Arhive pe categorii: Poezii

Poezii

Între și în noi

Te iubesc plutește dens în afara noastră, învăluindu-ne.
Te iubesc este fondul pe coala mea: este în tot ce a fost, în tot ce este, în tot ce va fi desenat.
Te iubesc este decorul în care jucăm cu patos, doi bieți actori, străduindu-ne să fim autentici, să ne jucăm pe noi.
Te iubesc este marea cu valurile ce vin și pleacă neîncetat, firesc.
Te iubesc este infinitul cu semnul lui amețitor din care nu se poate ieși.
Te iubesc este spațiul dintre stele. Dintre gândurile și sentimentele mele. Dintre cuvinte. Dintre fapte.
Te iubesc este aerul pe care îl respir. Și vântul.
Te iubesc este clipa aceasta vastă.

Te iubesc vibrează în noi, copleșindu-ne.
Te iubesc este desenul care îți conturează ochiul. Ritualul degetului meu pe traseul sinuos al buzei tale de sus. Căldura și misterul celei de jos, stârnindu-mi curiozitatea fără sfârșit. Privirea ta adâncă, labirint. Fruntea ta în căușul mâinii mele. Tot ce-ți știu pe de rost și tot am nevoie să verific cu palma.
Te iubesc este povestea noastră.
Te iubesc este scoica de pe fundul apei.
Te iubesc este punctul.
Te iubesc este luna. Ideea țâșnită și tremurul din sufletul meu. Șoapta. Actul.
Te iubesc este celula însetată. Și frunza foșnind.
Te iubesc este timpul nostru.

Și creionul. Și eu.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Întregul

Multumesc, Alma

Albul și negrul par dualitate.
Viața și moartea pot fi unitate?
De ce ne e frică de una din ele?
Sunt bune sau rele dorințele mele?

Frumos sau urât e bobul de grâu?
Să zburd sau să stau ținută în frâu?
De fapt nu se neagă, nu se exclud,
Una din alta seva își sug.

Chiar prin contrast își dau valoare,
Se potențează care pe care.
Și împreună fac un întreg,
Acceptând totul pot să-nțeleg.

Că haosul conține armonie,
Că proza răspândește poezie.
Forma se schimbă, nimic nu durează.
Ce se dărâmă se reinventează.

Te iubesc!, Mă iubesc! nu se exclud.
Mă bucur că ești! Mă bucur că sunt!
Un pas înainte, un pas înapoi
E dansul ca viața despre noi doi.

O clipă în mine, să mă găsesc.
O clipă spre tine, să te privesc.
Un gând înăuntru: nimicul îl tac.
Un gând pentru-afară: mă bucur să fac.

De la „nu știu” pornesc în căutare,
Sperând la înțelegerea cea mare.
Și-ajung să văd că n-am ce căuta
Fiindcă ce-mi trebuia eram deja.

Și câtă pace este în „nu știu”!
Ce libertate îmi dă doar să fiu!
Puternici cei ce slăbiciunea și-o cunosc,
Și cei ce uită tot ce știau pe de rost.

Doar pentru c-am fost trist simt bucurie.
Nu pot fi înțelept fără prostie.
A fi rău te învață să fii bun.
Întâi tac, ca pe urmă să îți spun.

Întâi vei câștiga, să ai ce pierde,
Te vei infatua cu fulgi și pene.
Cauți perfecțiunea cu-ndârjire,
Dar limite găsești și-nțepenire.

Din liniște cuvintele răsar.
Tot ce e dulce devine amar.
Iar dincolo de pierdere e un câștig.
Ca să găsesc tăcerea, a trebuit să strig.

Și dacă râd de mine-atunci când plâng,
Pe Cel întreg îl voi afla că sunt.
Și dacă-mi dau voie să-mi fie frică,
Să mor un pic în fiecare clipă,

Dacă m-adun în mine, să mă risipesc,
Sunt când pământ, când cer dumnezeiesc,
Curajul chiar din frică o s-apară,
Așa cum viața chiar din moarte-o să răsară.

Căci moartea-i doar școala trezirii.
Aici te-nvață lecția-nemuririi.
Atunci când clasa treci, tu știi
Că ești iubit în fiecare zi.

Drumul spre fericire-i suferință.
Iubirea o găsești în umilință.
Doar trupurile cele mai întemnițate
Au șansa unor suflete eliberate.

