăpânită total de…Sibiel.

Un parâu de munte războinic, clipocind cu îndărătnicie adolescentină, vrea să se audă, narcisic, de oriunde, numai el. Este în drum, este sub ferestrele oamenilor, este în cele mai pitite poieni. Cu perseverență și entuziasm mi-a spălat mintea…

Se întrec cu el pentru supremație în topul frumuseții…

Muntele,  împăduritul impunător, model de verticalitate. I-am fost supus respectuos și fan înflăcărat în același timp, cu capul dat pe spate.

Cerul cu poveștile lui din nori albi, spectacol în continuă derulare, greu de ratat.

Ploile uneori șoptite, alteori ropotite, de care nu-mi venea să mă ascund, pentru că știau să sărute.

Vântul, flăcău îndrăzneț, furând atingeri interzise și dezmierându-mi părul.

Păsările, soprane de prestigiu venite foarte aproape pentru recitaluri private, gratuite, din iubire și pentru caritate.

Verdele, cu incredibil de variate nuanțe, încercând să câștige competiția prin invadarea spațiului pe direcții, planuri, niveluri, înălțimi, profunzimi…Deși credeam că diversitatea și abundența îi poate stimula excesiv, ochii mi se abandonau în relaxare, zâmbind seduși.

Insectele cu zumzet, pete de culoare, zbatere de aripi, escaladare de fir de iarba, tachinare în zbor între îndrăgostiți.

Florile, uneori timide și naive, alteori obraznice, fardate excesiv, mereu cochete.

Satul impresionant de viu, cu copii frumoși fascinați de joc, cu gospodari artiști care-și inscripționează numărul casei cu crenguțe uscate, cu căruțe de fân mustind, trase de cai atletici pe drumul denivelat, prăfuit, cu case vechi și case noi ca o familie numeroasă, cu mic și mare purtându-și mândru portul în grabă spre hora de duminică, cu vacă mugind sfâșietor a iubire în miez de noapte „pentru că i-au tăiat boul”…și cu înțelegere, acceptare și firesc în glasul copilei care descifra altora această durere.

O așezare… în formă de U, în jurul unei sculpturi-vreasc moartă-vie a celebrului autor, natura. Un acasă privind spre podețul de peste pârâu, îmbrățișat aproape complet de munții care lasă loc unei poieni – sală de petrecere cu lemne mereu pregatite pentru focul de tabără. Meșteri Manole au pus suflet în truda lor făurind acest lăcaș, oriunde te uiți emoția iese din lucruri și te izbește, pasiunea plutește greu în fiecare încăpere. În camere lemnul este pictat cu nuanțele de flori și frunze din lustre și lămpi grațioase. Scaune, mese, dulapuri, noptiere, paturi, draperii, lăzi de zestre demne de muzeu de artă populară emoționează și ,în același timp, atrag cu căldură și promisiuni de răsfăț.  În sala de mese, la ferestre sunt draperii ca în căsuța din poveste din țesături galbene și verzi ca și lustrele. Prin geamuri și pe balcoane, frumusețea din exterior și cea din interior se curtează una pe alta.

Love is all around…

Standard
Poezii

Extaz

Toate celulele mele fac dragoste cu tine,
Dansând într-un vârtej amețitor,
Bombează să plesnească de lumină,
Râd tremurând, sunt răsfățate și mă dor.
De-atâta dulce și de-atâta nebunie
Mai au puțin și-o să pornească-n zbor…
Sclipiri de licurici și poezie,
Arome, gusturi, armonii, plutiri pe nor…

Le simt cum cresc și sunt atât de multe,
În fiecare izvorăște-un curcubeu
Și parcă nu mai vor să mă asculte
Și ambalate maxim se lansează în turneu
Și dau concerte de succes în spațiu,
Vedete adorate toate sunt,
Rebele, explorează Universul cu nesațiu,
Nici nu încerc acasă să le strâng.

