Arhive pe categorii: Poezii

Poezii

Copacul

Copacul din fereastra mea
E împăratul Verde.
Mă-nclin ades în fața sa
Și lecția-și purcede…
Mă-nvață despre viață tot:
Freamătă, vibrează, palpită.
Mă simte când sunt prinsă-n joc:
Șuieră, vuiește, se-agită.
Dragoste din piept îmi declară
Prin cântec măiastru înaripat,
Arșița o face precară,
Am aer cu  iubire-mprospătat.

Rochia aurie-roșcat
Pe care o poartă-n toamnă,
Blazon de ducesă i-a dat
Și suflet de mare doamnă.
Frunzele-i sunt gologanii,
Averea își risipește,
Aruncă să termine banii,
Trupul și-l dezgolește.
Semeață-n picioare rămâne,
Aprig se iubește cu vântul,
Nimicul n-o poate răpune,
Are pe sub tălpi doar pământul.

Și când dă prima ninsoare
Împăratul Alb devine,
Despre curat și candoare
Ce prelegeri îmi mai ține…
Lumina albă ochi străbate
Divinul mi-aduce aproape,
Prin lecția de puritate
Iubire aievea împarte.
Mă simt, alb privindu-i, mai bun, 
Sufletul mi se cerne
Și stele lăuntric îmi pun,
Calm în minte se-așterne.

Primăvara îl ascult să-i surprind
Sutele de muguri fragezi pocnind
Și-i primul din cartier, știi?,
Părinte de-atâția copii.
Rochița de mai, roză,
De voal delicat, când o-mbracă,
Prințesă prin metamorfoză,
Curtată de crai, se arată.
Cupluri de păsări ascunde,
Le-aud și văd: se giugiulesc!
Iubirea lor mă pătrunde,
N-am cum să nu…  mă-ndrăgostesc…

Standard
Poezii

De ziua ta

M-am trezit cu tine sub pleoape,
M-am trezit cu tine în gând,
Îmi aprinzi diminețile toate,
Când te-ating mă bucur că sunt.

Aș vrea să te păstrez la mine-n brațe,
Sorb cu toți pori-al dragostei fior
Și gura ta pe gura-mi când se-abate,
Mă simt o căprioară însetată la izvor.

Te iubesc pulsând din molecule,
Din inimă, plămâni, aer și cer,
Vertij, nesaț și prospețime
Să îmi rămână-n suflet sper.

„De ce clipești?” mă întrebi gene sărutând.
„Cred că mi-a intrat în ochi iubirea…”
Mai lasă-mă la pieptul tău un of și-un gând,
Gust, în timp ce-s vie, nemurirea.

Știi mai bine decât mine ce îmi place,
Știi mai bine decât mine cine sunt,
Știi mai bine decât mine ce mă crește,
Uneori te simt un înger pe Pământ.

Și deși nu știu cine vom fi mâine,
Iubirea ta-i ștanțată pe inima mea.
Cât timp mă lași s-adorm la tine-n suflet,
Fiece zi voi face a fi ziua ta…

Standard
Poezii

Jocul polarităților

Sunt părți pe care nu le plac în mine:
Strămoși ce nu se vor uitați de vreme,
Arhaic, grotesc și fără rușine
Își retrăiesc instincte, ca pe scheme.

Repet cuvinte care m-au rănit cândva
Rostite de-un bunic ce nu mai este,
Imprim vorbele dure în altcineva
Același gramofon stricat lovește.

Observ povești ce vor să se  repete,
De parcă tâlcul lor e un blestem
Pe care l-am pătruns în tinerețe,
M-am simțit sus și n-am vrut să mă tem.

Mi-a venit rândul,  joc același rol
Și am crezut că pot să-l schimb inteligent
Am constatat că doar e alt decor
Iar textul mot a mot se deapănă fluent.

I-o patimă de mii de ani ce vine
Ca să mă joace astăzi ea pe mine,
Aceeași piesă cu roluri schimbate
Călău pentru o altă victimă mă face.

