Arhive pe etichete: intimitate

Pilule de reflectie

Ale naibii gene rele!

super2mainiUnii oameni se feresc de psihoterapie și de psihologii de care au nevoie, pentru că li se pare periculos să-și zgândăre trecutul. Alții evită chiar și întâlnirile cu personajele copilăriei sau tinereții lor, absentând la nunți, botezuri, înmormântări, revederi de liceu.

La ce nu fac față, de fapt? Sunt momente de bilanț inevitabil. Se fac raportări la viața ca întreg. Ce-am visat și ce-am realizat? Analizând trecutul meu sau viețile strămoșilor mei, participând la evenimentele de schimbare din familie sau din vechea gașcă, mă confrunt cu trecerea timpului, cu nereușitele, cu pierderile și în ultimă instanță, cu moartea.
Realitatea este că viața e scurtă și că uneori nu apucăm să trăim împlinirea. Alergăm zi după zi după himere, iar sufletul nu-și găsește parcă locul și liniștea.

Chiar dacă n-au făcut o analiză transgenerațională cu un profesionist, oamenii ajung cu timpul să înțeleagă cât de mult seamănă comportamentul lor cu al celor dinaitea lor. „Toți bărbații din familia mea au băut.” „Și tata și bunicul au avut amante.” „Toate mătușile mele au fost arțăgoase.” Și când fac descoperirea asta, o iau ca pe un dat identitar. „Așa suntem noi. E o caracteristică a neamului. Avem gena asta.”
Scopul înțelegerii trecutului este autocunoașterea. Redai azi ca pe bandă, ceea ce ai înregistrat atunci. Ai devenit bunica cea tristă ori tatăl furios, chiar dacă nu ai încă vârsta lor de atunci. „Și?! La ce m-ajută să știu asta? Cum să ating acceptarea de sine? Cum să mă schimb?”, mă întreabă clienții mei iritați de confruntarea cu noua înțelegere, nerăbdători cu ei înșiși, copleșiți de neputință.

Comportamentele sunt doar efecte. Emoțiile reactive, de suprafată, ascund de noi înșine emoții profunde, vulnerabile. Băutura sau sexul au fost doar încercări nereușite de a alina un gol sufletesc. Scandalul a fost un mod de a striga nevoia de iubire.

Iubirea este o nevoie psihologică fundamentală, universală. Sub toate formele ei: a fi văzut, a fi recunoscut, a fi apreciat, a fi important pentru cineva, a fi înțeles, a fi mângâiat, a fi îngrijit, a fi împreună… Când nu reușim să avem relații suficient de hrănitoare cu cei dragi (părinte, partener, copil), ne alinăm cu un surogat. Punem în loc de cineva, ceva: fumatul, televizorul, shopping-ul, mâncatul compulsiv, jocurile video, sexul compulsiv, munca excesivă, studiul, facebook-ul sau alte dependențe.

Deci nu era de vină „gena” alcoolismului, a infidelității ori a isteriei. Băutura, amantele sau harța, până și bolile moștenite cu loialitate au fost doar consecințe ale unor vise neîmplinite. Cu toții am visat că vom fi iubiți. Și am făcut față lipsei de iubire cu un comportament învățat involuntar, prin imitație, „ca pe bandă”. Ne-am alinat în același fel ca cei de dinainte. Mai bine zis, am încercat să ne alinăm. Rana a continuat să existe oricâți plasturi am pus peste, oricâte corecții sau pedepse am aplicat. Doar că ne-a fost mai ușor să ne păcălim, în loc să riscăm să ne rănim iar, întorcâdu-ne la dialog. Am dat vina pe dialog, percepându-i doar forma, agresivă. Despre ce ar fi fost un dialog mai intim, șoptit?

Neiubirea se alină numai cu iubire.
Reușitele sau nereușitele noastre sunt legate de oamenii apropiați: părinte, partener, copil. Aici avem de oferit, de dat, de cerut, de primit. Aici e provocarea. Aici e bătălia cu noi înșine. Aici avem de dovedit. Aici e șansa împlinirii. Iubirea. Asta ne trebuie de fapt.
Restul?… sunt iluzii.

Standard
Eseuri, Pilule de reflectie

Intimitate și implicare

Cred că  intimitatea și implicarea sunt condiții esențiale pentru nașterea, funcționarea, durabilitatea oricărei relații interumane. E adevărat că intimitatea cu șeful, intimitatea cu un prieten vechi, intimitatea cu mama, intimitatea cu soția, intimitatea cu amanta și intimitatea cu propriul copil sunt complet diferite, iar că atunci când nu poți face distincția între ele, devii creatorul unor tragi-comedii. Totuși fără oricare dintre aceste două ingrediente, plăcerea/satisfacția trăită în apropierea, în prezența unei alte persoane nu este suficientă pentru a menține viața în acea relație. Să le definim pe rând.