Timpul stă-n loc. E-atâta nemișcare,
Plutesc haotic fără de efort,
Nu vor să iasă din această stare
De împlinire, beție, confort.
Vor coborâ până la urmă pe Pământ,
Mai fericite și cu ochi-arzând
Se vor reașeza cuminți la mine-n suflet
Să mă convingă că tot ale mele sunt…

Standard
Poezii

Început de zi

Ciripit obsesiv.
Raze de lumină reflectate înadins in colțul unui geam de vis-a-vis ca să-mi zgândăre somnul.
Chemare de guguștiuc.
Replici tăioase între doi pescăruși.
Cuc trist, resemnat, mai departe.
Zbatere de aripi tulburând aerul.
Cipcirip vesel plin de entuziasm.
Răcoare. Prospețime.
Lumină pătrunzătoare de zori de zi strălucind galben-roșu.
Mamă porumbiță clocind explicativ.
Insistență tânguitoare de cuc pe tonuri diferite.
Și dintr-o data totul!…armonie frenetica pe multe voci…piu-piu, fst-fst, cir-cir, cu-cuuuu, cu-cuuuu, tiiii, tiiii, frrrr-frrrr, cic-ciric, cic-ciric, iiii-iiii-iiiii, ci-ci-ci, ci-ci-ci…
Reflectoare de lumină pe corpul meu.
Zbor diagonal ascendent prin fața ferestrei.
Verde greu, clocotind de viață, mustind de preaplin, extins in spațiu.
Tiu-tiu-tiu.
Primul zgomot, de obiect căzut.
Argumentație pescărușească la înălțime.
Departe o mașina pornind.
Șoapte păsărești. Aproape liniște.
O chemare-cuvânt.
Revenire in forță…cip, tiu, frrr…
În fundal oraș trezindu-se.
Câine încercând primul lătrat.
Ciu, ciu-ciu.
Sirenă de ambulanță alergând.
„Bună dimineața”grăbit între oameni.
Concertiști înaripați domoliți.
Gunoieri huiduind, tropăind, bocănind. Căderi adânci, scârțâit, motor ambalat.
Raport între câini, din post în post.
Craaa, craaa.
Discuții.
Tăiat de cracă uscată.
Cu-cuuu-cu, cu-cuuu-cu.
Perete rașchetat.
Ciiii-ciiii.
Tuns de iarbă.
Lumină albă pe ziduri. Aer albastru plutind.
Trup întins până doare.
Melodie despre începutul lumii, cu dimineață si valuri. Emoție înlăcrimată.
Poftă de duș…

Standard
Eseuri

Gelozie

Scorpie bătrână care sfâșii suflete îndrăgostite, m-ai îmbolnăvit de moarte. Ai mușcat prea adânc din mine, sângerez prea tare. Nici aer nu mai pot să trag în piept.

Am nevoie de o explicație miraculoasă, chiar iluzorie, ca să-mi pansez rana cu ea, ca să mai cred ca prin minune că 2 x 3 = 23. Ca să mă mai simt plină de viață, de entuziasm, de lumină, de iubire, de mine.

Am nevoie de un semn, de-o vorbă, de un glas care să mă mângâie cu orice ar spune, ca să mai cred că-l cred, ca să aducă o mică luminiță în bezna din inima mea.

Aștept. De ore bune, tăcute, aștept. Cu sete. Cu foame. Cu nevoie de aer. Cu disperare. Cu dor. Cu speranță. Cu nebunie. Cu frică. Cu haos în suflet. Cu tornadă în minte. Cu corpul siluit de durere. Cu atâta lipsă de sens. Cu atâta dezamăgire.

Capitulez, gelozie. M-ai învins.

Standard
Poezii

Despre ce e viața ta?

Prieten drag, ca să te știu mai bine,
Ca pe tărâmul tău intern să pot intra,
Aș vrea să-mi povestești cu amănunte,
Atât cât poți, cam despre ce e viața ta.
 
Mașini, case, terenuri, telefoane,
Haine, pantofi, parfumuri, coafuri, fițe?
Vicii, una din cele șapte arte,
Petreceri, sex, senzații tari, vacanțe?

Speri, cauți, vrei, aștepți sau doar visezi?
Succes, eșec, curaj sau resemnare?
Job-uri, ambiții, hobby-uri, afaceri?
Creație, muncă, consum sau contemplare?
 