Îngenunchează ca să fii semeț.
Acceptă că ești mic, să fii măreț.
Împiedică-te ca să poți să zbori.
Ca să trăiești, dă-ți voie și să mori.

Standard
Poezii

Plouă cu iubire

Ne iubim ca ploaia, mărunt și liniștit.
Ne scurgem prin streșini, pe frunze, în noi
Și băltim iubire în suflet amuțit.
Mai stai o secundă să fim numai doi.

Mă iubești ca ploaia curată și deasă.
Mă speli de tot praful din gânduri și griji.
Mă inunzi cu tine și mă simt acasă.
Mă faci să fiu vie, mă ai și mă strigi.

Ca marea din ceruri te iubesc cu ploi.
Te ud cu emoții de ghimbir și lămâi.
Miroase a reavăn. Miroase a noi.
Să bem din iubire. Să rămân. Să rămâi.

Standard
Poezii

Vibrație

Îmi tremură pe piele dimineața
Cu picuri de lumină străvezie,
Un pictor vrea să-mi coloreze viața
Cu-aură galben-verde-albăstrie.

Îmi umplu ochii larg deschiși cu tine
Și îmi pătrunzi adânc prin piețe și unghere.
Mă amețești cu vise și dorințe pline
Și veșnicie faci din clipe efemere.

Vorbele tale calde-mi picură în suflet
Din cele patru zări primesc ecou,
Tu mă învălui cu prezență și cu zâmbet
Și mă abandonez gândului tău.

Eu, iată,-s luna, tu cosmonautul
Și jocu-i dincolo de spațiu și de timp.
Cum aș zbura de nu m-ar ține-n loc sărutul…
Fluturi și licurici devin, sunt tot ce simt.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Pași

În picioare în momentul prezent:
Mă învârt pe loc și respir iubire.
Pas lateral în minte: să simt și să știu.
Pas mic în trecut: bunica mea moare
Și eu n-am apucat să-i spun că o iubesc.
Din nou în prezent: observ clipa.
Pas mic în viitor: mi-e frică să nu pierd iubirea.
Înapoi în prezent: aștept cuvântul nerostit.
Trei pași uriași în spate: sunt primul răsărit pe această planetă.
Privesc înainte: oare câte vieți urmează să trăiesc?
Voi fi apă, nisip, om, licurici?
Revin în prezent: ascult liniștea dinaintea sunetului.
Trei pași uriași în față: sunt ultimul apus pe planeta aceasta.
Privesc înapoi: ce frumoasă am fost când am râs, când am plâns.
Când am avut regrete despre trecut și frici despre viitor.
Pas spre maeștri: inspir conștiința că sunt conștiință pură.
Pas spre libertate: simt zborul pe care l-aș fi putut oricând.
Și iar în prezent: viața este o iluzie.
Eu sunt iubirea pe care n-o pot pierde.
Nu știu nimic. Doar sunt.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Singurătate

Întâi se rupe-n tine fiecare-oscior
Și-ți bate inima în piept să te doboare.
Și parcă totul strigă „Vreau să mor!”,
În vene,-n pântece, în aer totul doare.

Apoi e ca și cum altcineva
Ți-a smuls din țâțâni ușile la casă
Și vântul suflă cu moloz de-altundeva,
În vechiul templu nu mai ești acasă.

După ce strigi, te zbați, înjuri și te răzbuni
Pe tot ce-ntâmplător îți stă în cale,
Epuizat vei zace pentru săptămâni.
Lipsa de sens te ia cu ea la vale.

Dar… din nimicul care-ai devenit
Răsare liniștea și-ncet te limpezește.
Deși-ntr-un fel, desigur, ai murit,
Doar cel adevărat acum domnește.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Curgere

M-am așezat pe-o piatră într-un râu
Sperând să mă statornicesc ca piatra,
Iar râul se prăvălea fără frâu,
Și gânduri, și emoții îmi lua apa.

Întâi am urmărit un gând,
Care părea năstrușnic și frumos,
Cum se ducea la vale clipocind,
Tot răsturnându-se pe față și pe dos.

Apoi am urmărit atent un sentiment
Din pieptul meu năvalnic de femeie
Cum șerpuia luat ca frunza de curent,
Până ce n-a mai fost posibil să scânteie.

Dar din amonte alte gânduri vin
Și-alte emoții aprige-n culori pestrițe.
Îmi udă piatra care sunt dar nu le țin,
Sunt prea fardate și-au prea multe fițe.