Intimitatea presupune o apropiere, o legătură strânsă, un cadru strâmt, un spațiu (psihologic și fizic) și un timp pentru „noi”. Aici ne permitem să atingem profunzimea unui gând, adâncimea unui sentiment, aici ne lăsăm garda jos, ne arătăm defectele, vulnerabilitățile, neputințele, ignoranța, fricile, secretele, durerile, amintirile vechi, dorințele ascunse. Atmosfera familiară, senzația de „acasă” și, în același timp, de libertate sunt un mediu prielnic pentru deschidere personală. Suntem ca într-un glob magic în care se spun adevăruri. Comunicarea este directă, reală. Atingem esența, calitatea, umanul. Ne simțim văzuți și recunoscuți. Este un spațiu al împărtășirii experienței, al reflecției, al refacerii energetice. Pentru că întâlnirea cu orice persoană este întâi de toate o întâlnire cu tine însuți. Și autenticitatea ei reflectă calitatea contactului tău cu tine. O relație în care te arăți este hrănitoare, te face să te simți tânăr, viu. Tu și celălalt sunteți oglinzi unul pentru altul. Te vezi pentru că te vede, te vede pentru că te vezi. Se vede pentru că îl vezi, îl vezi pentru că se vede.

Vă las pe voi să cochetați cu înțelegerea despre triada intimitate afectivă – intimitate ideatică – intimitate trupească, despre distincția și despre împletirea lor. Și când credeți că vă e clar conceptul, întrebați-vă, ca exercițiu: Cum ar fi mai suportabil, mai puțin grav pentru voi, să fiți înșelați fizic sau emoțional?

Implicarea presupune a fi conștient, a alege, a decide, a-ți asuma consecințe. Un angajament, o responsabilitate personală. Este cealaltă fațetă a monedei. Ceea ce mi se cere pentru ceea ce primesc. Nu ca o condiționare, ci ca o participare activă. Fără asta, intimitatea este prostituție. Deși până și acolo plătești. Mă amuză teribil amantele care vrăjesc domni respectabili cu libertatea pe care le-o flutură ca pe-o batistă roșie la început… „Ești un pămpălău sub papucul nevestei. Fii bărbat.” și inevitabila lor nevoie de a-i lega, strigată în cele din urmă… „Asumă-ți. Fii responsabil. Recunoaște-mă în fața tuturor.Fii bărbat.”

Implicarea înseamnă „mă aduc pe mine în relație”: cognitiv (vin cu credințele mele, cu inteligența și cu ceea ce știu – expertiza mea, gândesc pentru „noi”), afectiv (te iubesc, îmi pasă de tine), volitiv (am vise comune cu tine), comportamental (fac lucruri împreună cu tine, acționez pentru noi). Toate acestea au corespondent în viață, sunt direcții în care construim relația noastră spre lume. Dacă intimitatea ne izola, implicarea ne face să ne afirmăm social ca pereche. Intimitatea poate rămâne pură fantezie, cât timp nu are corespondent în viața reală. Aceasta este fațeta lipsă a relațiilor secrete (față de părinți, față de prieteni, față de partenerul oficial).

Intimitatea este despre libertatea de a fi tu însuți. Implicarea este despre responsabilitatea de a face ceva cu asta. Prima pare într-o mai mare măsură iubire, a doua pare într-o mai mare măsură respect/apreciere. Deși te respect enorm atunci când pot să îți încredințez sufletul meu și te iubesc infinit când vreau să construim viață împreună. Prima pare mai mult despre ce iau, a doua mai mult despre ce dau. Deși dau din mine când mă expun ție și este de-a dreptul hrănitor să fac ceva cu tine din toată inima.

M-am axat în analiza mea pe relația bărbat-femeie. Dar intimitatea și implicarea sunt evident necesare și când vorbim de relația părinte-copil de exemplu. Fără oricare dintre ele apar resentimente și ruptură. Extrapolați la relația doctor/terapeut –  pacient. Chiar dacă acestea din urmă nu par relații egalitare la prima vedere, sănătos pentru relație și pentru noi înșine este să îl tratăm pe celălalt cu respectul pe care îl pretindem, indiferent de vârsta, priceperea sau suferința în care se află. Căci dincolo de aparenta poziție, suntem la fel de umani. Când „ne coborâm” la nivelul celui slab, ne recunoaștem, ne acceptăm și ne tratăm propria slăbiciune.