Prin suflet pur de nou rănit
Mă dor amintirile toate,
Joc performant în acest timp
Călăul cu a lui dreptate.

O altă parte-a mea observă tot
Simțind, înțelegând, iubind egal
Scena să o opresc nu pot
Durerea e spectacol estival.

Tot ce în tinerețe am respins,
Prin noul rol resping acum din mine,
E zbucium în sufletul meu aprins,
Soluțiile nu mai par atât de simple.

Și iata… „Să fii bun ai fi putut”
Se potrivește și de astă dată.
Doar că o avalanșă din trecut
M-acoperă de rău și-s vinovată.

Și când va tremura muntele iar…
Sunt tare mică și sunt caraghioasă
Luptându-mă cu el! e în zadar!
E de necontrolat și-s neputincioasă!

În noua scenă chiar trei roluri joc:
Mă doare victima, mă dor călău
Și-s spectatorul impresionat foc
De ce se-ntâmplă. Sunt răvășit rău.

Dar poate te-nțeleg acum mai bine, viață:
Empatică-s cu tot ce-i viu, o nouă treaptă,
Voi renunța de-acum a judeca
Ceva ce nici eu nu pot controla.

Ce-ar fi să nu-mi mai plâng de milă victima?
De patima călăului nu-s măturată!
Refuz lacrimi să îmi mai curgă în basma,
Critic rece și detașat sunt dintr-o dată.

De jalea victimei vreau să mă amuz
Și de puterea călăului ursuz.
Nu le mai las să fie luminoase!
Roluri de marionete caraghioase…

Standard
Poezii

Idei nebunatice

Spune-mi cum îți tratezi ideile nebunatice și-o să-ți spun cine ești!

Unii cu față serioasă
Le sugrumă chiar din fașă.
Seriozitatea tu mai poți
Să o-ncadrezi la calități?

Alții-s foarte ocupați,
Importanți, bine stresați,
Nu pierd timpul cu prostii!
Au treburi, nu nebunii!

Unii nici curaj nu au,
Viața nu le aparține,
Parcă ar fura ce n-au.
Pericol! Interzis! Rușine!

Alții tot fac calcule
Și le dă cu virgule.
Imposibil! Complicat!
În banca lor s-au blocat.

Și rămân destui ca mine
Riscul să îl provoace.
În loc de „Ce zici, lume?”,
„Sufletului ce-i place?”.

Efort e de-asumat mai mult:
Bani, timp, spațiu și sudoare
Ca nebunia s-o asculți,
S-o lași să se desfășoare.

Ei freamătă d-entuziasm,
Au motorașe suplimentare
Ți-e frică ce mai clocesc…
Și tremură de nerăbdare.

O idee nebunatică…
În piept îți pulsează,
Aprinde luminițe sub piele,
Viața experimentează,
Copil pus pe șotii te cere.

O idee nebunatică…
Își merită banii,
Și iese prin toți porii,
Dă savoare vieții
Și-i secretul tinereții.

O idee nebunatică…
Te unge pe suflet,
E transpusă-n zâmbet,
Face ochi de căprioară
Și ten fin de primăvară.

Am o idee nebunatică…

Standard
Poezii

Nu știu de ce…

Nu știu de ce…
Azi nu mi-a reușit nimic,
De parc-am pierdut cârma,
Și mi-a venit să plâng un pic,
Soarta să-mi piardă urma.
Că prea mă-nvârte cum vrea ea
Râzând că-s prea naivă.
Aș vrea o pauză să-mi dea,
Doar o „oră festivă”.

Nu știu de ce…
Am obosit luptând s-aleg
Corecta variantă
Ca mai apoi să înțeleg
Că era evidentă
Și că oricum se întâmpla
Din alte n motive.
Iluzia de-a controla
E dor de nemurire!

Nu știu de ce…
Uit că cu sufletul zâmbesc,
Doar gândul meu se strâmbă
Dacă în loc să o muncesc
Viața o las să curgă.
Și că orice ar mai urma,
Fiind aici pe bune,
Pion, tura sau regina,
Particip la minune.