Vor să mă miște, vor să mă lovească,
Vor să mă ia cu ele în călătorie.
Dar nu le las decât să mă stropească
Și rămân trează în a mea statornicie.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Mandala

Aleg un melc pe o frunză, ca să fii tu
Și un băț cu cârcel pe un mușchi de copac, ca să fiu eu.
Dar eu sunt mai creativă, aș fi mai potrivită melc.
Iar tu ești nehotărât ca bifurcația bățului cu cârcel.
Totuși și eu sunt lupta dintre iubirea necondiționată pe care ți-o port
Și zbaterea umilă a femeii din mine.
Iar tu ești magic și mă pierd în spirala melcului care ești.
Deci am decis: eu sunt bățul pe mușchi de copac, tu ești melcul pe frunză.
Acum pun o întrebare, esențială, despre relația noastră, și plec.
Aflu răspunsul ca și cum l-am știut întotdeauna,
Doar că încă nu găsisem cuvintele care să-l exprime.
Mă întorc, vreau să-ți spun și ție răspunsul, și mă trezesc vorbind cu mine:
Am încurcat melcul cu bățul. Te-am încurcat pe tine cu mine.
Pentru că toți suntem unul. Și totuși suntem diferiți.
Așa că acum am să vorbesc cu tine, melcul.
Mă opresc! Ai dreptul la propria experiență, realitate, căutare…
Și ai dreptul să nu cauți.
Dacă-ți dau răspunsul, e ca și cum te judec, te socotesc incapabil să-l găsești singur.
Dar, mai ales, îți iau din profunzimea înțelegerii.
Uneori realitatea ta nu poate cuprinde răspunsul meu,
Iar eu nu-ți pot schimba realitatea ca să forțez această cuprindere.
Nici nu mai vreau să te ajut, să te vindec, să te fac mai înțelept sau mai bun.
Nu mai lupt să fac din realitățile noastre una comună.
Pentru că te iubesc așa cum ești. Perfect.
Și tu, iubitul meu. Și tu, copilul meu. Și tu, mama mea.
Și, Doamne, câte lucruri voiam să repar la tine!
Nu mai trebuie să îți împărtășesc ceva din experiența mea
Ca să o simt mai plină. Pentru că deja este așa.
Îți mulțumesc pentru că m-ai făcut să mă întâlnesc
Cu părți din mine pe care nu le acceptam.
Și pe care acum le iubesc necondiționat.
Și pentru că realitățile noastre se intersectează încă…
Totuși eu eram melcul. Sau nu.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Schimbare

Când ne încăpățânăm tot aceiași să fim
Și patternul permite o identificare,
Pierderile ne învață un pic să murim
Ca să rămânem deschiși la eterna schimbare.

Deși pare călduț în locul cunoscut
Și ne blocăm în coconul de mătase,
Ce fluture să devenim am fi putut,
Cu ce zbor și ce călătorii frumoase…

Ca să fugim de griji și de durere
Noi am ratat și freamătul și jocul,
Ne-am protejat de viață cu-o părere
Despre riscat și despre-ncercat focul.

Și-acum sorbim paharul cu singurătate
Și parcă viața nu mai are sens,
Dar ignorăm că-încă-n piept inima bate
Și că-n străfunduri suntem ceva dens.

Că în esență vom găsi rețeta,
Că în sămânț-avem secretul vieții,
Că vom renaște ca să fim vedeta
Momentului prezent și-a tinereții.

Căci cu un zâmbet și o floare la rever
Din iarnă grea se face primăvară.
Iubindu-l și pe cel care-am fost ieri,
Lăsa-vom viața-n suflet să tresară.

Standard
Daruri de la Rune, Poezii

Crâmpeie de vacanță

Briză de mare măturându-mi trupul întins pe nisip,
Cântec de valuri resetându-mi gândul până la nimic,
Scob în cearceaf pentru pieptul rotund și obrazul proptit,
Mare și cer măsurând infinitul și soare-n zenit.

Moft de mezin răstignit ca-n deșert pe nisipul fierbinte,
Adolescent cu căști la urechi care pare cuminte,
Prințesă rănită c-am intrat eu cu ta-so în mare,
Luptă înot cu forța curentului, grea încercare.

Înfiorare în vânt umezit și piele sărată,
Nori albi în direcții opuse-alergând pe bolta înaltă,
Răsfățul deplin: o bere, o minge sau un carnețel.
Castelul, sărutul și șoapta fierbinte: prezent efemer.

Standard