Dacă devii conștient de intimitatea și de implicarea din fiecare dintre relațiile tale, dacă știi să le echilibrezi și să pui în ele adevăr, se cheamă că ești fericit. Că ființa ta toată este în armonie. Că ai desigur și un spațiu de intimitate proprie și un teren de implicare față de tine. Că îți faci față singurătății și de-asta ești victorios, înconjurat de semeni.

Sau măcar înțelegi și simți unde ești acum.

Standard
Căsătoria - pariul cu viața

Capitolul 7: Comunicare, intimitate, adevăr

Iubirea se clădește numai pe adevăr.

Dacă într-un conflict, în loc să reproșez, vorbesc despre mine, căile spre rezolvarea problemei vor fi mult mai luminate, mai clare. Atunci când judec pe cineva, vorbesc despre el, pun etichete legate de sistemul lui de referință: „Ești un….., Tu crezi că……., Nu ai vrut decât să……. ”.Toate acestea sunt interpretări ale mele despre ceva din afara mea, pe care nu-l cunosc așa cum îmi închipui. Prin ele violez sistemul de referință al celuilalt.

Într-un teatru bucureștean, femeia de serviciu se adresează unei actrițe: „Dac-aș fi în locul dumneavoastră, eu… ”. Și răspunsul cade precum cortina grea în mijlocul piesei: „Drăguță, tu n-ai să fii niciodată în locul meu!” Exemplul pare grotesc, dar mesajul lui este adevărul gol-goluț. Nu voi fi niciodată în locul altcuiva, așa că să îmi dau cu părerea despre ce simte, ce gândește, ce-ar trebui să facă, ce este altă persoană e hazard curat. Uneori am nevoie de analiză personală ca să înțeleg ce simt, ce gândesc și cine sunt eu.

Așa că nu pot vorbi decât despre mine. O comunicare eficientă respectă următorii pași: observații, gânduri, emoții, nevoi. Exemplificare: „ Observ că ți-ai pus cea mai frumoasă cămașă. Mă gândesc că vrei să arăți bine în fața altei femei. Simt neliniște și îngrijorare și-mi bate inima tare. Am nevoie să-mi confirmi că relația noastră e puternică și că pot avea încredere în tine”. Te-am pus în contact cu cine sunt eu acum. M-am deschis și ți-am dăruit autenticitate. E o dovadă de încredere și de iubire. În același timp respect sistemul tău de referință și sunt nerăbdătoare să-mi vorbești tu despre el.

Intimitate înseamnă a comunica adevărul despre fiecare dintre noi. A primi și a da cu sufletul. Dacă adorm supărată, înseamnă că adorm singură. A fi împreună presupune să te fac să mă înțelegi și să reușesc să te înțeleg. Dacă nu putem să comunicăm la nivel emoțional, n-o să ne iasă nici la nivel fizic. Aici lucrurile nespuse și interpretările sunt și mai dureroase. A face dragoste nu e un sport, a face dragoste înseamnă intimitate și infinită emoție.

Subiectele tabu, adevărurile spuse pe jumătate, sugestiile care lasă loc de interpretări, vorbitul în doi peri au efecte nefaste asupra psihicului nostru: „De-ai știi, tu, fata mamei!”. Depărtatea de adevăr devine patologică atunci când în mod tacit alegem să evităm abordarea unui subiect dureros. De parcă a nu pomeni despre el, l-ar face să existe mai puțin. Exemple: Capul familiei este alcoolic, dar nimeni nu vorbește despre asta; atunci când este băut, ceilalți se fac că nu-l văd. Alteori o tragedie este ținută secret față de o parte a familiei sau față de urmași: „Știi că ,de fapt, ea a mai avut un copil înainte de căsătorie și l-a dat în adopție. Dar nu vorbim despre asta.”

Mesajele incomplete și secretele de familie nasc monștri. Am vrut să sune șocant ca să exprim pericolul pe care îl reprezintă. Specialiștii spun că într-o familie sunt suficiente trei generații care să probeze o astfel de comunicare, pentru a se ajunge la patologie psihică. În concluzie, dacă iubiți sănătatea, iubiți adevărul.

Exercițiu: Închide ochii, relaxează-te adânc, vizitează acea parte a trupului care ți se pare cea mai încărcată de emoție, simte-i mireasma, textura, împrietenește-te cu emoțiile și apoi întrebă-te… Ce nu vreau să știe ceilalți despre mine? Și dacă mai vrei o porție de adevăr, continuă cu… Ce n-aș vrea să afli niciodată, iubito/iubitule? Imaginează-ți apoi scena în care ceilalți sau partenerul ar afla secretul de la tine. Continuând să fii relaxat, comunică din suflet și vezi cum ți se răspunde (în plan imaginar).

Standard