Se pare că…
Oră festivă, poți pleca,
Acum mă simt mai bine.
Și mâine doar voi observa
Tot ce vine spre mine.
Hai, vino, soartă, înapoi,
Provoacă-mă cu toate:
Frustrări, iluzii și nevoi.
Joc cu seninătate!

Standard
Poezii

Devenind Iubire

Mai întâi iubim obsesiv, hormonal.
Iubirea în ochi de străin recunoaștem.
„De ce mă iubești?” are mereu un răspuns banal:
„Eu nu prea te știu. Ne atragem și ardem…”

Apoi ne iubim pasional și romantic.
Cât noroc să-ntâlnim partenerul perfect!
Sărim peste munți cu elan și năvalnic,
Critici pe margine n-au nici un efect.

Mai pe urmă iubim posesiv și carnal,
Adorând fiece centimetru de piele.
Gelozia ne e cel mai aprig rival.
Dependența doare până la prăsele.

Credem apoi că iubim integral și complex:
„Te-am învățat amarnic pe de rost”**
Defecte-acceptăm asumat și reflex:
„Orice-ai să faci, doar să te iubesc pot!”

Vine și vremea să iubim real,
Fără iluzii, viața admirând
Cu bun și rău, iubim spiritual
„Și i-un miracol că sunt pe Pământ”.

Și dup-atâta căutare prin iubiri
Vom înțelege că pe noi ne-am rătăcit
Și doar pentru noi înșine de-acum
Suntem de-a pururea cel mai de preț iubit.

Iar dacă tot se-ntâmplă să scăpăm
Din când în când pe valea devenirii,
Ne bucurăm de rătăcire că e fun
Să te îmbeți cu-aromele iubirii…

** = vers din Vasile Șeicaru, Dragostea-i destin străvechi

Standard
Poezii

Doamnă toamnă

Doamnă toamnă, am ceva să-ți spun:
Relația dintre noi două vreau să mi-o asum.
De-o viață-ntreagă nu te plac, știi bine,
Da-ncerc să mă împac cu tine.

Ești mohorâtă, mohorâtă sunt și eu.
Și dau vina pe tine pentru ce n-am chef, mereu.
Îmi furi vacanța ca-n copilărie
Și anunți frig și iarnă pentru-o veșnicie.

Te lupți cu plopu-nalt să îl îndoi
Îl îmbrățișezi, îl seduci și-l despoi.
Îmi alungi păsări și îmi adormi greieri,
Prin gânduri și emoții îmi cutreieri.

Azi vreau să înțeleg de ce mă dori,
Ce-nsemni tu, doamnă-toamnă, pentru mine?
Frigul e despărțire. Verdele-mi omori.
E fuga de singurătate și de-mbătrânire.

Teama de școală e necunoscut.
E frică de eșec ce arde-n vintre.
Și-o simt la fiecare început
Deși am învățat mereu și-am fost cuminte.

Și-oricâte am citit și-am pregătit
Îmi ticăie în plex obt-dimineața.
Emoția mereu m-a copleșit,
Naivă și pierdută-mi face fața.

Dar azi nu vreau s-o mai ascund,
Să mai împing în ușă când ea vrea să iasă!
O s-o invit să fie sentiment profund
Și-o să observ că e umană și frumoasă!

Băiatul meu cel mic i-un mesager.
Mă-nvață el pe mine despre viață.
„Cum poți să pierzi ceva ce n-ai avut?”
Mă-ntreabă amuzat azi dimineață.

Eșec înseamnă: n-am ajuns la vârf,
Doar sunt pe drum și m-am împiedicat
Și mă ridic și mă pornesc cu sârg
Și-mi place muntele să îl răzbat.

Și câtă energie să mai pierd
Fugind de moarte și singurătate?
Într-o zi sigur o să le încerc.
Le-aș experimenta cu seninătate…

Și pentru că emoțiile din IERI vin
Și nu mă lasă AZI să-l simt aproape,
Ferestrele larg o să îmi deschid,
Viața s-o am cu simțurile toate.