Prejudecăți, limite, obiceiuri,
Credințe, motivații, stereotipii,
Sporturi extreme, priorități, riscuri,
Nevoi, pretenții, zei sau forțele proprii?

Dai sfaturi sau primești? Părinte, adult, copil?
Comun, altfel? Vorbești sau ești ascultător?
Lider, supus? Persuasiv, influențabil?
Actor, regizor, scenograf sau spectator?
 
Si ce culoare are viața ta?
Poți spune că-i armonioasă?
O-auzi, o guști, o bei, o poți avea?
O simți? Respir-o! E frumoasă?

Ai invidiat, ajutat, inșelat?
Cât dai, cât iei? Mângâi, lovești?
Ai dezaprobat, acceptat, judecat?
Admiri, urăști, trădezi, iubești?

Trăiești pentru succes și recompensă?
Obiecte / oameni? Familie / libertate?
Bărbat / femeie? Egoism sau dependență?
Roluri sau măști? Prietenie sau singurătate?

Viața ta-i despre ce gândești sau despre simțuri?
Vrei, esti atent, observi sau ai emoții?
Sport, cursuri, sau călătorii? Prestigiu, conturi?
Alegi pe bunul plac sau cum vor alții?

Esti generos, ursuz / hazliu, ești sociabil?
Cinstit, imaginativ, ordonat?
Înveți, împărtășești, esti agreabil,
Logic / sentimental, organizat?

Punctual, riguros, pe tine sigur,
Stresat, îngrijorat sau sictirit?
Bun coechipier sau de-unul singur?
Plin de entuziasm sau adormit?

Îți place lupta sau cooperarea?
Comunici, te exprimi, colaborezi?
Ești științific? Alegi cercetarea?
Ești furios? Știi să negociezi?

Gândire critică, de geniu, superstiții?
Mai vrei in viața asta sau ai obosit?
Te-ai atașat de vietăți, de situații?
Privind din avion esti iritat sau mulțumit?

E cineva care iți spune „drag părinte”,
Ai un copac al tău, un animal?
Exprimă-ți ‘dar recunostința prin cuvinte,
Fă ca nimic să nu fie-n zadar.

Și tragedia schimb-o-n comedie,
În loc de frică – flexibilitate, respect, joc.
Iluzie, timp, spațiu, nebunie?
Asumă-ți viața, simte-te acasă, i-un noroc!

Acceptă ca e fun să treci prin toate,
Învață din natură să re-nvii,
Te-oi mai întoarce sub o altă formă poate,
Dar câtă șansă-un muritor să fii…

Standard
Poezii

Preschimbare

Pălărie pulsatilă plutind peste părul prăfuit.
Ploaie picurând picurător peste piscuri pustiite.
Plimbare pe sub pleoape părăsite, pe poteci profunde.
Pătrundere de păreri precoce peste prejudecăti perturbate.
Pelegrinari printre plăsmuiri pipernicite, părăsind pagini perimate.
Prăbușiri de pe pisc in prăpăstii.
Piept plăpând pâlpâind presimtiri posace.
Prim popas prin parcurile plămânilor până-n pasiuni profunde.
Plâns pentru părinți peste pânze de păianjen din pod până-n pridvor, provocând promoroacă pe pervaz si pe prispă.
Picatură pătimașă prelinsă pe peretele peșterii pulsatile.
Purpuriu pompând povești pletoase pasionale.
Plânset păciuitor prin părțile proprii pribegite.
Proaspete priviri prețioase prin prăvălia pântecului, plămădind putere pentru porțiuni private.
Pretenție printre palme provocate.
Păreri primăvaratice pulsând purtări provocatoare.
Prințese petrecând pe parcele pazite.
Pârâu plin de pește prăvălit peste prund.
Punți peste pâlcuri pacturi producând.
Principii preschimbate păcătuind până-n pivnițe.
Poziții privilegiate pentru pistrui, prietenie, poezie.
Petiție. Promisiune. Pecete. Paradis.

Standard