Așa că, doamnă toamnă, te previn
Că o să-mi placi de-acum la nebunie,
Toate secretele o să ți le știu,
Vreau să mă tulburi cu ce-o fi să fie…

Standard
Poezii

Renunțarea la iluzie

Mă dori sfâșiindu-mi plexul solar,
Mi se îndeasă plumb topit in picioare.
Expir nesfârsit, depresiv, prin oftat,
Uit să trag aer in piept de-ngrijorare.

Fața prelungă și izinită parcă atârnă,
Cearceaf la zvântat agățat pe o sârmă.
Colțuri de gură au coborât dealul, într-o doară,
Cuvinte năstrușnice înghițite stau să moară.

Aerul inspirat arde sub coaste și încerc să-l evit.
Sufletul neascultător strigă disperat cu ecou infinit.
Mâinile prinse-n cui pe umeri n-au rost si cerșesc.
Lacrimi strânse-n spatele ochilor, pe dinăuntru-mi se prăvălesc.

Inima în derivă bate neregulat ca o toacă,
Pasărea cu aripa frântă e acoperită de promoroacă,
Celulele-i pâlpâie sub piele nesigure si părăsite,
Sufletu-i pleacă spre cer, deasupra pădurilor desfrunzite…

Standard
Poezii

Drag de scris

Când scriu parcă mă vizitez pe mine
Și cea mai importantă îmi dau voie să fiu,
Pătrund în cămăruțele-mi cele mai profunde,
Orice gând, orice sentiment se exprimă viu.

Când scriu mă simt acasă și prințesă răsfățată,
E ca și cum m-ascund să fac prostii.
Rezolv totul în jur și mă sustrag din viață
Ca să înot puțin în lumea mea de grozăvii.

Când scriu n-am responsabilități și n-am vârstă
Și timpul nu m-apasă, stă în loc,
Mă lăfăi între perne, zâmbesc toată,
Mă umplu de entuziasm, energie, joc.

Mi le îndes în suflet și prin buzunare,
Când mă întorc la treabă să-mi fie ușor
Și dau din ele celor ce îmi ies în cale.
Cu poezie-n viață simt că zbor.

Și viața-mi dă subiecte de poveste:
„Luna se-admiră-n mare” sau „Stelele tac”…
Din șnurul cu trei fire care se-mpletește,
Viața, poezia și sufletul meu desfac.

Standard
Poezii

Cum faci, mare?

Cum faci, mare, să mă dori atât de tare,
Să mă tulburi cu-amintire de sărut sărat,
Să-mi trimiți atâția pescăruși în zare
Să mă-nnebunească cu-al lor strigăt disperat?

Cum faci, mare, de mă faci spre tine să alerg,
Să-mi amintești de-atâta tinerețe și copilărie,
Să îmi doresc în verde-albastru ochii să îmi pierd,
Să îmi catifelezi privirea cu melancolie?

Cum faci, mare, să vreau să te-ntâlnesc,
Ca o îndrăgostită ce nu poate fi cuminte?
S-ajung la tine, toate-o să le potrivesc,
Tălpile să-mi sărute nisipul tău fierbinte.

Eu cu piciorul o să scriu pe țărm că te iubesc,
Tu o să ștergi mereu, cochetă și ne-ncrezătoare,
Și-o să mă chemi la tine ca să-ți dovedesc,
Cu valuri înspumate ce tot vin și pleac-amețitoare.

Și-o să-mi atingi doar vârful de picior,
Apoi o să îmi mângâi glezna cu delicatețe
Și-o să te las cu totul să mă înfiori
Cu-mbrățișare udă și cu frumusețe.

Apoi o să îmi dărui scoici, melci și pietre
Pe care trebuie să le descopăr în locuri secrete.
Noaptea la orizont vapoare o să-ți etalezi
Și drumul de la mine pân-la lună din sclipiri o să-l creezi.

Și când va trebui să plec după un nesfârșit înot,
O să încerc să te cuprind în sufletul meu tot
Și-o să-ți promit să mă întorc cât pot eu de curând
Păstrându-te cu strășnicie până atunci în gând.

Standard